Problema violenţei în familie şi a abuzului (care poate fi nu doar fizic, ci şi emoţional, verbal, financiar) este foarte des întâlnită, deşi adesea e bine ascunsă, pentru că familia în cauză devine mai puţin deschisă socialului. Pe de o parte ea este stigmatizată în ochii celorlalţi şi încearcă un sentiment de vină care o face să se izoleze; pe de altă parte, soţul violent nu doreşte ca soţia lui să întreţină relaţii sociale în cadrul cărora e posibil să îşi mărturisească suferinţa şi eventual să primească sprijin. Consecinţele abuzului sunt foarte grave, de aceea vom dedica acestui subiect o serie de articole. Începem, pentru a înţelege mai bine fenomenul, cu tacticile de manipulare a victimei, ciclul după care are loc repetarea actelor de violenţă şi efectele acestora asupra copiilor. Vom continua numărul viitor cu metodele duhovniceşti pe care le are în plus creştinul în această luptă.
Tactici de manipulare a victimei
În ciuda a ceea ce cred oamenii, violenţa domestică şi abuzul nu se datorează lipsei de control a abuzatorului asupra comportamentului său. De fapt, comportamentul abuziv şi violenţa constituie o alegere deliberată făcută de abuzator pentru a câştiga şi a menţine controlul total asupra victimei. În plus faţă de violenţa fizică, abuzatorii utilizează următoarele tactici pentru a-şi exercita puterea asupra soţiilor sau a partenerilor:
Dominarea – abuzatorii simt nevoia de a simţi că ei sunt stăpâni pe relaţie. Vor lua decizii pentru tine şi familie, îţi vor spune ce să faci, şi aşteptă să te supui indiscutabil. Cel care te abuzează te poate trata ca pe un servitor, copil, sau chiar ca pe un obiect al lui.
Umilirea - Abuzatorul va face tot ce-i stă în putinţă pentru a te face să te simţi prost, sau cu multe lipsuri. După toate acestea, daca crezi ca eşti lipsit de valoare şi de faptul că nimeni altcineva nu te vrea, este puţin probabil ca ţi-ar plăcea să pleci. Insultele, poreclele, umilirea şi înjosirea în public sunt toate arme ale abuzatorului, menite să erodeze respectul tău de sine şi a te face să te simţi lipsit de putere.
Izolarea - În scopul de a creşte gradul de dependenţă faţă de el, un partener abuziv te va îndepărta de lumea ta exterioară. Poate te va împiedica să-ţi vezi familia sau prietenii sau chiar să te avertizeze să nu mergi la muncă sau la şcoală. Este posibil să trebuiască să ceri permisiunea de a face ceva, de a merge undeva, sau de a vedea pe cineva.
Ameninţările - Abuzatorii utilizează frecvent ameninţările pentru a evita să fie părăsiţi de către victime sau pentru a le face să nu depună plângere împotriva lor. Abuzatorul te poate ameninţa că te răneşte sau că te omoară, pe tine sau copiii, alţi membrii ai familiei, sau chiar animale de companie. El poate, de asemenea, să ameninţe că se va sinucide, că va depune plângeri mincinoase împotriva ta sau că te va denunţa la serviciile de protecţie a copilului.
Intimidarea - Abuzatorul poate folosi o varietate de tactici de intimidare menite să te sperie spre a te supune. Astfel de tactici includ: imagini şi gesturi ameninţătoare, obiecte sparte în faţa ta, distrugerea locuinţei, rănirea animalului de casă, sau chiar apariţia armelor. Mesajul este clar: dacă nu te supui, consecinţele sunt violente.
Negarea şi învinovăţirea - Abuzatorii sunt foarte buni la a inventa scuze pentru ceea ce este nescuzabil. Ei vor da vina pentru comportamentul lor abuziv şi violent pe o copilărie nefericită, sau pe o zi proastă, şi chiar pe victimele abuzului lor. Abuzatorul poate minimaliza abuzul sau neagă faptul că s-a produs. Frecvent va comuta responsabilitatea pe tine: cumva, violenţa şi abuzul ar fi din vina ta.
www.helpguide.org
Traducere de Delia Hărşan
Traducere de Delia Hărşan
Ciclul violenţei în familie
Abuzul domestic ”alunecă” într-o schemă comună sau ciclu al violenţei:
Abuzul - Abuzatorul atacă printr-un comportament agresiv sau violent. Abuzul este un joc ”de-a puterea”, destinat să-i arate victimei "cine este şeful."
Vinovăţia - După episodul abuziv, abuzatorul se simte vinovat, dar nu pentru ceea ce i-a făcut victimei. Vinovăţia este în legătură cu posibilitatea de a fi prins si de a suporta consecinţele.
Conştientizarea sau scuzarea - Abuzatorul conştientizează ceea ce a făcut. Ar putea să vină cu un şir de explicaţii sau chiar să blameze victima pentru comportamentul său abuziv - orice pentru a muta responsabilitatea de la el.
Comportament "normal" - Abuzatorul face tot ce-i stă în putinţă pentru a recâştiga controlul şi a păstra victima în relaţie. El poate să acţioneze ca şi cum nimic nu s-a întâmplat sau încearcă să-şi utilizeze farmecul. Această fază paşnică de „lună de miere” poate să-i dea victimei speranţa că abuzatorul s-a schimbat cu adevărat de data aceasta.
Fantezie şi planificare - Abuzatorul începe să fantazeze despre cum să-şi abuzeze victima, din nou, petrecând timp îndelungat gândindu-se la ce a făcut aceasta greşit şi cum să o pună să plătească. Apoi face un plan de transformare a fanteziei în realitate.
Pregătire - Abuzatorul pregăteşte victima şi îşi pune planul în acţiune, creând o situaţie care să justifice abuzul asupra ei.
www.helpguide.org
Traducere de Delia Hărşan
Traducere de Delia Hărşan
Influenţe asupra dezvoltării copiilor
Într-o familie bântuită de violenţă, copiii cresc într-o atmosferă în care nevoile lor de bază (nevoia de siguranţă, de viaţă ordonată, de dragoste) sunt profund neglijate.
Funcţiile parentale nu mai pot fi împlinite. O mamă victimă a violenţei soţului este mai puţin capabilă să asigure îngrijirile de bază necesare copilului (hrană, casă, igienă, haine, sănătate fizică) sau să-l protejeze pe acesta de răniri, accidente, pericole fizice sau sociale. Copleşită de ruşine pentru ceea ce i se întâmplă, de sentimentul eşecului în cea mai importantă relaţie interpersonală, de teroare, de autoacuzaţii, femeia nu mai este capabilă de a juca nici unul din rolurile impuse de viaţa familiei.
Copiii care cresc în familii violente dezvoltă comportamente şi o condiţie fizică ce-i face uşor de recunoscut. Ei prezintă:
• Probleme fizice, boli inexplicabile, expuşi la accidente în casă şi în afara casei, dezvoltare fizică mai lentă;
• Probleme emoţionale şi mentale: anxietate mărită, simţământ de culpabilitate, frica de abandon, izolare, mânie, frica de răniri şi moarte;
• Probleme psihologice: neîncredere în sine, depresie, comparare cu viaţa mai fericită a colegilor;
• Probleme de comportament: agresivitate sau pasivitate la agresiunile celorlalţi, probleme cu somnul, incontinenţă urinară, bătăi, fuga de acasă, sarcini la vârste mici, relaţii pentru a scăpa de acasă, mutilare, consum de droguri şi alcool, comportament defensiv cu minciuna;
• Probleme şcolare - neîncredere, eliminare, schimbări bruşte în performanţele şcolare, lipsa de concentrare, lipsa de maniere sociale;
• Identificare cu eroi negativi.
Un lucru mai puţin luat în considerare până acum este faptul că în rândul tinerilor a crescut fenomenul sinuciderii, a tentativelor de suicid şi că pe primul loc în rândul cauzelor se află climatul familial deteriorat şi slaba comunicare în cadrul familiei.