Un procent
semnificativ din populaţia României trăieşte în afara graniţelor ţării.
Plecarea în străinătate nu este însă chiar atât de simplă cum ar putea părea.
Deşi aduce, în general, o rezolvare sau ameliorare a problemelor materiale,
omul nu este numai trup, iar consecinţele sociale, psihice şi sufleteşti ale
înstrăinării nu sunt de neglijat. Biserica Ortodoxă Română a stabilit ca prima
duminică după praznicul Adormirii Maicii Domnului să fie dedicată românilor
migranţi – prilej de aducere în discuţie a acestor probleme, de împărtăşire a
necazurilor, de împreună-rugăciune şi punere a durerilor în faţa lui Dumnezeu,
pentru a căpăta răspunsuri şi mângâiere.
Himera
străinătăţii
O nouă provocare
a lumii se întinde ca o plasă tinerilor. Mulţi nu ştiu ce să facă, nu au
siguranţa viitorului şi aleg străinătatea. De ce? Este străinătatea o soluţie?
Pentru unii, poate da. Şi totuşi, cei mai mulţi tineri se gândesc numai la
bani. Vor casă, maşină, un serviciu bun mai întâi de toate, iar restul poate să
vină pe parcurs. Mulţi se gândesc cum să scape de ,,sărăcia'' din ţară, unde
sunt foarte puţine şanse să clădeşti un viitor sigur, stabil. Dar ce beneficii
aduce plecarea în străinătate? Prea adesea, singurul beneficiu este cel
material! Şi ce folos, iubiţii mei tineri, dacă vă îmbogăţiţi peste noapte şi
vă pierdeţi sufletul? Câţi dintre tinerii plecaţi în străinătate îşi mai aduc
aminte de Dumnezeu? Prea puţini! Drept că prea puţini şi dintre cei de acasă
rămân în Biserică. Tânărul în general îşi aduce aminte de Dumnezeu numai atunci
când are un necaz, o nevoie, în rest el se bazează pe „bucuria“ pe care i-o
aduc banii. O bucurie lumească, ce te depărtează de Dumnezeu. Folositori şi
banii, dar stabiliţi-vă priorităţile. Căutaţi cele veşnice, iar cele vremelnice
vor veni ca binecuvântare a Domnului. Sunt foarte mulţi cei care pleacă de la o
vârstă fragedă. Nici nu vreau să mă gândesc la fete în special, care pleacă
pentru anumite scopuri în străinătate... ştiţi şi voi care. Nu lăsaţi
străinătatea să vă distrugă. Nu lăsaţi ca străinătatea să va răpească bucuria
şi pacea. Cerţi-i lui Dumnezeu un viitor mai bun şi veţi vedea câte binefaceri
veţi primi! Nu căutaţi altceva, ci doar Împărăţia Cerurilor, şi celelalte vi se
vor adaugă vouă. Vreţi Adevărul? Nu străinătatea este Adevărul, adevărul este
Dumnezeu. Căutaţi Adevărul în voi, nu în afară. Vreţi Viaţă? Împărtăşiţi-vă cu
Trupul şi Sângele Mântuitorului, iubiţi-i pe toţi cei din jurul vostru şi veţi
afla viaţa chiar acolo unde nu vă închipuiţi, adică… acasă.
Pr. Iulian Vincenţiu
Ungureanu, Parohia Jibert
Copii cu inima
peste hotare
„Ajutor!” - doar
din priviri, un strigăt mut şi cu atât mai dureros al copiilor cu cel puţin
unul dintre părinţi plecat peste graniţă. Cum să-i ajuţi? Simpla semnalare a
problemei este complet insuficientă, „doamna” de la grădiniţă nu poate şi nu va
fi niciodată mama, lacrimile lasă urme adânci în inimile nevinovate şi banii nu
vor compensa niciodată absenţa.
"Mama mea
este în Italia. Ştii cum se spune «pa» în italiană? „Ciao!” M-a învăţat mama, am vorbit cu ea la telefon. Şi… şi… şi a
spus mama că, dacă sunt cuminte, vine să mă vadă. La vară. Dacă are bani."
Urmează odihna de
la prânz. Urmează un somn zguduit de suspine, după care două mânuţe se agaţă de
gâtul „doamnei”, faţa plină de lacrimi se îngroapă la pieptul ei, pentru ca
apoi disperarea să capete glas: "Mama mea…, mama mea…, mama mea nu mai
vine niciodată acasă!".
Există 13
standarde privind dezvoltarea socio-emoţională; multe şi intangibile, fără
stabilitate în mijlocul familiei – şi nu marea familie europeană, ci „familia”
aşa cum o înţelege copilul şi din care, într-o lume normală, nu lipsesc
părinţii. Realitatea este că femeia găseşte mai uşor un loc de muncă şi la fel
de adevărat este că îi vine greu să se întoarcă la grija pentru ziua de mâine
aici, în România. Însă Europa reprezintă, la vârsta preşcolarităţii, un tărâm
al poveştilor. Ignorând nevoia acută de bani a părinţilor, viaţa merge mai
departe de una singură, copilul creşte cum poate, acumulând frustrări,
neîmpliniri, amintiri ale unui loc mereu gol, la fiecare serbare; îşi plânge
dorul în somn, fără să înţeleagă ce şi de ce îl doare atât de tare; îşi
invidiază colegii pe care îi vede alintaţi în uşa sălii de grupă de mâna
mângâietoare a mamei şi ajunge să-i urască; învaţă o limbă străină, devenită a
mamei, prin telefon. Iar mama ajunge să-şi întrebe copilul, în mijlocul
conversaţiei telefonice, alungind vocala „a” la nesfârşit: „aaa… como se dice
la voi...?” Şi va veni momentul când copilul, maturizat înainte de vreme, îi va
răspunde: „Se spune acasă, mamă! Când vii acasă?”
Simona Acsente,
Grădiniţa Îngeraşilor, Botoşani
Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 67 - august 2012
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu