A trecut multă vreme de când am pornit în călătoria noastră plină de aventuri. Până acum am avut parte de multe momente palpitante. Nu puţine zile au fost, însă, cele în care am fost tentaţi să întrerupem călătoria, fie din cauza mâncării prea sărace în senzaţii gastronomice, fie de teamă să nu fim prinşi de tâlhari, fie datorită lungimii şi dificultăţii traseului, care uneori ne-a supus la grele încercări.
Trebuie să recunosc, Ghidul a fost de excepţie şi a ştiut cum să ne motiveze, ca să nu renunţăm. Şi, chiar ne-a salvat vieţile de câteva ori. Ce s-ar fi întâmplat, să zicem, dacă nu ne-ar fi arătat cele două arme secrete sau ochiul nevăzut? Cred că am fi devenit victime sigure ale tâlharilor. Vă mai amintiţi scara dintre lumi? A fost fascinantă şi provocatoare. Gândul de a urca pe ea îmi dă târcoale în fiecare zi. Parcă a devenit o obsesie. Ghidul zice că numai cei iniţiaţi prin parcurgerea acestei călătorii pot urca. Deci, nu-i imposibil, hm. Mai spune că încă n-am văzut totul. Şi ne promite lucruri interesante până la sfârşitul acestei călătorii. Să vedem despre ce o fi vorba.
Oamenii cu flori
De când am plecat în călătorie a trecut iarna şi am intrat de-a binelea în primăvară. Locul numit „Duminica Floriilor” are un parfum special. Se află în Ierusalim. Deşi unii spun că are un iz dulce, în general cei care pleacă mai departe rămân cu un gust amar, dar nu din cauza florilor. Când vom ajunge acolo vom fi întâmpinaţi cu flori, însă trebuie să te ţii tare, pentru că povestea locului acela te poate face să lăcrimezi. Acolo l-au omagiat pe Domnul cei care după o săptămână aveau să tacă atunci când fraţii lor strigau în faţa procuratorului Pilat „Răstigneşte-l!”. Ba unii chiar le ţineau isonul mincinoşilor care îl acuzau pe Domnul. E de necrezut cum în câteva zile peste capetele oamenilor s-a aşezat o pâclă grea care le-a întunecat mintea. Chiar şi memoria, pentru că majoritatea uitaseră că Iisus le-a vindecat bolnavii şi le-a dat speranţă de viaţă celor deprimaţi. De asta, ziceam, din locul acesta se pleacă cu un gust amar. Dar asta nu e totul, vei vedea!
Le-a pus Pâinea în mână
Iată că am ajuns destul de departe... Nimeni nu bănuia ce o să urmeze după săptămâna aceea de fericire şi flori (de aici şi numele, Florii). Dar El ştia. I-a avertizat că o să se întâmple şi, totuşi, nu au putut împiedica evenimentele. Cât timp a trăit pe pământ, Domnul era înconjurat permanent de oameni cu diverse probleme, pe care i-a ajutat fără să se lase rugat prea mult. Printre ei erau 12 bărbaţi de vârste diferite. Gurile rele bârfeau că ar fi gărzile Lui de corp, dar era invers. El îi păzea pe ei. Poporul a început să-i numească ucenici, pentru că ascultau de El şi Îl urmau. El le-a schimbat rostul în viaţă, le-a pus Pâinea în mână. Chiar acolo, în Ierusalim, într-o zi de joi, seara. După ce au cinat, a luat o pâine, i-a mulţumit Tatălui, a binecuvântat-o, a frânt-o, apoi le-a împărţit-o celor 12, zicându-le că nu e de glumă, că acela este Trupul Lui şi că Îl dă de bunăvoie oamenilor pentru ca să-i salveze. A făcut la fel şi cu un pahar de vin, spunându-le că este Sângele Lui. Le-a poruncit să facă de acum încolo ceea ce a făcut El în seara aceea. Bătrânii au numit ritualul acela Liturghie, pentru că are caracter public, şi se adresează tuturor celor care vor de la viaţă ceva mai mult decât „pâine şi circ”, cum ziceau romanii. Nimeni nu s-a arătat uimit atunci, dar au sărit toţi ca arşi când le-a spus că unul din ei Îl va trăda. S-au potolit, însă, repede. Apoi le-a grăit cu grijă părintească. Ştia că se va despărţi pentru un timp de ei şi ar fi vrut să-i pregătească. Le-a lăsat şi un semn de recunoaştere, pentru ca lumea să ştie cine sunt: „Prin aceasta, zicea, lumea va şti că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste între voi”. Acesta este semnul.
Gustul argintului
În seara aceea le-a vorbit mult, iar când au adormit nici n-au simţit că unul dintre ei lipseşte. Poţi crede că acela L-a trădat? În noaptea aia a fost prins, iar ucenicii au fugit de frică. Tâlharii ştiau că-i place gustul argintului, de aceea i-au făcut o ofertă lui Iuda Iscarioteanul. Ţine minte, între ucenici erau doi cu numele Iuda. Unul pe care îl chema Iscarioteanul (care se traduce om din Cariot, fiind cel care l-a trădat pe Domnul), şi altul, Iuda Tadeul (numit şi Iuda al lui Iacov). Nici măcar nu a fost un preţ corect, dar Bătrânii au aflat din nişte documente vechi că aşa trebuia să se întâmple… Ce a urmat, nu-ţi mai spun. Vei înţelege tu. Acuze mincinoase la adresa Lui, bătăi, ocări, sânge… L-au pus să-şi urce singur obiectele de tortură pe un deal, apoi L-au ucis fără milă. Îţi dai seama, a murit ca un Miel, nu a spus nimic, nu S-a apărat. La început s-a făcut brusc întuneric şi s-a cutremurat pământul, apoi peste lume s-a aşternut o linişte de mormânt. Dacă vrei, într-o zi putem trece pe tărâmul celălalt ca să vedem ce s-a întâmplat după aceea, dar acum sunt prea obosit ca să mai continui. Ai tăcut tot drumul, iar eu am fost singurul care a vorbit.
Aici se termină călătoria. Dar să-ţi spun un secret. Circulă zvonul că pe dealul acesta ar fi fost îngropat Adam, de care ţi-am povestit, şi că Domnul ar fi coborât din Cer ca să-L ia cu sine Sus. Ţii minte scara aceea cu treizeci de trepte? Data viitoare am putea face o expediţie să vedem unde duce.
Pr. Adrian Magda
Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 62 – martie 2012