Dragostea faţă de Dumnezeu şi manifestarea ei

După cum am mai spus, viaţa creştină se întemeiază pe credinţă, se trăieşte în nădejde şi se manifestă în iubire. În demersul nostru catehetic am vorbit până acum despre credinţă şi nădejde, cu aspectele lor. Iată-ne ajunşi acum la cea de-a treia (şi cea mai mare) virtute teologică: dragostea.

Pentru a dobândi mântuirea şi viaţa veşnică, creştinul, pe lângă credinţă şi nădejde, are nevoie şi de dragoste. Prin credinţă primim adevărurile mântuitoare descoperite de Dumnezeu şi propovăduite de Biserică, prin nădejde aşteptăm făgăduinţele mântuitoare ale lui Dumnezeu iar prin dragoste intrăm în comuniune deplină cu El.

Dumnezeu este iubire
Sfântul Evanghelist Ioan, care a vorbit în cuvintele cele mai frumoase despre iubirea dumnezeiască, fapt pentru care este supranumit Apostolul iubirii, spune că Dumnezeu este iubire (I In.4,16), iar un părinte al Bisericii noastre spunea despre creştinism că este revelaţia iubirii, darul iubirii şi porunca iubirii. Creştinul este acela care L-a descoperit şi Îl cunoaşte pe Dumnezeu ca fiind un Tată iubitor, cel care primeşte toate aspectele vieţii sale cu recunoştinţă ca pe un dar al iubirii dumnezeieşti şi pentru aceasta toată viaţa lui o trăieşte ca răspuns la această iubire dumnezeiască, ca un fiu iubitor. Cel ce iubeşte cunoaşte pe Dumnezeu, iar cel ce răspunde iubirii lui Dumnezeu ţine poruncile Lui. Însuşi Domnul Iisus Hristos a zis: „De Mă iubiţi, păziţi poruncile Mele” (In.14,15). Respectarea poruncilor lui Dumnezeu este părtăşie de viaţă dumnezeiască. Cu cât Îl cunoaşte omul mai mult pe Dumnezeu, cu atât mai mult Îl iubeşte. Dumnezeu se uneşte cu omul şi omul cu Dumnezeu prin iubire.

Iubim cât împlinim şi împlinim cât iubim
Măsura dragostei noastre faţă de Dumnezeu este dată nu de afirmaţiile noastre verbale sau mentale, de ceea ce spunem sau gândim în legătură cu cât de mult îl iubim pe Dumnezeu, ci de împlinirea poruncilor Lui. Iubirea de Dumnezeu se manifestă prin ţinerea poruncilor Lui. Cuvântul poruncă pentru omul modern poate părea constrângător şi chiar respingător, însă poruncile ne descoperă frumuseţea vieţii şi existenţa lui Dumnezeu, reprezintă proiecţia vieţii dumnezeieşti pe pământ. Creştinul prin Botez dobândeşte libertatea faţă de stăpânirea răului şi de aceea nu este dator doar să cunoască poruncile lui Dumnezeu, ci şi să le aplice în practică. Cunoaşterea teoretică a poruncilor, fără credinţa în Dumnezeu şi fără practicarea lor, nu îl mântuieşte pe om.

Împlinirea poruncilor aduce adevărata libertate
Este foarte bine să înţelegem că poruncile lui Dumnezeu sunt porunci ale libertăţii. Ţinerea lor nu e impusă cu forţa, ci rămâne la libera alegere a omului. Prin ţinerea lor omul este adus la libertate. Libertatea de care omul are nevoie pentru ţinerea poruncilor lui Dumnezeu nu este numai libertatea de alegere ci şi libertatea faţă de păcat. Realitatea acestui fapt este arătată de cuvintele Domnului Iisus Hristos: „Adevărat, adevărat vă spun: Oricine săvârşeşte păcatul este rob al păcatului” (In.8,34). Dacă păcătuim suntem robi ai păcatului, dacă împlinim poruncile suntem liberi pentru Dumnezeu. Împlinim poruncile pe măsură ce ne străduim să ne eliberăm din tirania păcatelor şi tocmai această împlinire a poruncilor aduce pentru noi o tot mai mare libertate. Omul este rob al păcatului şi nu are tăria de a ţine poruncile lui Dumnezeu. Numai cel credincios le poate ţine. Opinia conform căreia poruncile lui Dumnezeu nu pot fi ţinute este nefondată. Dumnezeu nu cere lucruri imposibile, dar nici omul nu poate ţine poruncile dumnezeieşti doar prin puterile sale. Însă prin credinţa în Hristos şi prin harul Sfântului Duh omul îşi biruieşte neputinţele, se depăşeşte pe sine însuşi.

Prin porunci suntem părtaşi la viaţa veşnică
Poruncile lui Dumnezeu nu sunt simple norme morale, ci lucrări dumnezeieşti. În fiecare poruncă este ascuns Dumnezeu însuşi. De aceea şi ţinerea poruncilor este întâlnire şi comuniune cu Dumnezeu. Cea mai mare dintre porunci este porunca iubirii, adică Dumnezeu ne cere să iubim aşa cum iubeşte El şi prin aceasta să devenim asemenea Lui. Credinciosul desăvârşit ţine poruncile spre slava lui Dumnezeu. În felul acesta îşi exprimă recunoştinţa faţă de El. Poruncile lui Dumnezeu cultivă virtuţile şi îl îndreaptă pe om spre sfinţenie. Sunt lucrări ale lui Dumnezeu care vin să se unească cu lucrările omului şi să îl sprijine în viaţa duhovnicească. Prin ţinerea poruncilor, creştinul biruieşte frica morţii.
Ţinerea poruncilor are un caracter pozitiv şi constructiv. Nu urmăreşte negarea sau desconsiderarea vieţii cotidiene ci, dimpotrivă, afirmarea şi valorificarea ei reală. Toate câte Dumnezeu le porunceşte omului sunt împlinire a vieţii autentice. Creştinul este chemat să trăiască în lume ca biruitor al păcatului, care îl limitează pe om şi îl ţine prizonier al lumii. Eliberarea de lume nu înseamnă părăsirea ei, ci regăsirea relaţiilor corecte cu ea. Prin ţinerea corectă a poruncilor lui Dumnezeu se soluţionează automat nenumărate probleme.

Creştin de toată vremea
Prin urmare, toţi suntem chemaţi să împlinim poruncile lui Dumnezeu. Adevăratul creştinism nu este o afacere de duminică, ci o strădanie de toată vremea. Nu putem fi credincioşi doar în biserică. Suntem chemaţi ca toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm şi pentru aceasta suntem chemaţi să cunoaştem şi să împlinim poruncile lui Dumnezeu, care s-au concretizat în Vechiul Testament în cele 10 porunci, iar în Noul Testament ne-au fost prezentate la un nivel superior de înţelegere: Fericirile.

Pr. Ovidiu Bostan

Apostolat în Țara Făgărașului nr. 52 - mai 2011