Copiii la slujbele Bisericii

Am o fetiţă de doi ani şi opt luni. După ce a primit Sfântul Botez am mers cu ea la biserică şi am împărtăşit-o la fiecare două săptămâni, iar de atunci facem mereu aşa. De când a început să vorbească e atentă la slujbă şi îi place să cânte „Doamne miluieşte” şi „Amin” după cântăreţii de la strană. Dar asta nu se întâmplă de fiecare dată. Sunt zile în care e mai cuminte şi cântă, şi altele în care e mai năzdrăvană şi pare că nu e atentă la ce se întâmplă în jur. A învăţat rugăciunile pe care i le spun seara la culcare şi acum le spune singură: „Îngeraşul”, „Tatăl nostru”, „Cuvine-se cu adevărat” şi asta fără un efort anume. De la biserică a mai învăţat „Crezul”. După ce îl asculta la slujbă, impresionată fiind de faptul că toată lumea spunea în cor, mă punea să îl spun acasă de mai multe ori: „Mami, zi cu Tatăl Atotiitoiul!”. Într-o zi a venit la mine la bucătărie şi mi-a zis: „Mami, vrei să-ţi citesc o rugăciune? Îţi spun eu cu Tatăl Atotiitorul” (Crezul). „Poate vrei să ţi-l spun eu”, i-am răspuns, fără să o bag prea mult în seamă. „Nu, mami, ţi-l spun eu!” Şi aşa, ţinând în mână eticheta unei jucării pe care o considera cărticica ei, mi-a zis tot „Crezul” de la cap la coadă de am rămas şi eu şi tatăl ei cu gurile căscate! De atunci îl spune tare la biserică, fiind foarte încântată că poate să facă şi ea acest lucru. Ei, dar iată şi întrebările mele! La biserică la slujbă am stat la început mai puţin atunci când era bebeluş, crescând treptat perioada de timp, astfel încât acum stăm în unele zile până începe părintele predica, în altele până la sfârşit. Oare exagerez în vreun fel? De multe ori aud doamnele din jur spunând: „Săracul copil, îl chinuie ţinându-l la slujbă nemâncat, poate i-o fi somn”. Chiar o doamnă mi-a spus odată să plec cu copilul acasă, că e prea mult pentru el să stau atâta la slujbă! (Teodora avea atunci un an). Dar îmi iau la mine biscuiţi, apă şi îi cumpăr prescuri de la biserică şi îi dau să mănânce după ce se împărtăşeşte. În timpul slujbei e cuminţică, nu face gălăgie, nu plânge, doar că uneori se mai foieşte şi îmi spune că vrea în braţe, vrea un biscuit, apă. Uneori e mai cuminte, alteori se foieşte mai mult: se urcă pe scăunel şi se dă jos de mai multe ori, îşi aranjează perniţa, îngenunchează şi se ridică! De cele mai multe ori în asemenea situaţii, dacă nu e băgată prea mult în seamă îi trece repede această stare. Uneori o mai cert să stea cuminte şi plecăm mai devreme acasă. Măicuţă dragă, oare e bine cum procedez cu copilul meu? Oare îi cer prea mult pentru vârsta lui? Unele mămici ies cu copiii afară şi îi lasă să se joace în curtea bisericii în timp ce ele ascultă slujba. Eu m-am gândit că atunci când merge la biserică, copilul trebuie să înveţe că trebuie să fie cuminte şi să asculte slujba atât cât poate şi înţelege el, nu să fugă şi să se joace ca în parc! Sfătuiţi-mă, vă rog, Măicuţă dragă, cum să fac să îi arăt copilului pe înţelesul lui că Domnul e Calea, Adevărul şi Viaţa, Bucuria cea adevărată şi Liniştea mult dorită! Iertaţi-mă pentru lungimea textului şi pentru îndrăzneală! Doamne ajută! Mari

Dragă Mari,
Cu lacrimi de bucurie pentru voi, părinţii, şi pentru copilaşul vostru, vă îmbrăţişez.
Nu, nu greşeşti în nici un caz făcând ce faci, mai ales că fetiţa e atât de cuminte. Dimpotrivă! Face ce trebuie ţinând cont că nici un copil nu e doar al părinţilor după trup, nu?
Nu te îngrijora dacă se foieşte. Ea e atentă cum şi cât poate şi Slavă Domnului, văd că poate mai mult decât unii oameni mari. Doar dacă vorbeşte mai tare să-i faci semn cu degetul la guriţă, dar cu drag şi fără certare. Să nu o mai cerţi că nu e cuminte, dimpotrivă, să o lauzi şi să-i mulţumeşti că face eforturi să fie liniştită când îi este greu să stea pe loc.
Nu face comparaţii cu alţi copii. Fiecare copil are personalitatea şi dinamismul său. Nu te lăsa influenţată nici de ce spun credincioşii. Să-i iei copilului un sandviş cu ceva bun pentru a-l mânca după Împărtăşanie şi după prescură şi apă.
Acum să învăţaţi să cereţi ajutor de la Doamne când vă e greu să faceţi ceva sau când vă e greu să renunţaţi la o dorinţă sau la voia proprie. E important să experimenteze ajutorul pe care ni-L dă Dumnezeu să fim buni. Să nu o cerţi când nu e bună, să-i spui că nimeni nu e, nu poate fi bun fără ajutorul lui Dumnezeu. Sau când vede ceva rău la cineva, să-i spui să vă rugaţi pentru acel cineva pentru că, iată, nu poate să fie bun. Sau când tu faci o greşeală, să te rogi şi să te vadă că ceri putere de la Dumnezeu să biruieşti. Copilul are nevoie să înţeleagă din experienţă că avem porniri egoiste şi că Dumnezeu ne ajută să le biruim, încet, încet.
De asemenea, să o obişnuieşti să-I mulţumească lui Doamne pentru tot ce vede frumos şi bun. Asta o va ajuta să simtă prezenţa harului şi o va face să-L iubească pe Doamne şi mai mult.
M-ai mângâiat mult cu mesajul tău.
Cu dragoste, rugăciune şi recunoştinţă,
Maica Siluana


Dragă măicuţă, Am citit întrebarea doamnei cu fetiţa de aproape trei ani în legătură cu slujbele şi m-am bucurat mult că mai sunt părinţi care merg la slujbe normal cu copilaşii. Şi noi avem trei minuni de fetiţe, darurile lui Doamne-Doamne făcute nouă şi primite cu multe lacrimi de recunoştinţă, pe care le luăm cu noi la slujbe ori de câte ori mergem, fără excepţie: la slujba de Înviere, la slujba de priveghere a Sfântului Vasile, la Vecernie şi la Sfânta Liturghie, care e precedată de Utrenie. Copiii sunt copii şi nu au stare, că nu avem noi de multe ori! La noi e lungă slujba şi Sfânta Liturghie se termină în jur de ora 13, dacă sunt mulţi la Împărtăşit. Şi credincioşii de multe ori sunt nerăbdători şi dragul nostru părinte ne spune cu drag, când ne agităm la sfârşit: Ei, sunteţi ca nişte copii! Fetiţele noastre au vârsta de zece, patru şi un an şi este în regulă. La început se tot minunau oamenii de noi, dar acum le e drag şi e normal să ne vadă, ba mai mult, dacă mă văd în vreo dimineaţă mai friguroasă la biserică – că se face Sfânta Liturghie zilnic – fără micuţa mea, mă şi întreabă ce este cu ea. Nu le-am luat jucării şi nici nu le-am lăsat în curte la joacă, doar vara să se mişte puţin. În rest au stat şi stăm la locul nostru în biserică şi au dormit când au fost mici şi s-au bucurat de Sfânta Împărtăşanie şi de prescura primită. Slavă Domnului! E nevoie de multă răbdare, şi perseverenţă, şi iubire, şi rugăciune pentru a împlini chemarea de părinte şi cerem tot timpul de la Doamne şi plângem când greşim faţă de copii, că uităm să cerem putere de la Doamne pentru a-i creşte aşa cum doreşte El. Rugaţi-vă pentru noi, măicuţă, să creştem copiii după Dumnezeu şi nu după lumea aceasta. Doamne-Doamne să binecuvinteze pe toţi copiii şi pe toate mămicile şi tăticii din lumea aceasta, că mare misiune avem! Doina

Mulţumesc mult, Doina mea!
Da, mare misiune aveţi şi mult mă bucur şi mulţumesc lui Dumnezeu când vă întâlnesc sau vă aud!
Cu dragoste şi recunoştinţă şi rugăciune
Maica Siluana

Centrul de formare şi consiliere Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, Iaşi

Apostolat în Țara Făgărașului nr. 52 - mai 2011