Comunicarea eficientă (2)

Am precizat în numărul trecut al publicaţiei că atitudinile joacă un rol major în comunicare. Acest rol poate fi pozitiv sau negativ, în funcţie de gradul de inteligenţă emoţională şi relaţională a interlocutorilor. Pentru ca o atitudine de comunicare să fie pozitivă, este nevoie să ştii când şi cum să o foloseşti. Astfel, vom lua pe rând aceste atitudini şi le vom analiza aşa cum apar ele spontan în procesul de comunicare între două persoane care, deşi le folosesc, nu sunt conştiente de întrebuinţarea lor. De aici şi efectul lor negativ. Însă dacă aceste atitudini sunt conştientizate şi sunt folosite cu măsură atunci când climatul relaţional permite acest lucru, ele pot sluji eficient comunicarea.

Atitudinea de evaluare

Să imaginăm următoarea situaţie; o persoană oarecare se apropie de mine, părintele Ciprian, şi-mi mărturiseşte că ar vrea să se spovedească, deşi nu a postit cum se cade. Să nu uit să spun şi că persoana respectivă pare sănătoasă şi îşi rosteşte cuvintele destul de uşor… Aproape instantaneu, sistemul meu valoric intră în funcţiune şi-mi oferă gratis o evaluare: „Iată o persoană care tratează destul de uşor problema postului!”. Plecând de la acest gând evaluativ încep o mini-predică pe tema postului, desigur nu lipsită de condimente moralizatoare. Şi toate acestea pornesc doar de la o judecată superficială a mesajului non-verbal al persoanei cu pricina şi de la atotputernica primă impresie care de multe ori, din păcate, rămâne şi ultima, pentru că dialogul are toate şansele sa se întrerupă din cauza etichetei pripite pe care i-am lipit-o acelei persoane. Sigur că nu i-am spus direct că ia cam uşor problema postului, dar exact această idee se desprinde din mini-predica mea, de altfel destul de documentată. Şi, prins de rolul moralizator excesiv, îi recomand persoanei respective să postească şi să vină peste trei zile să se spovedească, convins că am luat cea mai bună decizie pentru situaţia respectivă. Numai că după trei zile nu mai revine nimeni. Şi (în caz că n-am uitat deja de această conversaţie), văzând că nu mai vine, încep să mă întreb de ce oare s-a întâmplat aşa. Asta, bineînţeles, în cazul în care n-o voi eticheta din nou confirmându-mi odată în plus celebra primă impresie.

Poate că dacă aş fi ignorat într-o primă fază beculeţul roşu al sistemului meu de valori, de altfel destul de bine pus la punct, şi aş fi lăsat de-o parte prima mea impresie, aş fi ajuns la alt rezultat. Încercând să dialoghez un pic mai mult cu persoana respectivă înainte de a trage concluzia finală referitoare la “ce fel de om este”, aş fi aflat, poate, că entuziasmul ei verbal se explică prin vestea pe care tocmai o primise de la fiul ei, care a luat un examen foarte important. Recomandăm, aşadar, non-evaluarea.

Ceea ce am spus până acum se referă la evaluarea negativă a cuiva. Amintesc doar şi de evaluarea pozitivă, care prezintă şi ea pericolele ei, pentru că deschide generos porţile manipulării. Dar nu voi insista acum pe lecţia linguşitorului.

În concluzie, non-evaluarea e cea mai bună, mai ales dacă abia ai cunoscut persoana cu care dialoghezi. Dacă-i vorba de prieteni, evaluarea poate fi folosită, dar, şi în acest caz, riscurile există.

Atitudinea de ajutor (de consiliere)

Poate că nu odată aţi fost nevoiţi să asistaţi la o discuţie pe seama crizei economice care ne încearcă în aceste vremuri. Şi precum nu pot lipsi broaştele dintr-un lac (decât în condiţii cu totul şi cu totul speciale), nici dintr-o astfel de discuţie nu poate lipsi acel om sau acei oameni care pare că deţin adevărul absolut şi soluţia la problemă. “Mogulii sunt de vină” sau “ elita politică ar trebui să…” sunt doar două dintre expresiile care fac parte dintr-o listă interminabilă. Totuşi, dincolo de un oarecare disconfort interpersonal, aceste discuţii nu sunt neapărat vinovate.

Dar lucrurile se schimbă când, de exemplu, îi spui unei cunoştinţe despre felul în care te pregăteşti pentru a depăşi dificultăţile unui examen care se anunţă a fi unul foarte delicat, făcând aceasta cu lux de amănunte şi verva momentului, şi când replica sună semi-glacial: “dacă înveţi, e imposibil să nu ştii”. De fapt, tu nu ai nevoie neapărat de o soluţie pentru problema ta, ci nevoia ta este, probabil, să fii ascultat pur şi simplu şi, uneori, să fii compătimit de cineva care te înţelege.

În concluzie, orice soluţie nu poate fi atât de greu de găsit atunci când e vorba despre problema altuia… Astfel, recomandăm iarăşi ca “ajutătorii” şi “sfătuitorii” să-şi calculeze bine momentul intervenţiei. Pentru că un lucru este bun dacă este făcut bine.

Atitudinea de comprehensiune

Această din urmă atitudine este recomandabilă din toate punctele de vedere, deoarece presupune încercarea de a-l înţelege pe cel care ne vorbeşte. Aici este vorba de empatie, de ceea ce eu aş numi lupta cu egoismul nostru, adică de ieşirea din noi şi de “intrarea în pielea celuilalt” pentru a-i pătrunde cu adevărat sensul spuselor. Este un exerciţiu cu adevărat angajant, căci presupune interesul real pentru persoana celuilalt şi pentru ceea ce spune el.

Pentru a înţelege mai bine această abordare, v-aş oferi în reflexie negativă situaţia în care vorbiţi cu cineva care se uită în altă parte, care priveşte la ceas sau care îşi agită permanent mâinile. De aici şi principiul reformulării care deserveşte cel mai bine atitudinea de comprehensiune; îl privim pe celălalt în ochi atunci când ne vorbeşte (fără ca acest lucru să se facă jenant şi dominator), încuviinţăm prin gesturi că suntem în rezonanţă cu persoana respectivă şi că nu ne zboară gândul aiurea când vorbeşte cu noi, ba chiar reformulăm în cuvinte ceea ce ne spune interlocutorul, prin aceasta arătând că suntem atenţi la ce ni se comunică şi putem chiar verifica dacă am înţeles bine mesajul transmis.

Toate acestea nu fac decât să creeze acel climat relaţional autentic şi uman care asigură o etapă a succesului unei comunicări interpersonale eficiente. Aş mai adăuga doar un lucru: ar fi bine ca toate aceste atitudini de comunicare şi, în special, cea de comprehensiune, să fie autentice şi sincere, căci altfel există riscul păcatului manipulării semenilor cu toate consecinţele moral-sociale ce decurg de aici.

Pr. Ciprian Bîlbă

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 63 - aprilie 2012

  Comunicarea eficientă între persoane (1)