Crima de la Focşani – analize, implicaţii, perspective

A fi creştin nu va mai putea fi, în scurt timp, o modă sau un fapt ce ţine doar de inerţia unei tradiţii moştenite din familie. Intrăm în epoca în care a fi creştin va echivala cu a fi gata să fii omorât în orice moment.

 

Aş fi vrut să scriu încă de săptămâna trecută despre cutremurătoarea crimă de la Focşani, acolo unde preotul Tudor Marin, un venerabil slujitor al altarului, în vârstă de 69 de ani, a fost înjunghiat la scurt timp după săvârşirea Sfintei Liturghii. M-am gândit să amân puţin momentul acesta, timp în care să ne punem durerea înaintea lui Dumnezeu şi să-I cerem să ne întărească după acest şoc. Spun că a fost un şoc întrucât am realizat, alături de mulţi alţi slujitori ai altarului, că acel tânăr căuta să ucidă un preot, iar acel preot putea să se numească oricum (…). Asta ca un prim răspuns dat celor care au insinuat, pe unele forumuri de discuţie, că părintele Tudor Marin ar fi tras cine ştie ce păcate printr-o astfel de moarte. Din cuvintele Mântuitorului pe care le găsim în Evanghelia după Luca (13, 1-5), este evident că felul morţii cuiva nu ne spune nimic despre păcatele aceluia, cu atât mai puţin despre virtuţile celor rămaşi în viaţă şi care se pripesc în a trage concluzii străine de gândirea lui Dumnezeu.

Pe de altă parte, n-am înţeles de ce au existat comentarii de genul că Dumnezeu ar fi putut să-l ferească pe părintele Marin de o astfel de moarte şi, dacă nu a făcut-o, înseamnă ca e o problemă fie cu persoana ucisă, fie cu credinţa pe care o mărturiseşte. În cazul acesta înseamnă că este o problemă şi cu Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, care au avut parte, de asemenea, de o moarte mucenicească. Înseamnă că avem o problemă şi cu acel "nor de mărturii" pe care-l avem de la miile şi miile de mucenici ucişi pentru credinţa lor în Hristos, cei mai mulţi suferind, înainte de a fi ucişi, chinuri şi torturi groaznice. Faptul ca au suferit atât înseamnă că Dumnezeu nu i-a iubit? Nu putea, oare, El să-i ferească de o astfel de moarte? Dar ce să mai spunem despre exemplul suprem pe care-l putem da, anume însăşi moartea Fiului Său, răstignit pe cruce după pătimiri atât de mari, încât nu pot fi redate nici în cuvânt, nici în imagini. Nu L-a iubit Dumnezeu-Tatăl pe Fiul Său? Încât, înainte de a ne da cu părerea despre o astfel de moarte şi despre motivele pentru care Dumnezeu o îngăduie, e bine să reflectăm la celelalte crime pe care le cunoaşte istoria creştinismului, începând chiar de la cea săvârşită pe Golgota.

Iar că moartea părintelui Tudor Marin este una martirică o dovedesc toate împrejurările în care s-a săvârşit crima din centrul Focşaniului. El a fost ucis nu întâmplător, ci cu bună ştiinţă (nu zic că şi cu discernământ, asta specialiştii pot constata) de către o persoană care căuta un preot pe care să-l omoare. Apoi, preotul era în biserică în calitate de slujitor şi mărturisitor al lui Hristos, adică se afla, cum se spune, "în exerciţiul funcţiunii" sale sacerdotale. (…) Această crimă este, totuşi, fără precedent în istoria Bisericii noastre. Tocmai de aceea (dacă nu şi din alte motive) mă aşteptam să existe un ecou mult mai mare în mass-media, să se declanşeze ample dezbateri asupra cauzelor şi asupra consecinţelor crimei din Focşani. Dar, dincolo de relatările cuprinse între ştirile zilnice, nu am sesizat, în presă, o preocupare mai specială pentru acest tragic moment din istoria bisericească. Şi nu pot să nu remarc că, atunci când este implicată vreo faţă bisericească sau vreun membru al cinului monahal într-o faptă neconformă cu statutul său, valurile mediatice stârnite de nedoritul eveniment nu se opresc la nivelul ştirilor, ci dau să se burice la nivel de tsunami, în cadrul unor campanii duse prin emisiuni TV sau în presa scrisă, doar-doar vor mătura, în cale, credinţa cât mai multor "consumatori" de presă. Am să dau doar exemplul cazului Tanacu, a cărui mediatizare a indus în rândul multora o stare de ură faţă de purtătorii de haină monahală, nu puţini fiind călugării agresaţi în acea perioadă, de obicei verbal, pe stradă, de persoane necunoscute, pe motiv că ar fi "criminali" sau "înapoiaţi", epitete împrumutate din limbajul presei. (…)

În orice caz, dincolo de posibilele dezbateri pe care le poate genera, acum, cu privire la rolul preotului în societate, momentul 16 iunie 2012 va rămâne în memoria Bisericii. E ziua în care preoţii, în primul rând, au conştientizat, o dată în plus, că vremurile s-au schimbat şi că viaţa lor este în pericol în orice moment. Niciodată nu vei şti sigur dacă nu cumva cel care se apropie de tine, aparent pentru a-ţi cere un sfat, nu ascunde şi un cuţit pregătit pentru crimă. (…) Credincioşii, pe de altă parte, probabil vor înţelege că este nevoie de a strânge mai mult rândurile în jurul păstorului lor. E ceea ce înţeleg că l-a descurajat pe tânărul din Focşani să acţioneze în alte biserici, acolo unde era mai multă lume. (…)

Dar implicaţiile crimei de la Focşani sunt cu mult mai complexe şi mai numeroase. A fi creştin nu va mai putea fi, în scurt timp, o modă sau un fapt ce ţine doar de inerţia unei tradiţii moştenite din familie. Intrăm în epocă în care a fi creştin va echivala cu a fi gata să fii omorât în orice moment. Degradarea morală, amploarea pe care o ia satanismul, goană presei după profit şi audienţa cu preţul sacrificării valorilor creştine (sau de sorginte creştină) sunt doar câteva dintre cauzele care vor genera o astfel de stare cu nuanţe apocaliptice. Dar cea mai gravă dintre toate este însuşi modul superficial în care noi ne trăim, adesea, credinţa. Întoarcerea cu toată inimă spre Hristos, în toate aspectele vieţii noastre, înseamnă şansa unei înnoiri, dar şi, implicit, posibilitatea de a schimba câte ceva şi în jurul nostru.

Pr. Constantin Sturzu

Doxologia.ro

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 67 - august 2012