Sfântul Ierarh Andrei Şaguna (1808-1873) – apărător al Ortodoxiei şi mare iubitor al românilor

La propunerea Arhiepiscopiei Sibiului, în luna iulie Sinodul Bisericii Ortodoxe Române a hotărât canonizarea Mitropolitului Andrei Şaguna, cu data de prăznuire la 30 noiembrie. Pentru că până la proclamarea canonizării nu mai este mult, ne-am gândit să ne pregătim pentru evenimentul care va avea loc la Sibiu printr-o (re)aducere în memorie a personalităţii marelui ierarh.

În mijlocul ostilităţilor istorice
Istoria poporului român este şi istoria credinţei sale; nu se poate vorbi de o separare între cele două aspecte ale existenţei sale. Pe teritoriul românesc, credinţa creştină nu s-a bucurat de libertatea de manifestare, aşa după cum nici poporul român nu a fost liber în decursul istoriei sale, cunoscând dominaţia mai multor popoare străine: maghiari, habsburgi, otomani etc. Cea mai obidită parte a ţării a fost Transilvania, aflată în sfera dominaţiei maghiare şi habsburgice. De-a lungul timpului, Biserica ortodoxă română din Transilvania a fost strivită de asuprirea habsburgică şi dominaţia imperială, care i-a supus pe românii ortodocşi fie prozelitismului calvin, fie celui catolic. De abia după 1800 li se permite românilor ortodocşi să aibă un ierarh român.
În acest context, anii 1848-1918 reprezintă o perioadă de organizare a Bisericii Ortodoxe Române transilvănene sub autoritatea mitropolitului Andrei Şaguna şi a urmaşilor săi. Vechiul mitropolit, Vasile Moga, nu reuşise să schimbe situaţia umilitoare a Bisericii ortodoxe, lucru înfăptuit însă de trimisul lui Dumnezeu, mitropolitul Andrei. Acesta se naşte la 20 decembrie 1808 la Mişcolţ (Ungaria) sub numele de Anastasiu, din părinţii macedoneni Naum şi Anastasia. Este botezat în noua biserică ortodoxă din Mişcolţ. Tatăl său, din cauza greutăţilor financiare, trece la catolicism; conform legii de atunci, copiii minori treceau la confesiunea tatălui; însă prin rugăciunile şi stăruinţele mamei sale, la 18 ani Anastasiu declară că rămâne în credinţa strămoşească, ca şi fraţii săi.
Trece cu succes treptele şcolilor din Mişcolţ şi Pesta, studiază Filosofia şi Dreptul la Pesta, iar în casa unchiului său din partea mamei cunoaşte pe oamenii de cultură Petru Maior, Samuil Micu, I. Teodorovici, formându-se astfel într-un mediu legat de libertatea culturală românească.
La Vârşeţ începe studiile teologice ortodoxe, la 21 de ani, unde se bucură de o apreciere deosebită. Primind binecuvântarea mitropolitului din Carloviţ, intră în Mănăstirea Hopovo, unde este tuns în monahism sub numele de Andrei; avea atunci 25 de ani. În 1834 este hirotonit ierodiacon, apoi este numit profesor la seminarul din Carloviţ. În 1837 este hirotonit ieromonah, ajunge stareţ şi pentru o perioadă predă la secţia română a Seminarului teologic de la Vârşeţ.
În 1846 este numit vicar la Sibiu, în urma morţii episcopului Vasile Moga, apoi este candidat la funcţia de episcop, recunoscut de Curtea de la Viena şi hirotonit în 1848, la Carloviţ. La întoarcerea sa la Sibiu este primit cu mare bucurie nu numai de credincioşii ortodocşi, ci chiar de unii greco-catolici. În cuvântul său, Simion Bărnuţiu îi cere să ia „conducerea naţiunii”.

Românii ortodocşi au din nou mitropolie
Una din primele probleme abordate de noul ierarh a fost organizarea Bisericii ortodoxe din Transilvania. Începe astfel lupta pentru recunoaşterea vechii Mitropolii a Transilvaniei, desfiinţată în 1701, şi pledează pentru necesitatea reînfiinţării ei. Publică broşuri în acest sens, trimite numeroase memorii Curţii de la Viena, patriarhului sârb şi altor autorităţi, convoacă trei sinoade la Sibiu în 1850, 1860 şi 1864, formate din preoţi şi mireni. După multă vreme în care s-a lovit de refuzul tuturor, strădania ierarhului ardelean a fost răsplătită: în 1864, Biserica ortodoxă sârbă aprobă separarea românilor şi reînfiinţarea Mitropoliei Ortodoxe Române a Transilvaniei, cu două eparhii, la Arad şi Caransebeş, Andrei Şaguna devenind arhiepiscop şi mitropolit.
Pentru a întări organizarea mitropoliei, ierarhul convoacă la Sibiu, în 1868, Congresul naţional-bisericesc al românilor ortodocşi din Transilvania, care, după 22 de zile de dezbateri, emite Statutul Organic al Bisericii Ortodoxe Române din Transilvania. Acesta are la bază două principii: autonomia (Biserica se apăra împotriva intervenţiilor autorităţilor de stat) şi sinodalitatea (participarea laicilor (2/3) alături de clerici (1/3) la conducerea treburilor bisericeşti). Aceste principii au stat mai târziu la baza Statutului de organizare a întregii Biserici Ortodoxe Române din 1925 şi a celui din 1948, ceea ce reflectă deosebitul spirit de organizator bisericesc al ierarhului ardelean, care face astfel din Biserică nu numai loc de rugăciune, ci şi o autoritate naţională, o instituţie a poporului.

Şcoli pentru popor, cărţi, învăţământ de calitate
Andrei Şaguna a întreprins şi o activitate culturală deosebită, investind în ridicarea poporului român prin cultură. A organizat învăţământul elementar şi mediu prin şcolile confesionale, aflate sub îndrumarea Bisericii. Preoţii parohi erau directori, protopopii inspectori şcolari, iar arhiereul „inspector suprem” al şcolilor din eparhie. În 1852 obliga fiecare parohie să ridice un edificiu şcolar pe lângă ea, înfiinţându-se astfel în jur de 400 de şcoli, pe lângă alte 400 deja existente. Scrie studii pedagogice şi la îndemnul său sunt redactate peste 25 de manuale şcolare.
Chiar şi neştiutorii de carte au fost sprijiniţi să înveţe scrisul, cititul şi gramatica, în cursuri serale ţinute iarna zilnic, iar vara în duminici şi sărbători. Elevii săraci erau sprijiniţi prin ajutoare băneşti din veniturile proprii sau prin intermediul unor fundaţii întemeiate în acest scop, dintre care cea mai importantă este cea a lui Emanuil Gojdu, din Budapesta.
Mitropolitul Andrei Şaguna s-a ocupat şi de ridicare nivelului de pregătire al preoţilor şi învăţătorilor. În timpul păstoririi sale, cursurile de teologie au fost ridicate, treptat, de la 6 luni până la 3 ani. A cumpărat mai multe case pentru nevoile şcolii şi pentru internate, a tipărit manuale şi a trimis mulţi studenţi la studii de specializare în străinătate. Astfel din şcoala teologico-pedagogică de la Sibiu au ieşit multe serii de absolvenţi cu pregătire corespunzătoare, care au avut apoi un rol imens în culturalizarea satelor, păstrarea limbii române în Transilvania, dar şi în realizarea unirii din 1918.
Un rol important pentru nivelul cultural al românilor ardeleni l-au avut şi tipărirea Bibliei cu ilustraţii (1856-1858), dar şi apariţia ziarului Telegraful Român, un factor de culturalizare şi un organ de luptă pentru apărarea intereselor românilor. Este recunoscută şi contribuţia ierarhului ardelean la înfiinţarea Asociaţiei transilvane pentru literatura română şi cultura poporului român (ASTRA), al cărei prim preşedinte a fost. În 1871 a fost ales membru de onoare al Academiei Romane.

O iubire vie pentru români şi drepturile lor
Mitropolitul Andrei Şaguna s-a implicat şi în viaţa socială şi politică a Transilvaniei. În 1848, imediat după hirotonia ca arhiereu, a condus împreună cu episcopul unit Ioan Lemeni Adunarea Naţională ţinută pe Câmpia Libertăţii de la Blaj. Lupta sa pentru drepturile naţionale şi politice ale românilor va marca activitatea sa prin neobosite şi nenumărate memorii şi intervenţii. A fost, pentru câţiva ani, membru în Senatul din Viena, deputat în Dieta Transilvaniei. A militat mereu pentru „activism” în viaţa politică a românilor transilvăneni. Singurul sprijin statornic îl primeşte însă din partea românilor din Moldova şi Ţara Românească.
Ierarhul ardelean a iubit mult poporul român, iubire care l-a făcut să renunţe la posibilităţile de afirmare oferite de Biserica sârbă, inclusiv demnitatea de patriarh. A preferat să conducă o Biserică săracă şi marginalizată, situaţie care îi permitea însă să lupte pentru români. Dragostea mitropolitului pentru credincioşii şi preoţii săi reiese înduioşător încă din primul an al păstoririi sale, când, într-o pastorală, exprimă dorinţa sa de a fi „tatăl clerului şi al poporului nostru”.
La trecerea sa la Domnul, în iunie 1873, şi-a lăsat prin testament întreaga sa avere Arhiepiscopiei Sibiului, „spre scopuri bisericeşti, şcolare şi filantropice”. A fost înmormântat lângă biserica mare din Răşinari.
Pentru atitudinea şi toate realizările sale, mitropolitul Andrei Şaguna a fost apreciat încă din timpul vieţii şi de către contemporanii săi, intelectuali sau oameni simpli, dar şi de către urmaşi şi cei care i-au cercetat viaţa şi faptele, recent consemnându-se în jur de 1750 de cărţi şi articole existente pe acest subiect. Moştenirea sa spirituală este, într-adevăr, imensă, iar rolul său a fost determinant pentru Ortodoxia din Transilvania şi nu numai.

Prof. Stela Dobrin, Bucium

„Era un arhiereu pascal, ce răspândea lumină până în cele mai modeste şi întunecate sate din Transilvania, Banat, Bihor şi Maramureşul voievodal. Tot poporul din aceste ţinuturi româneşti aveau numele lui pe buze şi îl pomeneau cu un sentiment de mare veneraţie.
De când s-a ridicat pe scaunul de mitropolit, de la Sibiu, tot poporul român din Transilvania, Crişana şi Maramureş privea spre scaunul lui ca spre un tron imperial. El, pentru poporul român, era mai mare decât împăratul de la Viena.
A trăit modest, iubea pacea, chilia şi singurătatea, dar în acelaşi timp nu dispreţuia întâlnirea cu societatea înaltă, pe care o impresiona prin erudiţie şi înfăţişarea maiestuoasă, cu care erau înzestraţi doar oamenii chemaţi să stea în fruntea popoarelor. Dar el niciodată nu se îndepărta de poporul simplu, de ţăranii şi de muncitorii care începeau să se formeze în acele timpuri şi în oraşele transilvănene.”

† Justinian Arhiepiscopul Maramureşului şi Sătmarului

„Puţine nume sunt aşa de populare în Ardealul românesc ca al lui Şaguna. Chipul lui, cu ochii străbătători şi larga barbă răsfirată, e în mintea tuturora şi-n conştiinţa generală a intrat faptul definitiv că acest maiestuos bătrân a fost, de pe scaunul său de arhiereu, un cârmuitor de oameni şi un îndreptător al vremurilor, cărora nu li s-a supus, ca exemplarele obişnuite ale omenirii, ci le-a întors de pe povârnişul lor spre culmea lui.”

Nicolae Iorga, 1904

„Figura lui s-a introdus definitiv în conştiinţa populară din toate cătunele Ardealului, întinzându-şi reţeaua strălucitoare asupra întregului pământ românesc.”

Octavian Goga, 1923

„Era un desăvârşit predicator, lucru dovedit de numeroasele predici pe care le-a tipărit spre a veni în ajutorul preoţilor-parohi. Se ştie că slujea mereu în duminici şi sărbători, fie în bisericile sibiene, fie în alte localităţi. În zilele în care nu slujea era prezent la vecerniile şi slujbele din Postul Paştilor care se săvârşeau în Biserica "Schimbarea la Faţă". Contemporanii săi spun că era un bun cunoscător al tipicului, încât de multe ori dădea îndrumări tipiconale studenţilor teologi care cântau la strană. (…) Avea un program riguros de rugăciune, în fiecare dimineaţă între orele 5:00 şi 7:00 (…).
A refuzat demnitatea de patriarh al Bisericii Ortodoxe Sârbe, pe care i-au oferit-o unii, după cum a refuzat şi demnitatea de mitropolit al tuturor românilor ardeleni dacă va trece la unirea cu Biserica Romei, cum îi propunea Alexandru Sterca Şuluţiu, viitor mitropolit la Blaj; acest lucru îl mărturiseşte Şaguna însuşi în memoriile sale. Este o mărturie clară asupra ataşamentului său faţă de Ortodoxie.
Tot în timpul vieţii a dat dovadă de o smerenie cu adevărat călugărească. Acest lucru rezultă din faptul că în 1871 a refuzat să participe la serbările organizate cu prilejul aniversării a 25 de ani de la venirea în Ardeal, declarând că va petrece acea zi "cu post şi rugăciune, ca astfel să mulţumesc lui Dumnezeu pentru toate facerile de bine ce le-au revărsat peste Biserica şi naţiunea noastră românească în decurgerea a 25 de ani". Iar prin testament a dispus să i se facă o înmormântare simplă, "fără pompă, fără muzică şi fără predică", prohodit doar de ieromonahul Gherman, duhovnicul său.”

Pr. acad. prof. dr. Mircea Păcurariu

Invitaţie la un eveniment unic
Proclamarea canonizării mitropolitului Andrei Şaguna va avea loc sâmbătă, 29 octombrie, la catedrala mitropolitană din Sibiu, în prezenţa PF Daniel, Patriarhul României, şi a membrilor Sf. Sinod. Cu acest prilej va fi adusă din Grecia racla cu Cinstitul cap al Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României.

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 57 – octombrie 2011