Simbolul de credinţă (V)

Dacă, în general, moartea aşterne tăcere peste trupurile îngropate, rămânând să vorbească doar faptele, cu trupul mort al lui Hristos s-a întâmplat altceva: după trei zile de şedere în mormânt, timp în care s-a pogorât în adâncul întunericului, la iad, Hristos a înviat biruitor, învăluind lumea în lumină.

Articolul al V-lea
„Şi a Înviat a treia zi, după Scripturi.”

Una din fricile existenţiale
Vreme de mii de ani, omul a trăit bucurându-se de viaţă, dar şi înfruntându-şi fricile, ca de exemplu frica de întuneric, frica de singurătate, frica de moarte, frica de cutremur, frica de câini sau de şerpi, frica de a nu dezamăgi, frica de bătrâneţe etc. Dintre toate acestea, frica de moarte este una din cele mai grave şi mai răspândite şi a preocupat dintotdeauna ştiinţa şi religia.

Hristos a murit
Ştim că Mântuitorul Hristos a fost omorât prin răstignire pe cruce şi acest lucru a fost verificat de către un soldat roman (Longinus) care I-a străpuns coasta cu suliţa, ţâşnind „sânge şi apă”, semn al morţii, după cum atestă şi cercetările medicale care spun că, dacă la puţin timp după o moarte violentă se face o puncţie în inimă, ţâşneşte sânge şi apă.

Învierea spiritualizează materia
Mormântul săpat de oameni nu a putut ţine trupul lui Dumnezeu, iar Domnul Hristos înviind din morţi nu numai că distruge mitul morţii, ci deschide un nou drum: acela spre nestricăciune. Moartea ţine de stricăciune, în înţelesul că materia nu este veşnică, ci îşi are legile ei, printre care şi aceea de a se degrada, de a se descompune cu trecerea timpului. Învierea ţine de nestricăciune, în sensul că trupul înviat al Domnului se spiritualizează şi, cu toate că îşi păstrează forma de mai înainte, are alte legi şi altă consistenţă. De aceea Hristos înviat intră cu trupul prin uşile încuiate, nemaifiind oprit de legile firii de dinainte de moarte.

Pogorârea la iad
Intervalul de timp dintre moarte şi înviere nu a fost un „timp mort”, ci momentul întâlnirii Lui cu cei morţi, începând de la Adam până în contemporaneitate. Coborârea în împărăţia morţilor este un act de putere dumnezeiască şi de iubire pentru cei care erau ţinuţi în întuneric şi care aşteptau mântuirea, care nu era posibilă. Iconografia ortodoxă surprinde foarte frumos acest lucru, zugrăvindu-L pe Hristos cum îi prinde pe Adam şi pe Eva de mâini şi îi smulge din adâncul întunericului, sfărâmând legăturile (lanţurile) păcatului care-i făceau neputincioşi.

„După Scripturi“
Cuvintele „după Scripturi” (= după cum a fost scris) ne aduc aminte că istoria mântuirii a fost prezisă dinainte de către Dumnezeu prin prooroci, care sub inspiraţia Duhului Sfânt au vestit dinainte cele ce urmau să se petreacă (a se citi capitolul 53 de la Isaia).

Bucuria, care ţine de Înviere, deschide şi încheie Evanghelia
Atunci când arhanghelul Gavril îi vesteşte Fecioarei Maria naşterea lui Mesia îi spune „bucură-te cea plină de har” (Luca 1,28), urmând ca la vremea potrivită lumea să audă cântarea îngerilor deasupra staulului unde s-a născut Domnul: „Slavă întru cei de sus Lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire” (Luca 2,14). După Înviere, Iisus însuşi le spune femeilor care căutau trupul lui mort: „bucuraţi-vă” (Matei 28,9). Bucuria ţine de sensul prim şi profund al vieţii, iar învierea lui Hristos ne arată că bucuria ţine şi de ceea ce urmează după moarte.

Pr. Adrian Magda

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 28 - mai 2009

Vedeţi şi:

• Simbolul de credinţă (I)
• Simbolul de credinţă (II)
• Simbolul de credinţă (III)
• Simbolul de credinţă (IV)