Căsuţa copiilor: Pelerinaje de neuitat

Un pelerinaj de neuitat: Mănăstirea Bujoreni

Vacanţa era abia la jumătate când, împreună cu familia mea cea dragă, am mers în pelerinaj la Mănăstirea Bujoreni din zona Bârladului, aflată în apropiere de casa bunicilor, despre a cărei frumuseţe v-a povestit fratele meu. [n.n.: eseul a apărut în numărul trecut]

M-a impresionat şi pe mine pădurea care se întindea pe o suprafaţă de câteva zeci de hectare, freamătul copacilor în adierea uşoară a vântului, măreţia şi frumuseţea mănăstirii. M-au impresionat slujba şi cuvântul de învăţătură, atmosfera de pace şi bună vieţuire de acolo, dar ce m-a impresionat în mod deosebit a fost legenda Mănăstirii Bujoreni, pe care am aflat-o de la un călugăr bătrân.

Legenda spune că aflarea locului sfânt pentru construirea schitului este legată de viaţa a trei păstori ardeleni aflaţi în transhumanţă cu oile în zona Bârladului, în codrii Bujorenilor. Întorşi de la târg, unde îşi vânduseră produsele, în drum spre stână păstorii au constatat că măgarul pe care era desaga cu banii obţinuţi, 3.000 de galbeni, era de negăsit. Împreună cu pădurarul l-au căutat şi peste 3 zile l-au aflat îngenuncheat şi cu fruntea lipită de un stejar bătrân, în care s-a arătat o lumină în formă de cruce. Uimiţi, au hotărât ca în acel loc din lemnul stejarului şi cu cei 3.000 de galbeni să construiască un schit pe care l-au numit Mănăstirea Măgaru sau Mănăstirea Bujoreni.

Totul a fost frumos, iar dorinţa de a reveni şi a revedea acele locuri frumoase m-a însoţit toată vacanţa.

Victor Carp, clasa a IV-a, Liceul teologic ortodox „Constantin Brâncoveanu”

Un pelerinaj de neuitat: Biserica Drăgănescu

Era 5 dimineaţa. Încă nu răsărise soarele. M-am trezit atât de dimineaţă pentru a putea pleca împreună cu mama mea într-un pelerinaj. Când a sosit autocarul, bucuria mea era foarte mare. Aşteptam acest pelerinaj de câteva săptămâni. Pe drum, grupul „Micii apostoli”, din care fac şi eu parte, a încântat călătorii cu câteva cântece minunate.

Prima oprire a fost la biserica Drăgănescu, unde a pictat Părintele Arsenie Boca. Mă aşteptam să fie ceva obişnuit, dar când am intrat în biserică m-a cuprins bucuria. Priveam cu multă atenţie înfricoşătoarea şi mântuitoarea Jertfă a Domnului nostru Iisus Hristos. Dar, când am întors capul şi am văzut Învierea… Nu era ca orice icoană a Învierii. Era chiar momentul când Domnul ieşea din mormânt. Părintele Arsenie te făcea să înţelegi că Domnul Hristos nu mai avea trup material. Trupul lui era străveziu. Această icoană m-a impresionat cel mai mult. Apoi, când m-am uitat în sus, am văzut icoana Pantocratorului, adică icoana Domnului Hristos. Părintele de acolo ne-a spus că oriunde ai merge în biserică, Pantocratorul te urmăreşte cu privirea. Am încercat şi eu asta şi, într-adevăr, aşa a fost! Oriunde mergeam în biserică, Domnul Iisus mă privea. Când a trebuit să plecăm am fost foarte întristată, dar sper să mai mergem.

Sper să mai am parte de o asemenea bucurie şi anul viitor.

Giorgia-Alexandra Ganea, clasa a V-a A, C.N. Radu Negru

 Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 59 – decembrie 2011