Să ne minunăm împreună cu copiii!

Minunea ne taie respiraţia şi ne umple de spaimă. În astfel de momente, nu putem decât să spunem în şoaptă: „Extraordinar! Aici, în sufletul meu, s-a întâmplat ceva! Nu voi mai fi niciodată acelaşi om şi nu am cuvinte pentru a descrie acest mare şi misterios eveniment care are loc în inima mea.”

Frumuseţea lumii descoperă frumuseţea Creatorului

A păşi pe tărâmul minunilor înseamnă a ne opri, a privi şi a observa cu atenţie tot ce e frumos în lumea pe care ne-a dăruit-o Dumnezeu şi a şti că, făcând acest lucru, vom percepe o fărâmă din frumuseţea divină. Înseamnă a ne găsi timp să atingem, să ascultăm, să simţim şi să gustăm „că bun este Domnul” (Ps. 33, 8). Numai cei ce sunt în stare să reflecteze la frumuseţile din jurul lor şi să-şi odihnească mintea în aceste frumuseţi vor putea să se închine, din adâncul inimii, în duh şi-n adevăr, supremului Artist şi Arhitect al universului. Numai unii ca aceştia vor putea să înţeleagă că o astfel de închinare ne poartă spre comuniunea a cărei frumuseţe întrece orice măreţie: comuniunea cu Dumnezeu Însuşi.

A păşi pe tărâmul minunilor înseamnă a ne pregăti pentru închinare şi slujire, fiindcă numai atunci când ne vom minuna vom putea intra în lumea realităţilor mistice, care nu pot fi explicate pe calea experienţei umane, şi vom putea înţelege Scripturile, care proclamă revelaţia dumnezeiască în natură: „Ridicaţi ochii în sus şi priviţi: Cine le-a zidit pe toate acestea? – Cel ce scoate oştirea lor cu număr şi pe toate pe nume le cheamă! Celui Atotputernic şi cu mare vârtute nici una nu-I scapă!” (Isaia 40, 26) (…)

E mai lesne a simţi frumuseţea decât a o defini, a o admira decât a o explica. Spiritul omului este impresionat de frumuseţe prin interacţiunea cu tot ceea ce vădeşte perfecţiunea divină reflectată în natură. Uimirea pe care o simțim în prezenţa frumuseţii nu ne este impusă din afara noastră, ci se revarsă din adâncul fiinţei noastre – ea fiind răspunsul sufletului nostru la o chemare misterioasă, irezistibilă.

Exersaţi zilnic darul înnăscut al sensibilităţii

Aşa stând lucrurile, adulţii pot face multe pentru a educa sensibilitatea nativă faţă de frumos a copiilor. Pentru a-şi păstra acest dar intact, ei au nevoie de experienţe zilnice care să le arate frumuseţile naturii şi ale artei. Spre pildă, orăşenii pot cumpăra scoici pe care să le admire şi să le examineze îndeaproape, cei care locuiesc la bloc pot cerceta norii, căutând asemănări între formele acestora şi diferite obiecte sau figuri, sau pot privi păsările cerului, pe care nu le deranjează absolut deloc să împartă spaţii aglomerate cu oamenii. Putem avea plante în apartamentele noastre, iar pereţii ni-i putem împodobi cu frumoase reproduceri de artă. Copiii sunt foarte receptivi la muzica clasică (îndeosebi înainte de a li se spune că „nu mai e la modă”!). Luaţi-vă familia la munte, pe plajă, în deşert sau în alte locuri unde frumuseţile naturii vorbesc, în chipuri de neuitat, despre ordinea şi armonia divină. Citiţi poezii emoţionante, pline de sensibilitate şi intuiţie artistică. Bibliotecile au multe cărţi despre frumuseţile naturii şi ale artei, despre insecte şi animale – însoţite de ilustraţii minunate.

Căutaţi frumuseţea în jurul dumneavoastră. Ea este pretutindeni, dar trebuie să o lăsaţi să vă pătrundă în suflet şi s-o priviţi cu alţi ochi decât cei obişnuiţi şi cu inima deschisă. Puteţi afla frumuseţea în picăturile de ploaie de pe stradă, într-o plasă de păianjen sau în alte locuri cu totul surprinzătoare. Sfântul Vasile cel Mare spunea: „Uitaţi-vă la o piatră şi observaţi că până şi ea poartă un semn distinctiv al Creatorului. Tot aşa şi furnica, albina sau ţânţarul. Înţelepciunea Creatorului se vădeşte în cele mai mici făpturi (…). Toate lucrurile din lume sunt o invitaţie la credinţă, nu la necredinţă.”

Creaţi prilejuri de minunare

Deşi studiul poeziei, al istoriei, al artei şi literaturii şi, în general, căutarea a ceea e frumos şi ziditor sunt considerate lucruri „primitive”, trebuie să ne străduim să nu renunţăm la ele. Gândiţi-vă cât de frecvent ignorăm minunile pe care le vedem în fiecare zi în propriile noastre curţi sau grădini. Ce pierdere imensă pentru copiii noştri!

A păşi pe tărâmul minunilor înseamnă a ne deschide inima lui Dumnezeu. Pe copii nu-i nevoie să-i înveţe nimeni nimic despre minuni, e nevoie doar de a le crea prilejuri de a păşi pe tărâmul minunilor – întrucât paşii îi vor face ei înşişi. A admira este o atitudine de viaţă care ne va ajuta să ne îndreptăm cu mai mult discernământ şi subtilitate spre credinţă.

„Observaţi marea felurime a păsărilor, varietatea formelor şi culorilor lor (…). Pe mine mă bucură să vorbesc despre aceste lucruri pentru că ele ne dezvăluie măreţia lui Dumnezeu.” (Sf. Grigorie de Nazianz)

 Elizabeth White – Tărâmul minunilor. Cum sădim virtuţile creştine ortodoxe în sufletele copiilor noştri

Un suflet care nu se hrăneşte cu frumuseţe devine bădăran

Omul occidental modern e ca o plantă cu rădăcinile cele mai superficiale cu putinţă. Spiritul lui nu mai este capabil să se înalţe, deoarece un spirit nobil trebuie să se ridice dintr-un suflet ales, care are maturitatea şi sensibilitatea de a simţi lucrurile măreţe şi de a se înălţa prin ele. Fără aceasta, e dificil de obţinut echilibrul, autenticitatea, creativitatea, profunzimea în viaţa duhovnicească, pur şi simplu, pentru că un suflet nedisciplinat, necultivat, neformat, are rareori discernământul şi echilibrul de a vedea limpede şi cinstit, sensibilitatea de a simţi din adânc sau intensitatea de a se strădui din toată inima sau forţa de a atinge un ideal fără a recurge la compromisuri. (…)

Dacă refuzăm să ne hrănim duhovniceşte cu ceea ce este ziditor şi înălţător, vom sfârşi prin a ne hrăni cu ceea ce nu e ziditor şi înălţător, aşa cum se întâmplă în cultura contemporană, în care se infiltrează zilnic doze masive de superficialitate şi falsitate în sufletele lipsite de pază. Dacă nu rezistăm, dacă nu ne propunem să neutralizăm efectele nocive realizând lucruri nespus de înălţătoare, sufletele noastre se vor sufoca, în mod inevitabil, din cauza artificialităţii şi vulgarităţii. Ne vom împotmoli în grosolănia fatală a lumii şi a noastră, şi nu vom fi în stare nici să atingem profunzimile propriilor noastre suflete, nici să fim receptivi la nevoile semenilor noştri.

Obştea Schitului Sf. Xenia – „Forming the Soul”

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 62 – martie 2012