Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite. Împărtăşania de seara, comoară a Postului Mare

Cea dintâi şi cea mai importantă caracteristică a Liturghiei Darurilor mai înainte sfinţite o reprezintă faptul că este o slujbă de seară. Dintr-un punct de vedere formal, aceasta este o slujbă a Sfintei Împărtăşanii ce urmează Vecerniei. (…) 

Aşteptarea care ne întăreşte în efortul zilei.

Miercurea şi Vinerea în timpul Postului, Biserica rânduieşte o abstinenţă totală de la mâncare până la apusul soarelui. Aceste zile sunt alese, deci, fiind potrivite pentru Împărtăşirea din timpul Postului care reprezintă unul din cele mai importante mijloace sau „arme” în lupta duhovnicească de-a lungul postului. Zile pline de osteneli duhovniceşti şi fizice, ele sunt luminate de aşteptarea primirii viitoarei împărtăşiri cu Trupul şi Sângele lui Hristos, iar această aşteptare ne întăreşte în efortul nostru atât duhovnicesc, cât şi fizic; îl transformă în osteneli ce caută spre bucuria Împărtăşaniei de seară.

O zi cu gândul la întâlnirea de seară cu Hristos.

Iar apoi, în lumina apropiatei întâlniri cu Hristos, cât de serioasă şi cât de importantă devine ziua pe care trebuie să o petrec în ocupaţii obişnuite; cât de multe lucruri triviale şi insignifiante, care umplu existenţa mea zilnică şi cu care sunt atât de obişnuit încât nu le mai acord atenţie, capătă o nouă semnificaţie. Fiecare cuvânt pe care-l rostesc, fiecare fapt pe care-l săvârşesc, fiecare gând care-mi trece prin minte devin importante, unice, ireversibile şi fie se află în „acord” cu nădejdea mea în Hristos, fie în opoziţie cu aceasta. Însuşi timpul, pe care de obicei îl „risipim” atât de uşor, se descoperă în adevăratul său sens, fie ca timp al mântuirii, fie al osândei. Întreaga noastră viaţă devine ceva ce a fost clădit prin venirea lui Hristos în această lume – înălţarea la El sau depărtarea de El, în întuneric şi nimicire.

O pregustare a Împărăţiei.

Nicăieri nu găsim mai bine şi mai deplin descoperit adevăratul sens al postirii şi al Postului Mare decât în zilele Împărtăşaniei de seară – nu numai sensul Postului, ci şi al Bisericii şi al vieţii creştine în totalitatea ei. În Hristos, toată viaţa, tot timpul, toată istoria, Cosmosul însuşi s-au transformat în aşteptare, pregătire, nădejde, înălţare. Hristos a venit; Împărăţia va veni! În „lumea aceasta” putem numai să anticipăm slava şi bucuria Împărăţiei. Ca şi Biserică, noi părăsim lumea aceasta în duh şi ne întâlnim la masa Domnului, unde în taina inimii noastre contemplăm lumina şi strălucirea Sa necreată. Această pregustare ne este dăruită totuşi pentru ca să dorim şi să iubim Împărăţia şi, mai mult, pentru o comuniune harică desăvârşită cu Dumnezeu în „ziua cea fără de seară” ce va să vină. Iar de fiecare dată când, anticipat, am gustat „pacea şi bucuria Împărăţiei”, ne întoarcem în această lume şi ne regăsim din nou pe un drum lung, îngust şi dificil. De la praznic ne întoarcem la viaţa postului – la pregătire şi aşteptare. Aşteptăm seara acestei lumi care ne va face părtaşi la „bucuria strălucirii sfintei slave a lui Dumnezeu”, la începutul care nu va avea sfârşit.

Părintele Alexander Schmemann, Postul Mare

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 72, martie-aprilie 2013