Pagini

joi, 31 ianuarie 2013

Căsuţa copiilor. Vinovatul dovedit



Dragi copii, povestea de azi ne pune în faţă o situaţie cu care ne întâlnim adesea: tentaţia de a-i păcăli pe cei din jur. Uneori îi păcălim cu un cuvânt, alteori luăm din ceva care li se cuvine. Uităm că de fapt ne păcălim pe noi înşine, pentru că Dumnezeu cel nevăzut este prezent pretutindeni şi cunoaşte adevărul. Tot noi vom fi cei care suferim până la urmă, căci după faptă vine şi răsplata. Iată istoria unui brutar care a fost înşelat:


Demult, trăia într-un sat un brutar foarte cunoscut pentru pâinea pe care o făcea. Dar, într-o zi, lui i se păru că sunt cam uşoare bucăţile de unt pe care tocmai le cumpărase de la un ţăran şi le aşeză pe cântar. Când colo, ce să vezi?! În loc de 1 kilogram, cât trebuia să aibă o bucată,  fiecare cântărea doar 800 de grame. Supărat foc, omul s-a dus degrabă la judecătorie, spunând că ţăranul înşeală lumea şi cerând, bineînţeles, pedepsirea acestuia.
N-au trecut nici două ceasuri şi ţăranul a fost adus în faţa judecătorului, care l-a ameninţat:
— Dacă este adevărat ce spune brutarul, că îi înşeli pe oameni la cântar, te bag imediat la închisoare!
— Să-mi fie iertat – zise ţăranul –, dar sunt nevinovat.
— Cum îndrăzneşti să minţi? – sări brutarul. Chiar astăzi am cumpărat aceste bucăţi de unt de la tine. Domnule judecător, trebuie să-l închideţi pe acest şarlatan, care a încercat să mă păcălească!
— Aşa este, omule? – spuse atunci judecătorul. Este untul acesta al tău?
— Al meu este, însă, vedeţi dumneavoastră, eu nu am prea mulţi bani. Mi-am cumpărat un cântar, dar nu am mai avut bani şi pentru greutăţi, aşa că pun unt pe un braţ al cântarului, iar pe celălalt pun o pâine de-a brutarului, care – zice el – are 1 kg. Acum, dacă pâinea brutarului n-a avut 1 kilogram, eu ce vină am?
Auzind una ca asta, judecătorul a cântărit imediat o pâine şi, într-adevăr, aceasta nu avea decât 800 de grame. În locul ţăranului, la închisoare a ajuns adevăratul vinovat, brutarul, care nu doar că înşela oamenii, dar mai dorea şi să fie aspru pedepsit cel care ar fi făcut exact ca el. Cel ce vrea să înşele, singur se înşeală. Chiar dacă nu vede nici un om greşeala sa, Dumnezeu îi vede păcatul; iar atunci când îl mai descoperă şi oamenii, ruşinea este cu atât mai mare.

Aşadar, brutarul care a fost înşelat era un mare înşelător. A încercat să se răzbune pe cel care înşelase fără să ştie, din cauza lui. Şi aşa a ajuns să fie descoperit.
La final, iată un cuvânt al Sfântului Ioan Gură de Aur despre cei care îi păcălesc pe cei din jur:
„Cu nimic nu-L mânii pe Dumnezeu atât de mult ca atunci când nedreptăţeşti pe cineva."

 Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 71 – ianuarie-februarie 2013  

Concursul de desene

Dragi copii,
Pentru a primi cât mai multe aprecieri ale desenelor voastre, ele au fost expuse la Biserica brâncovenească "Sf. Nicolae" din Făgăraş, dar şi pe site-ul protopopiatului, unde mai pot fi votate până Duminică, 13 ianuarie. După această dată, în funcţie de aprecierile juriului şi de voturile primite de la cei care au vizitat expoziţia şi site-ul, vor fi desemnaţi premianţii. Aceştia vor fi anunţaţi telefonic, iar numele lor va fi publicat în numărul viitor.
În curând vom lansa un nou concurs, aşa că urmăriţi „Căsuţa copiilor”!


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu