Testul iubirii

Ne gândim adesea că e destul dacă recunoaştem existenţa lui Dumnezeu, că e destul să credem că El există. Dar nu-i aşa. Nu-i destul. Dacă avem doar această credinţă, nu suntem cu nimic mai presus decât diavolii, pentru că şi ei „cred şi se cutremură”. Ce ne trebuie în plus? Domnul ne-a spus-o clar: iubire. Dacă nu avem iubire, credem degeaba. Dar iată că, deşi credinţa sănătoasă înseamnă să iubeşti, noi nu iubim. Şi în loc să recunoaştem că nu iubim, deci nu avem credinţă, ne umplem de ipocrizie şi ne considerăm credincioşi. Dar ce rămâne când va trebui să trecem testul Iubirii? Pentru că Dumnezeu ne-a spus că acesta este criteriul Judecăţii.


Iubirea nu înseamnă ca eu, dacă sunt un obişnuit al bisericii, să mă apuc să dau cu superioritate lecţii celui care e la începutul întâlnirii sale cu Dumnezeu şi nu ştie uneori cum să se comporte. Iubirea înseamnă delicateţe.
Iubirea nu înseamnă ca, dacă am ajuns la biserică după începutul slujbei, să iau la închinat toate icoanele (inclusiv cele de la iconostas, dacă se poate), iar apoi să îmi fac loc prin mulţime (eventual printr-o îmbrânceală). Iubirea înseamnă discreţie.
Credinţa nu înseamnă să îmi iau fustă la biserică pentru că aşa dă bine, dar să nu găsesc decât una strâmtă, care îmi scoate în evidenţă posteriorul. Nici să îmi pun o batistă în vârful capului, pe post de năframă. Iar dacă mi-s „în regulă” şi fusta, şi baticul, nu înseamnă că am motiv să o judec pe cea care nu le poartă. Iubirea îmi cere să mă îmbrac astfel încât să nu îl smintesc pe celălalt, în biserică să încerc să trec neobservat, să nu atrag cu nimic atenţia celor care se străduiesc să se lepede de grijile acestei lumi şi să se roage.
Iubirea nu înseamnă să fiu nelipsit de la biserică, dar să nu ţin cont de nevoile celorlalţi.
Iubirea înseamnă să trăiesc în prezent, să primesc darurile şi întâlnirile pe care mi le dă Dumnezeu prin întâmplări şi oameni.
Credinţa nu înseamnă să vânez toate maslurile din împrejurimi, unde să mă duc „pentru binele familiei, sănătate şi <> în casă”, nici să consider Sfântul Maslu „mai bun” decât Sfânta Liturghie.
Iubirea nu înseamnă, de fapt, să pun orice altceva mai presus decât Sfânta Liturghie. Nici măcar un pelerinaj făcut Duminica în cele mai sfinte locuri, dar care mă ţine aşezat în fund, pe scaunul maşinii, exact în momentele în care Hristos Se jertfeşte pentru mine pe Sfânta Masă a Altarului şi mă cheamă să fiu împreună cu El. Iubirea mă îndeamnă să răspund invitaţiei Lui plină de… Iubire.
Iubirea nu înseamnă să alerg pe la nu ştiu câte mănăstiri, să dau nu ştiu câte pomelnice, pentru nu ştiu câte slujbe, ca să mi se îndeplinească nu ştiu care dorinţă arzătoare. Dumnezeu nu e un tonomat de împlinit dorinţe, în care să bagi un număr exact de fise (fie ele pomelnice sau slujbe). Iubirea nu poate fi cumpărată.
Iubirea nu înseamnă să stau cu mâinile în sân şi să mă uit la cer, aşa cum nu înseamnă că dacă cineva vrea să facă ceva, să îi pun imediat beţe în roate, fie doar şi prin vorbe. Iubirea e vie, se implică, se bucură de celălalt.
Iubirea nu se referă numai la anumite momente sau situaţii din viaţa mea, ci la fiecare clipă.

***

Iubirea cuprinde totul.
Iubirea înseamnă să fiu viu, să vreau să fac şi eu ceva bun, ca răspuns la dragostea neţărmurită pe care mi-o poartă Domnul. Şi atunci când face altul ceva, să îl susţin măcar cu o încurajare, dacă nu pot face mai mult. Dacă greşeşte, iubirea mă îndeamnă să îi atrag atenţia cu delicateţe, nu să îi distrug lucrarea.
Credinţa înseamnă să îmi încredinţez viaţa lui Dumnezeu. Să Îl ascult, punându-mă sub ocrotirea unui duhovnic, care mă îndrumă. Să Îl primesc pe Dumnezeu ca Tată mereu prezent, nu doar să cerşesc atunci când am vreo problemă, iar apoi să mă întorc liniştit la problemele cotidiene.
Sfânta Liturghie este cel mai mare dar pe care ni l-a lăsat Hristos. E Jertfa pe care El o împlineşte iar şi iar, pentru mine şi pentru fiecare dintre noi. Doar ţintuit în pat am motiv să nu fiu Acolo şi cu trupul; iar dacă chiar nu pot să merg, iubirea îmi spune să particip măcar cu duhul, rugându-mă în timpul acela.
Iubirea înseamnă să îmi schimb întreaga viaţă. Când iubeşti, iubeşti tot timpul, nu doar la anumite ore din zi, în funcţie de interese. La slujbe spunem „Pe noi înşine şi TOATĂ viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm.” Nu o parte din viaţă, nu doar anumite momente, când vrem ajutor. Nu doar când ne convine. Ci TOATĂ viaţa. Sfântul Maslu şi celelalte slujbe nu fac minuni fără ca eu să fac efortul de a schimba ceva în viaţa mea, de a ieşi din răutate.
Iubirea înseamnă ca în timpul slujbelor Dumnezeu să fie totul pentru mine şi nimic altceva să nu mă intereseze.
Credinţa înseamnă să iubesc. Înseamnă ca atunci când cineva se apropie de Biserică să îi arăt toată dragostea şi iertarea pe care mi-a arătat-o şi mie Dumnezeu. Să îl primesc cu căldură şi zâmbet, chiar dacă nu le ştie pe toate de la început.
Credinţa fără iubire nu înseamnă nimic.

Natalia Corlean

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 50 - martie 2011

Şcoala rugăciunii. „Obişnuiţi-vă să umblaţi în prezenţa lui Dumnezeu”

Rugăciunea este un subiect care îl preocupă mereu pe cel care vrea să aibă o viaţă sub binecuvântarea lui Dumnezeu. Atenţia pentru o sporire a rugăciunii creşte însă mai ales în timpul Postului. Ce este rugăciunea? Când şi cât să ne rugăm, cum să ne raportăm la Dumnezeu? Cum să facem să avem o rugăciune primită de Dumnezeu? Care este diferenţa între pravila de rugăciune şi starea de rugăciune? De ce ne zboară gândul în timpul rugăciunii? La toate aceste întrebări ne răspunde Sfântul Teofan Zăvorâtul, ajutându-ne să mai urcăm o treaptă în şcoala rugăciunii:

Calea către starea de rugăciune
Toate relaţiile noastre cu Dumnezeu se întemeiază pe rugăciune. Totul constă în rugăciune. Spre ea să vă siliţi.
Rugăciunea nu înseamnă numai a sta în genunchi la rugăciune. A ţine mintea şi inima îndreptate către Dumnezeu înseamnă rugăciune, orice poziţie ar avea credinciosul. Pravila de rugăciune are rostul ei, iar această stare de rugăciune îl are pe al ei. Calea către ea este deprinderea de a-L pomeni totdeauna pe Dumnezeu şi ceasul cel din urmă cu Judecata.
Aşa să vă siliţi şi totul va merge bine. Aceasta va însemna că înăuntrul vostru îi veţi închina lui Dumnezeu fiecare pas. Iar paşii trebuie îndrumaţi către porunci. Şi poruncile le ştiţi. Asta-i tot! Fiecare situaţie o puteţi încadra într-o poruncă şi înăuntru Îi puteţi închina lui Dumnezeu lucrarea voastră. Şi aşa Îi veţi închina lui Dumnezeu toată viaţa. Ce vă mai trebuie? Nimic. Vedeţi cât este de simplu.

Cum să ne înălţăm cu mintea la Dumnezeu
Aţi început să vă rugaţi cu rugăciuni scurte şi aţi renunţat. Dacă nu aţi fi renunţat, aţi fi ajuns departe; iar acum trebuie să începeţi din nou. Rugăciunea adevărată este aceea care iese direct din inimă şi urcă la Dumnezeu. Şi nicio altă rugăciune nu este rugăciune dacă nu este aşa. Către acest lucru trebuie să ne îndreptăm toată grija noastră în lucrarea rugăciunii. Dar, de obicei, mintea noastră este supraîncărcată de mulţimea gândurilor, care nu sunt după Dumnezeu, voinţa de multele griji lumeşti, inima de atracţiile şi desfătările pământeşti; de aceea, a ne înălţa degrabă la Dumnezeu este totuna cu a ieşi dintr-o mlaştină.
Rugăciunile mici sunt un mijloc foarte bun pentru acest lucru. Ele învaţă mintea să stea într-un singur loc; trag puţin câte puţin voinţa de partea lor şi o desprind de griji. Acest lucru se manifestă mai puternic şi mai grabnic dacă le dăm atenţie nu numai în timpul pravilei, ci şi în celelalte ceasuri. Rodul lor neîndoielnic este formarea sentimentului pentru Dumnezeu, care este nedespărţit de rugăciunea neîncetată sau este unul şi acelaşi cu ea. Aici este legătura vie cu Dumnezeu, ţelul vieţii duhovniceşti.
„În cel somnoros se îngrămădesc rapid şi gânduri, şi fapte, şi patimi”. Trebuie să evităm acest lucru şi să căpătăm obiceiul de a-I închina lui Dumnezeu primele noastre gânduri. Aceasta vine din meditaţia dumnezeiască. Şi despre aceasta, mi se pare, era vorba. Anume că trebuie să parcurgem toate adevărurile sfinte din Simbolul Credinţei până la adevărul despre judecata de obşte şi sentinţa cu privire la soarta tuturor oamenilor.
Binevoiţi să păziţi aceste două metode şi va fi bine. Adăugaţi la aceasta numai să vă feriţi de rău şi să faceţi binele cu cuvântul, cu fapta şi cu gândul. Şi aceasta este toată programa.
Scrieţi pe ceva şi citiţi mai des: îndată ce vă treziţi, meditaţie dumnezeiască; apoi rugăciuni scurte cu atenţie şi simţire şi toată ziua: Fereşte-te de rău şi fă binele (Ps 33, 13). Fiecare lucru şi cel mai mic, să îl faceţi în cel mai bun mod, ca înaintea ochiului lui Dumnezeu.

Să vă călăuziţi gândurile ca şi cum aţi fi înaintea ochilor lui Dumnezeu
Îl avem pe Domnul şi Mântuitorul cel Atotmilostiv, Care întotdeauna este gata să ne dea ajutor. Către El să vă îndreptaţi ochii minţii şi ai inimii voastre. Nu puteţi merge la biserică? Rugaţi-vă acasă. Obişnuiţi-vă să umblaţi în prezenţa lui Dumnezeu, adică neîncetat să-L pomeniţi pe Dumnezeu, Cel atotprezent şi atoatevăzător şi să vă călăuziţi gândurile, simţirile şi faptele ca şi cum aţi fi înaintea ochilor lui Dumnezeu.
Şi numai cu acestea să vă îndeletniciţi până când conştiinţa voastră se va uni cu cugetul, care este îndreptat numai spre Dumnezeu. Dacă veţi izbândi în acest lucru, nu veţi mai avea nevoie de nicio altă învăţătură. Va veni frica de Dumnezeu şi totul va începe să se aranjeze. Citiţi Evanghelia şi epistolele Apostolilor, câte puţin în fiecare zi, meditând şi aplicând în viaţa dumneavoastră ceea ce citiţi.
Purtaţi-vă faţă de sine cu asprime, faţă de ceilalţi fiţi milostivi şi smeriţi-vă înaintea tuturor. Niciodată să nu asupriţi pe nimeni, iar când sunteţi asupriţi, să mulţumiţi. Să nu osândiţi pe nimeni, să-i cinstiţi pe toţi ca pe sfinţi, iar pe voi să vă vedeţi ca păcătoşi.

Sf. Teofan Zăvorâtul

Văzându-l pe unul dintre fraţi că stătea mai atent decât toţi ceilalţi în timpul cântării psalmilor şi mai ales când se recitau antifoanele dinaintea psalmilor şi că făcea gesturi ori îşi schimba trăsăturile feţei de parcă ar fi vorbit cu cineva, l-am rugat să-mi spună ce noimă avea acea purtare. Acesta socotind că nu trebuie să-mi ascundă un lucru ce-mi putea fi de folos, zise: ''M-am obişnuit de la început a-mi aduna gândurile şi mintea împreună cu sufletul strigându-le: Veniţi să ne închinăm şi să cădem la Însuşi Hristos împăratul şi Dumnezeul nostru!” (Psalmi 94,6)

Filocalia

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 50 - martie 2011

Suntem tot atât de bătrâni ca şi arterele noastre

„Dacă vrei să cercetezi bine lucrurile, vei vedea că postul are grijă de sănătatea trupului. Iar dacă nu crezi cuvintele mele, întreabă-i pe doctori, să-ţi zică ei mai bine. Aceştia spun că sănătatea este menţinută prin cumpătare la mâncare, pe când lăcomia duce la tot felul de boli, care distrug trupul”.

Sf. Ioan Gura de Aur

În alergarea zilnică printre furcile caudine ale multor ucigaşi, ştiinţa medicală oferă un ajutor deosebit alergătorului. El poate să treacă în siguranţă pe lângă domnul Diabet, orbindu-1 cu câteva seringi de insulină. Doamna Pneumonie poate acum să fie răpusă împuşcând-o cu penicilină. Chiar şi domnul Cancer, dacă este descoperit la timp, poate fi înlăturat prin talentul unui chirurg. Dar, de-a lungul acestui drum o întâlnim şi pe doamna Arterioscleroză, care sfidează cu succes armele medicale şi mânuieşte un pumnal tot mai mare pe an ce trece.
Arterele produc tulburări pe o scară foarte întinsă din cauză că ele devin mai înguste, sclerozate (adică îşi pierd elasticitatea) şi deci sângele circulă mai greu prin ele. Ţesuturile vii necesită în permanenţă alimentare cu sânge proaspăt. Dacă această alimentare este întreruptă sau împiedicată, se ajunge curând la consecinţe grave şi chiar la moarte.
Arterele bolnave stau la baza multor afecţiuni cum ar fi: şocurile de apoplexie (pierdere bruscă a cunoştinţei şi a sensibilităţii, provocată de ruptura unui vas din creier, urmată de hemoragie), atacurile coronariene (arterele coronare sunt cele ce hrănesc muşchiul inimii), anghinele pectorale (durerea care arată că inima este lipsită de oxigen), gangrene (moartea ţesuturilor, ce afectează, în principal, membrele, uneori şi viscerele ca ficatul, plămânul sau intestinul) şi ulcere, boli de rinichi, precum şi alte stări fatale.
Ce putem face pentru a înlătura pe cel mai sălbatic ucigaş al omului - Arterioscleroza? Literatura medicală abundă în studii care arată importanţa reducerii unei substanţe grase numită colesterol.

Ce este colesterolul?

Colesterolul este un tip de lipide (grăsimi) necesar bunei funcţionări a organismului. Este util în formarea membranelor celulare, a unor hormoni, a vitaminei D etc. Colesterolul are două surse: o parte (cea mai mare) se formează la nivelul ficatului, din grăsimile din alimentaţie, iar o altă parte provine direct din alimentele care conţin colesterol. Este, deci, normal să avem colesterol, însă într-o anumită limită. Peste această limită colesterolul devine nociv.
Mult timp s-a considerat că un nivel crescut al colesterolului produce efecte negative asupra organismului. Dar, pe măsură ce oamenii de ştiinţă au început să înţeleagă mai multe despre modul de transport şi de utilizare a colesterolului în organism, a devenit evident faptul ca valoarea colesterolului total nu oferă informaţii suficiente. Colesterolul este transportat prin sânge cu ajutorul unor substanţe numite lipoproteine. În funcţie de densitatea acestor „mijloace de transport”, colesterolul este împărţit în două categorii:

• - Colesterolul bun (conţinut în lipoproteinele cu densitate înaltă, HDL): este implicat în multe funcţii importante ale organismului, este mai puţin dăunător şi trebuie menţinut la un nivel ridicat.
• - Colesterolul rău (conţinut în lipoproteinele cu densitate scăzută, LDL): este cel care împiedică circulaţia sângelui în vene şi artere.

Depozitele de colesterol rău sunt ca reziduurile şi gunoaiele dintr-un sistem de canalizare, care se acumulează în pereţii ţevilor de drenaj. Pe măsură ce se depun straturile de murdărie, curgerea lichidelor este tot mai restricţionată, până când ţevile nu mai funcţionează eficient.
O cantitate mare de colesterol rău în sânge formează pe pereţii vaselor sangvine adevărate ,,tumori” (depozite) care împiedică elasticitatea arterelor ducând la îngustarea şi chiar înfundarea acestora. Aceste tumori se numesc ateroame, de unde şi termenul de ateroscleroză pentru tipul cel mai grav de arterioscleroză.
Multe studii ştiinţifice recente arată că agenţii cei mai importanţi care măresc acest periculos colesterol în sânge sunt:
1. Consumul de grăsimi animale;
2. Supragreutatea;
3. Fumatul;
4. Emoţiile şi încordarea (stresul).

1. Consumul de grăsimi animale

Ştiinţa medicală dovedeşte astăzi că o cauză importantă a arteriosclerozei este alimentaţia cu grăsimi animale. În ultimele decenii, revistele, radioul şi televiziunea difuzează bunele sfaturi că noi putem reduce ravagiile celui mai mare ucigaş. Cum putem acest lucru? Trebuie să înlocuim sau cel puţin să reducem grăsimile rele cu grăsimi bune şi să consumăm cât mai multe fructe şi legume.
- Grăsimile rele din alimentaţie, care cresc colesterolul din sânge, sunt:

• a. Grăsimile saturate de origine animală: carne grasă de porc, miel, vită; pieliţa de la pui; untură de porc/pasăre; unt, lapte sau preparate din lapte integral.
• b. Grăsimile nocive de origine vegetală. Sunt acele grăsimi care provin din uleiuri vegetale (adică din grăsimi bune) în urma prelucrării chimice; exemple de alimente bogate în astfel de grăsimi: margarină, biscuiţi, cartofi prăjiţi, mâncare de fast-food, chipsuri, prăjiturele, pâine albă.
• c. Colesterolul din alimente: organe (ficat, rinichi, creier); gălbenuşul de ou.
• Uitaţi-vă pe etichetă când cumpăraţi! Alegeţi produse cu un conţinut scăzut de colesterol şi grăsimi saturate!

- Grăsimile bune din alimentaţie ajută la scăderea colesterolului, atunci când le folosiţi cu moderaţie în locul grăsimilor rele. Grăsimile bune din alimentaţie sunt reprezentate de grăsimile mono- şi polinesaturate. Aici intră: uleiurile din plante, nuci, seminţe, alune, avocado, uleiul de măsline, peştele.
Peştele reprezintă o sursă de grăsimi polinesaturate, unele numite acizi graşi omega trei. Există studii care au arătat că 1g/zi de acizi graşi omega 3 a scăzut riscul de deces de cauză cardiovasculară la pacienţii cu infarcte miocardice în antecedente. Cel mai bogat în astfel de acizi graşi omega 3 este somonul.

2. Supragreutatea

Surplusul de kilograme este strâns legat de nivelul de colesterol din sânge, pentru că o creştere în greutate pe fondul ţesutului adipos (nu muscular, cum se întâmplă în cazul sportivilor de performanţă) presupune depozitarea grăsimilor în ţesutul gras, cu scăderea „colesterolului bun” din sânge, ceea ce duce inevitabil la creşterea „colesterolului rău” şi începerea bolii aterosclerotice. Scăderea în greutate chiar cu numai 10% pentru cei supraponderali poate duce la îmbunătăţiri considerabile ale nivelului de colesterol în sânge.
În lume există peste un miliard de persoane adulte supraponderale, mai multe decât cele 800 de milioane de persoane ce suferă de malnutriţie, se arată într-un raport al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Cel puţin 300 de milioane de adulţi sunt obezi. Obezitatea progresează şi în rândul copiilor: în lume există 22 de milioane de copii obezi cu vârsta sub cinci ani. Obezitatea infantilă tinde să ia proporţii alarmante şi în Uniunea Europeana, unde 14 milioane de copii sunt supraponderali şi numărul acestora creşte anual cu 400.000.
Un studiu al Centrului de calcul şi statistică sanitară din cadrul Ministerului Sănătăţii Publice arată că în România aproximativ 30% din populaţie suferă de obezitate, iar 20% este supraponderală; cele mai afectate sunt persoanele cu vârsta între 15-64 de ani. Numărul copiilor supraponderali e cu 18% mai mare în ultimii zece ani.
Biroul European de statistica - Eurostat susţine că obezitatea este factor de risc în aproximativ 75% din bolile contemporane. Hrana prea bogată în zaharuri şi grăsimi nocive şi activitatea fizică redusă sunt principalele cauze ale obezităţii, care la rândul ei este principala cauză a unor maladii cronice precum diabetul de tip 2, bolile cardiovasculare, hipertensiunea arterială, accidentele vasculare cerebrale şi unele forme de cancer.

3. Fumatul

Deşi este deja cunoscut faptul că tabagismul are mai multe efecte negative asupra corpului, în general, şi circulaţiei sângelui, în particular, multă lume nu cunoaşte legătura exactă pe care fumatul o are cu colesterolul.
Principala relaţie dintre tabagism şi colesterol este reprezentată de faptul că fumatul reduce nivelul colesterolului bun. Acest colesterol ajută ficatul la filtrarea grăsimii din sânge şi cu cât nivelul lui scade, cu atât mai puţină grăsime va fi filtrată de ficat. Asta înseamnă că mare parte din grăsimea care ar trebui filtrată din sânge va rămâne în sistemul sanguin şi se va depune pe pereţii arterelor. Pe lângă reducerea nivelului colesterolului bun, multe studii au arătat că fumatul creste nivelul colesterol „rău" (LDL). din sânge.
Din fericire, aceleaşi cercetări au arătat că efectele fumatului asupra colesterolului nu sunt permanente. S-a observat că echilibrul dintre colesterolul bun şi rău s-a restabilit de la sine după câteva săptămâni de la renunţarea la fumat. Chiar şi reducerea numărului de ţigări fumate poate avea un efect benefic asupra colesterolului. Numărul mai mic de ţigări fumate înseamnă că o cantitate mai mică de substanţe dăunătoare din tutun vor intra în corp iar colesterolul va fi mai puţin afectat. Totuşi, pentru a reduce la zero problemele cu colesterolul legate de tabagism, este recomandată renunţarea totală la fumat.

4. Stresul

Un studiu realizat de o echipă de cercetători englezi de la University College London arată că stresul afectează nu numai tensiunea arterială, capacitatea sistemului imunitar şi anumiţi factori inflamatori, ci şi nivelul de colesterol. Stresul creşte secreţia hormonilor de stres (adrenalina şi cortizolul), care duc la creşterea sintezei de colesterol, dar şi la acumularea acestuia în organism.
„Studiul nostru, susţin Andrew Steptoe şi Lena Brydon, a arătat că fiecare individ are un răspuns diferit la nivelul colesterolului când vine vorba de stres. Unii dintre participanţi au înregistrat creşteri substanţiale ale nivelului de colesterol, în timp ce alţii nu au înregistrat nici o creştere. Se pare că reacţia unei persoane la stres este unul dintre mecanismele prin care nivelul de lipide creşte.”

Postul, maica sănătăţii

Pe cât suntem de fericiţi că ştiinţa a ajuns la acest rezultat, spune Dr. Mc Miller în cartea sa Boli evitabile, pe atât suntem de uimiţi descoperind că cercetările noastre ultramoderne sunt cu 3500 de ani în urma preceptelor biblice: „Şi a grăit Domnul cu Moise şi a zis: Grăieşte fiilor lui Israel şi le zi: nici un fel de grăsime, nici de bou, nici de oaie, nici de ţap să nu mâncaţi”. (Lev. 7, 22-24).
Dumnezeu a accentuat repetat pericolul înspăimântător al arteriosclerozei. Povaţa Sa preventivă din Legea veche adresată evreilor, care locuiau într-o zonă cu climă caldă, de a nu mânca grăsime animală (Lev. 3, 17), poate nu ne-ar strica nici nouă, creştinilor, sau poate măcar ar trebui să o avem în vedere. Dacă nu putem să renunţăm total, măcar să renunţăm pentru o perioadă de timp, să dăm voie organismului nostru să se mai refacă, să se mai detoxifice.
Din cele de mai sus reiese clar că factorii care combat arterioscleroza stau într-un acord deplin cu principiile postului creştin. Postul, pe lângă dimensiunea duhovnicească, este şi maica sănătăţii, ne asigură Sfinţii Părinţi. „Luaţi aminte la voi înşivă, să nu se îngreuieze inimile voastre cu saţiul mâncării şi cu beţia” (Luca 21, 34), spune Mântuitorul. Iar Sfântul Vasile cel Mare zice că „bucatele cele grase şi cele de multe feluri neputând să le mistuie stomacul, multe boli au adus în lume. Iar înfrânării şi postului, pururea îi urmează sănătatea”. Aşadar, ţinut cu măsură, postul este bun doctor şi pentru trupurile noastre.
Cumpătarea la mâncare, renunţarea pentru un timp la alimentele de origine animală, depărtarea de viciul beţiei şi al fumatului, câştigarea păcii lăuntrice, realizarea gândirii altruiste şi a vieţii curate, ar reduce multe din bolile, grijile şi dificultăţile oamenilor.

Pr. Alexandru Stanciu

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 50 - martie 2011

Despre educaţie

,,Fiul înţelept ascultă de învăţătura tatălui său, iar cel batjocoritor nici de mustrare“ ( Pildele lui Solomon 13,1 )

Educaţia e esenţială în viaţa unui om şi începe încă din primele zile de viaţă ale unui nou-născut. Omul trebuie să înveţe totul, în afară de instinctul religios cu care se naşte, de la mers şi până la forme ale limbajului. Toate acestea se învaţă în familie care este primul nucleu social şi totodată prima biserică. Încă din antichitate, societăţile umane au acordat educaţiei un rol esenţial. În lumea antică, mai ales în civilizaţia greco-romană, tânărul învăţa să scrie, să citească şi să mediteze cât mai sofisticat. Romanii au ţesut un complex educativ în care şcoala era îmbinată cu exerciţiile fizice: ,,mens sana in corpore sano“ ( o minte sănătoasă într-un corp sănătos). Cea mai dură a fost însă educaţia spartană care se baza în special pe exerciţiile fizice duse până la epuizare, deprinderea mânuirii armelor şi a luptei corp la corp. Acest lucru se făcea însă pentru un ideal nobil: apărarea patriei în faţa oricărui invadator.

Cei şapte ani de casă
Sunt esenţiali în dezvoltarea viitorului membru al societăţii: copilul învaţă aspectele esenţiale ale vieţii - primele rugăciuni, frecventarea Bisericii, politeţea, onoarea, deprinderea muncii. În cei şapte ani de casă ia fiinţă geniul sau infractorul. Copilul va deprinde în primul rând ceea ce vede şi aude acasă. Deseori dascălii sînt neputincioşi în privinţa unor obiceiuri deprinse în familie. Dacă mama şi tata îl învaţă pe micul om că totul i se cuvine, atunci tânărul va creşte în acest spirit. Mai ales în familiile avute, copiilor li se dă totul fără a se cere din partea lor un minimum de efort, astfel încît tatăl – care este patron – trebuie să-şi facă asociat fiul, care nu ştie nimic, numai pentru a-i da un loc de muncă în dauna altei persoane calificate. Acest aspect particular răsfrînt la scară naţională a influenţat într-un mod negativ dezvoltarea. Un diplomat japonez aflat în România este întrebat în ce să investească o ţară aflată în tranziţie. Acesta le răspunde simplu şi concis: ,,nu aveţi nici o şansă să avansaţi dacă nu investiţi în educaţie“. Acest segment a fost neglijat aproape în totalitate, iar învăţământul a intrat într-un haos total.

Şcoala
Pentru ca un preşcolar să se poată integra cu succes în procesul de învăţământ el trebuie să vină de acasă şi din grădiniţă cu un anume bagaj de cunoştinţe. Învăţătorul nu îi poate da copilului ce nu şi-a însuşit în primii ani de viaţă. Mai apare un alt fenomen: dacă învăţătorul îl pedepseşte pe elevul indisciplinat, atunci intervine familia: ,,are ceva cu copilul meu care altminteri e foarte bun“ Astfel copilul este încurajat spre indisciplină. Cea mai bună soluţie este conlucrarea cu profesorii, atunci când ei sunt corecţi. Copilul trebuie obişnuit de acasă ce drepturi şi îndatoriri are. Dacă un copil este deprins din familie cu ascultarea, atunci la şcoală va deveni un elev ordonat care va face reale progrese. Dacă copilul nu este învăţat să asculte de părinţi atunci nu va asculta nici de învăţători sau profesori.

Televizorul
Mai ales după evenimentele din decembrie 1989, când la televizor este program non-stop şi avem la dispoziţie foarte multe canale, razele acestui zeu contemporan emit unde aproape non-stop în casele noastre. Ciorba se arde pe foc, copilul zbiară în pătuţ de foame, dar ,,gospodina “ nu se mişcă până nu vede ce s-a mai întâmplat în programul preferat – care prea des cultivă prostul gust şi frivolitatea. Filme scoase pe bandă rulantă cu câte o mie de episoade filmate în două sau trei camere care cel mai adesea nu oferă decât intrigi, dialoguri şi mentalităţi ale unei lumi periferice. Oferta e largă, însă, important e ca un copil să fie învăţat să aleagă ceea ce îi e folositor şi îl îmbogăţeşte.

Muzica
Efectul muzicii poate deveni benefic sau distructiv. Muzica clasică, de pildă, ne poate invita să medităm asupra adevărurilor de credinţă sau asupra unor evenimente istorice. Muzica psaltică îţi înalţă mintea la Dumnezeu. Şi muzica uşoară poate fi gustată de unii cu plăcere, poate chiar îmbogăţi cultură generală. Muzica populară ne face conştienţi de apartenenţa la o ţară, cu istoria şi tradiţiile ei. Există, de cealaltă parte, şi muzică lascivă, versuri incitante sau doar mizerabile. Nu puteţi obliga copiii să le placă un anumit gen de muzică sau să asculte ceva ce nu le place, dar oferiţi-le când sunt încă mici ce e mai frumos, învăţaţi-i să guste şi să înţeleagă muzica de calitate.

Rolul educaţiei
Din programul educaţional face parte şcoala şi Biserica. Alături de profesor, preotul este la rândul său un învăţător veritabil. Prin colaborarea dintre şcoală şi Biserică se poate implementa cultura adevărată şi pot fi promovate valorile creştine. Biserica nu trebuie să stea deoparte, ci trebuie să le vină în întâmpinare părinţilor. Accesul la informaţie de tot felul e o provocare pentru copii şi tineri, iar Biserica, şcoala şi familia, trebuie să îşi îndeplinească misiunea cu tact şi delicateţe.

Pr. Ştefan Botoran

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 50 - martie 2011

Călătoria spre ceruri

Informaţii

Tot creştinul trebuie să aibă următoarea diagramă pe biletul care serveşte la călătoria către ceruri.
Acest bilet se vinde la agenţia evlaviei.
Pentru uşurinţa celor ce vor să călătorească la ceruri, dispun următoarele informaţii:

Tren sau avion către ceruri

Plecare : în orice clipă.
Sosire: când rânduieşte Dumnezeu.

Preţul la bilete

Cl.I : (trenuri rapide)
- Curăţire şi Martiriu sau
- Împlinirea pe deplin a virtuţilor din Evanghelie: Rânduială, Curăţire şi Supunere.
- Duhul abnegaţiei izvorât din Iubirea divină.

Cl. II: (Tren direct)
Pocăinţa. Încrederea în Dumnezeu şi facerea de fapte bune. Rugăciune, post şi umilinţă.

Cl. III: (Tren obişnuit)
Respectarea poruncilor lui Dumnezeu şi ale Bisericii. Îndeplinirea obligaţiilor către aproapele.

Cl. IV: (Tren de urgenţă)
Pocăinţă la ceasul morţii. Rugăminte pentru iertarea păcatelor.

Observaţii

1. Bilet de întoarcere nu există.
2. Trenuri de distracţie şi spectacole nu sunt.
3. Copiii mici, minori, deoarece sunt curaţi la minte, călătoresc gratis, este îndeajuns să facă parte din Biserică.
4. Pasagerii sunt rugaţi să nu aducă cu ei nimic, decât fapte bune, dacă vor să poată ajunge în tren şi acesta să nu întârzie.
5. Pasagerii se pot urca în toate staţiile.
6. Fiecare bilet este valabil numai dacă este ştampilat cu credinţa ortodoxă şi harul sfinţitor.
Călătorule, lasă-le pe toate, pe timpul nopţii, în puterea luminii gândului, şi gustă din această cupă dimineaţa şi seara şi fii sigur că vei gusta viată veşnică şi sănătate din belşug . Ca să treci de vamă şi să păşeşti în casa lui Dumnezeu, trebuie să pui înăuntrul rucsacului cu care călătoreşti smerenia, apoi, deasupra, ascultarea şi, peste ele, rugăciunea. Apoi, să umpli golul cu biruinţa patimilor şi după ce vei primii vesta de ploaie a iubirii, mergi direct spre Casa lui Dumnezeu. Apropie-te de scaunul Spovedaniei şi acolo arată biletul, pentru că trebuie să plăteşti cu frică tot ce ţi se va cere. Apoi, compostează-l prin Iisus Hristos în Sfânta Împărtăşanie, primind Cinstitul Trup şi Sânge al Acestuia şi mergi mai departe în călătoria ta. Te salut şi eu şi sper, prin mila lui Dumnezeu şi a rugăciunilor tale, să ne întâlnim în ceruri. Amin.

Însemnări

Ca să putem să ne ferim de boli şi epidemii pe toată durata călătoriei, călătorul trebuie să aibă o rădăcină de credinţă, frunze umede ale speranţei, flori mirositoare ale iubirii, crini ai curăţeniei, abstinenţă şi lemnul Crucii. Toate acestea trebuie ca pasagerul să le lege cu fibrele îngăduinţei şi să le aşeze în vasul rugăciuni, fierbând în focul iubirii, udându-le mai apoi cu vin de bucurie sfântă . Şi, împreună cu umezeala modestiei, să le acopere cu capacul tăcerii.

Reţeta vindecării sufletului

Mergi să primeşti rădăcina sărăciei duhovniceşti, frunzele răbdării şi încingătoarea de aur a smereniei cu binecuvântarea bolnavilor şi ascultarea, trecându-le prin ciurul gândurilor curate, punându-le pe toate în vasul curat al persoanei tale. Apoi, apa iubirii, iar dedesubtul vasului aprinde flacăra râvnei dumnezeieşti. Şi, după ce le fierbi pe cât cu putinţă, varsă-le cu pricepere duhovnicească şi gustă din acestea cu cochilia pioşeniei, şi nu te întoarce înapoi în zilele vieţii tale.
Aceasta este cea care vindecă mulţimea de păcate.

Ieromonahul Hariton,
în volumul „Buchet de flori din Grădina Maicii Domnului”

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 50 - martie 2011

Omul se cunoaşte după fapte

Pomul se cunoaşte după roade şi omul după fapte. Nu este un merit să trăieşti mult, cel mult dacă ai ambiţia să te înscrii cumva în seria recordurilor. Important este să trăieşti cu folos, iar pentru aceasta trebuie să ai şi o educaţie de la părinţi, pe care eu am avut-o. De aceea, în ziua mea de naştere, mă rog întâi cu rugăciunea intimă de dimineaţă pentru părinţii mei care mi-au dat viaţă, dar nu numai viaţă, că aceasta încă n-ar fi mare lucru, dar pentru că mi-au dat o educaţie. De la tatăl meu, care era un om plin de înţelepciune, am învăţat ca niciodată să nu iau nimic în tragic, iar de la mama mea, care era un tezaur de folclor, am învăţat credinţa în Dumnezeu, teama şi iubirea faţă de El, respectul faţă de propria mea demnitate, munca şi respectul faţă de demnitatea altora. Mama mea ne spunea nouă, copiilor, cu precădere un proverb pe care-l moştenise şi ea de la înaintaşii ei: „Decât să întind în unt şi să mă uit în pământ, mai bine să întind în sare şi să mă uit la soare.” Dacă m-ar întreba cineva „Ce-ai învăţat de la mama dumitale?”, i-aş răspunde: „Asta am învăţat: să mă uit la soare.” Şi dacă Dumnezeu va hărăzi această lumină şi dincolo de mormânt, voi fi într-adevăr fericit”.

ÎPS Bartolomeu
Mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 50 - martie 2011

Căsuţa copiilor: Predica de pe munte

Domnul Hristos era mereu înconjurat de oameni dornici să-L asculte sau să se vindece de bolile lor. Rar se întâmpla ca El să fie singur sau numai cu ucenicii Săi. Într-una din zile, Domnul Hristos s-a retras pe un munte nu foarte înalt, aproape de lacul Ghenizaret. Însă, l-au urmat şi de data asta o mulţime de oameni: bărbaţi şi femei, copii, tineri şi bătrâni. Văzându-i atât de mulţi, Mântuitorul le-a poruncit să se aşeze pe iarbă, iar El a început să-i înveţe cum să împlinească voia lui Dumnezeu. Le-a spus că nu ajunge doar să asculţi Cuvântul lui Dumnezeu, ci trebuie să-l şi împlineşti. Toate învăţăturile Domnului rostite pe acest munte sunt cuprinse în Evanghelia după Matei, capitolele 5, 6 şi 7. Sunt foarte, foarte frumoase!

Fericirea
Dintotdeauna oamenii au căutat fericirea. Şi noi vrem să fim fericiţi, în fiecare zi. Domnul Hristos ne-a învăţat cum se dobândeşte fericirea, arătând că ea depinde în mare măsură de noi. „Fericiţi cei săraci cu duhul, că a lor este împărăţia cerurilor. Fericiţi cei ce plâng, că aceea se vor mângâia. Fericiţi sunt cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul…”. Aceste învăţături poartă numele de Fericiri. Ele sunt în număr de 9 şi se cântă sau se citesc la Sfânta Liturghie, când preotul intră în altar cu Sfânta Evanghelie. Ne sunt deci amintite de fiecare dată când ne prezentăm la întâlnirea cu Domnul Hristos de la Sfânta Liturghie.

Sarea şi lumina
„Voi sunteţi sarea pământului... voi sunteţi lumina lumii”, continuă Domnul Hristos. Sarea păstrează alimentele mai mult timp, fără ca ele să se strice. Tot astfel şi învăţătura Domnului, dacă o primim în inimă, ne apără. De aceea, trebuie să fim şi noi ca sarea, să păstrăm învăţătura Domnului, şi prin fapte bune, să o răspândim, aşa cum se răspândeşte lumina în întuneric.

Iubirea
Domnul Iisus ne-a lăsat o singură poruncă: iubirea. Iubirea pentru Dumnezeu, pentru oameni, chiar şi pentru duşmani. Atunci când iubim, noi ne asemănăm foarte tare cu Domnul Hristos.
Dacă vom căuta să împlinim ceea ce ne-a spus El, vom fi fericiţi. Nu trebuie să ne îngrijorăm că nu vom avea ce să mâncăm sau cu ce să ne îmbrăcăm. Cel care se îngrijeşte de păsările cerului şi a făcut florile atât de frumoase se va îngriji şi de noi, care suntem mult mai importanţi decât acestea! Dumnezeu ştie toate nevoile noastre, El ştie mai bine decât noi cele ce avem nevoie.

Regula de aur
„Toate câte voiţi să vă facă vouă oamenii, asemenea faceţi şi voi lor”
Toţi dorim ca ceilalţi să se poarte bine cu noi, să ne vorbească frumos, să ne asculte părerile, să ne ajute. Domnul Hristos ne-a învăţat să ne purtăm cu ceilalţi aşa cum am dori ca ei să se poarte cu noi (chiar dacă ei nu fac acelaşi lucru).

Activităţi practice

1. Caietul de versete

Dumnezeu ne-a învăţat multe lucruri de mare folos. Le găsim scrise în Biblie. Ca să le reţineţi mai uşor, vă propun să vă construiţi un caiet. Pe coperta lui scrieţi: „Caiet cu versete biblice”. De câte ori găsiţi câte un verset care vă place şi vreţi să îl ţineţi minte, scrieţi-l în caiet. La fiecare puteţi desena ceva sau puteţi lipi o iconiţă.
Începeţi cu Predica de pe munte. Vă propun să citiţi capitolele 5, 6 şi 7 din Evanghelia după Matei şi să notaţi pe un caiet versetele biblice care v-au plăcut mai mult.
Adăugaţi în caiet şi alte versete biblice, după ce veţi mai citi în alte zile din Biblie. Veţi realiza astfel o comoară de mare preţ pentru sufletul vostru. Şi... cine ştie?! Peste câtva timp, vă invităm să ne arătaţi caietele, ca să răsplătim munca voastră!

2. Careul de cuvinte

Încercuiţi cuvintele care se referă la învăţăturile Domnului din Predica de pe munte. Citiţi, însă, şi din Biblie!

Pagină realizată de Pr. Ion Tărcuţă

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 50 - martie 2011

Siguranţa pe internet. Copiii continuă să fie expuşi pericolelor

În fiecare an, la începutul lunii februarie, este sărbătorită Ziua Siguranţei pe internet. Cu această ocazie sunt organizate diverse acţiuni de conştientizare privind folosirea în siguranţă a internetului. Cu această ocazie, reprezentanţii Consorţiului Sigur.info au prezentat câteva studii privind utilizarea internetului de către copii şi tineri, precum şi pericolele la care sunt expuşi aceştia.

60% dintre copii sunt contactaţi de pedofili
Din studii reiese că trei sferturi dintre copiii români cu vârste cuprinse între 6 şi 17 ani folosesc deja internetul, 60 % dintre ei sunt contactaţi de pedofili, iar 24 % primesc mesaje sexuale.
Directorul de comunicare de la Centrul Român pentru Copii Dispăruţi şi Exploataţi Sexual - Focus, Patrick Danilevici, a declarat că pe internet sunt peste un milion de imagini pornografice cu copii şi alte aproximativ 200 sunt încărcate zilnic. "În România, peste 90 % dintre adolescenţi utilizează internetul pentru socializare. Dintre aceştia, 18 % afirmă că transmit informaţii personale pe internet către alte persoane, iar 14 la sută discută cu necunoscuţi. În România, din totalul utilizatorilor de Facebook (aproape 3 milioane), 14 % sunt adolescenţi (12-17 ani), iar rata de utilizare a acestui site de socializare în rândul lor a crescut exponenţial de la începutul anului 2010. În prezent ea este de 33 % şi tendinţa este de creştere", a mai spus Patrick Danilevici.

Viaţa virtuală devine mai importantă decât cea reală
Cu ocazia Zilei Siguranţei pe internet 2011 au fost prezentate şi concluziile studiului comparativ EU Kids Online II, realizat la iniţiativa Comisiei Europene în 25 de ţări europene în anul 2010. Conform acestuia, jumătate dintre copiii şi adolescenţii cu vârste între 11 şi 16 ani îşi creează mult mai uşor o personalitate proprie on-line decât una în viaţă reală.
Tinerii îşi petrec timp pe internet deoarece acesta le oferă posibilitatea de a-şi exprima opiniile şi a-şi face prieteni:

• - Pentru 50% dintre copiii cu vârste între 11 şi 16 ani, utilizatori de internet, este mai confortabil să fie ei înşişi pe internet decât în relaţiile reale;
• - 45% dintre copii au subiecte de discuţie diferite în mediul on-line decât în conversaţiile faţă în faţă;
• - O treime dintre aceştia (32%) vorbesc mai deschis pe internet despre problemele private decât în cadrul discuţiilor directe .

Aceste procente sugerează că pentru jumătate dintre copii şi tineri internetul este mai mult decât un joc, este viaţa lor.
Internetul este unul dintre spaţiile cu cele mai puţine reguli de utilizare, iar tocmai această libertate reprezintă unul dintre principalele riscuri pentru siguranţa unui copil. Cele mai multe greşeli apar în comunicarea cu necunoscuţi, prin e-mail, chat-uri sau reţele sociale. În general, mesajele sexuale sunt primite de cei care folosesc site-urile de socializare. Peste 86% dintre elevii români au recunoscut că au cel puţin un cont pe un astfel de site. În plus, 80% dintre ei recunosc că mint în privinţa vârstei lor, declarând că au cel puţin 18 ani. Majoritatea nu îşi dau seama că datele personale sau fotografiile în diverse ipostaze sunt adevărate invitaţii pentru pedofili.

Mai mult sau mai puţin informaţi
Tot cu ocazia Zilei Siguranţei pe internet, ofiţerii Institutului de Prevenire şi Psihosociologie din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române au realizat un sondaj de opinie în mai multe şcoli din ţară pentru a identifica gradul de informare al tinerilor cu privire la modalităţile concrete de prevenire a pornografiei infantile pe internet. Studiul arată că cele mai expuse sunt fetele. Multe dintre ele au recunoscut că şi-au oferit identitatea reală, fotografii sau chiar date despre familia lor. De cealaltă parte, mulţi băieţi recunosc că s-au întâlnit cu persoane de pe internet despre care nu ştiau foarte multe.
Lăsaţi în faţa calculatorului de către părinţi, „pentru a-i şti în siguranţă” sau în speranţa că învaţă să folosească un computer de mici, mulţi dintre copii ajung să acceseze site-urile cu sexualitate explicită, spun poliţiştii. Toate acestea se pot întâmpla dacă părinţii nu au un minim control asupra modului de utilizare al internetului de către copil, al timpului destinat internetului şi asupra comportamentului, în general, în mediul on-line.

Părinţii habar n-au
Din raportul EU Kids Online reiese că aproximativ jumătate dintre părinţii copiilor care au experimentat unul dintre riscurile folosirii internetului nu ştiu de mesajele primite de copiii lor. Pentru a preveni astfel de situaţii, părinţii trebuie să fie mai atenţi la ce fac copiii lor on-line. Iată câteva sfaturi în acest sens :

• • comunicaţi-le deschis copiilor avantajele şi dezavantajele internetului;
• • stabiliţi împreună reguli de utilizare a computerului şi a telefonului mobil;
• • nu le restricţionaţi fără justificare accesul la computer, pentru că astfel copilul va fi tentat să ascundă celor din familie preocupările legate de internet.
• • aşezaţi calculatorul în camera cea mai accesibilă familiei;
• • discutaţi despre riscurile la care se expun dacă acceptă întâlniri cu persoane necunoscute, cu care comunică prin e-mail, chat sau telefon mobil;
• • încercaţi să aflaţi mai multe despre "prietenii on-line" ai copiilor; închiderea bruscă a calculatorului sau schimbarea rapidă a ferestrelor pe monitor pot fi semne ca ei comunică cu persoane cu care nu ar trebui;
• • amintiţi-le copiilor că nu tot ceea ce citesc sau văd pe internet este adevărat; le puteţi propune şi alte surse (cărţi, reviste de specialitate) şi încurajaţi-i să-şi creeze propria opinie cu privire la ceea ce este adevărat sau fals;
• • folosiţi programe de filtrare specializate sau filtrele motoarelor de căutare.

Mai multe informaţii, precum şi detalii despre programele de control parental, care filtrează şi controlează accesul copiilor la internet, sunt disponibile pe site-ul www.sigur.info.

A consemnat Natalia Corlean

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 50 - martie 2011

Micul meu hoţ...

Ţi s-a întâmplat vreodată că într-o seară, în timp ce-i pregăteai ghiozdanul copilului pentru grădiniţă sau pentru şcoală, să descoperi în el un obiect (jucărie sau rechizite) care să nu aparţină micuţului tău? În acel moment, primul gând care îţi vine este că obiectul a fost împrumutat de la un coleg, sau, mai rău, a fost furat.

„Împrumutul” fără a cere voie
Pentru a şti cum să procedezi în astfel de cazuri, trebuie să ţii cont mai ales de vârsta copilului.
Dacă ai un copil până în 6 ani, nu trebuie să-ţi faci griji foarte mari, deoarece preşcolarii nu fac încă diferenţa între “al meu” şi “al altuia”. Copilul este la vârsta la care îşi doreşte tot ce vede şi vrea să aibă tot ceea ce îl atrage. Dar asta nu înseamnă că trebuie să lăsăm lucrurile aşa, motivând că “este prea mic şi nu ştie”. Dimpotrivă, este nevoie să-i explicăm prichindelului că obiectul respectiv trebuie înapoiat celui de la care l-a luat şi chiar să-l îndemnăm pe el să facă lucrul acesta. Dacă are peste 3 ani, îl putem învăţa să-şi ceară iertare persoanei păgubite.
Acest moment este un bun prilej să stai de vorba cu micuţul tău, dacă n-ai făcut-o până acum, despre ce înseamnă “a împrumuta” ceva (cerând voie şi înapoind obiectul împrumutat) sau “a fura” (provocându-i o mare durere celui care nu-şi mai găseşte maşinuţa preferată, de exemplu).
Niciodată să nu recurgi la pedeapsă fizică sau la ameninţări pentru a-l intimida pe copil, pentru că este posibil ca, în loc să înceteze acest comportament urât, să fie tentat să continue să fure. Este ştiut că la vârsta preşcolară, dacă îi spunem unui copil “Nu face asta...”, el sigur aşa va face.

Motivul din spatele acţiunilor
La un copil cu vârsta peste 6 ani, încep să se contureze noţiunile de bine-rău, al meu-al tău, şi poate să facă deosebirea între “a şterpeli” cu bună ştiinţă sau a cere voie pentru a lua un obiect care nu-i aparţine.
Dacă există episoade repetate de furt, iar copilul nu vrea să dea nicio explicaţie, sau, mai rău, nu vrea să înapoieze obiectele, atunci părinţii trebuie să găsească motivul adevărat al acţiunilor copilului. Acesta poate fi faptul că se simte neglijat şi vrea să atragă atenţia asupra lui (de exemplu, atunci când este gelos pe apariţia unui frăţior în familie), sau vrea să se răzbune pe doamna învăţătoare pentru că l-a certat în faţa clasei, sau fură de la un copil care este tot timpul lăudat şi apreciat de cei din jur. La copiii mai mari, peste 9 ani, furtul poate să apară şi atunci când există conflicte în familie, sau părinţii s-au despărţit, ori în cazul în care un grup de prieteni nu-l acceptă în rândul lor.

Dorinţă de a impresiona
La o vârstă mai mare, peste 10-11 ani, apare furtul de bani, explicabil adesea prin dorinţa de a se impune în faţa colegilor, de a demonstra că îşi poate permite orice şi părinţii nu-i refuză nimic. Copilul este complexat de faptul că nu este băgat în seamă de anturaj şi găseşte astfel modalitatea de a impresiona în diverse feluri: le face cinste colegilor sau îşi cumpără diverse obiecte pe care ceilalţi şi le doresc, dar nu şi le pot permite.
Dincolo de aceste motivaţii, cel mai important este să rezolvi conflictul interior al copilului şi să adopţi atitudinea potrivită. Nu reacţiona exagerat şi nu trece la măsuri extreme, ci încearcă să ajungi la o soluţie prin dialog. Roagă-l să se pună în locul celui de la care a furat şi să-şi dea seama ce ar simţi dacă lui i-ar dispărea jucăria preferată sau stiloul cel nou. Arată-ţi dezaprobarea faţă de acest obicei şi învaţă-ţi copilul să preţuiască ceea ce are.
Dacă totuşi copilul nu pare convins de ceea ce-i spui, ajută-l să se redescopere ca persoană unică şi valoroasă: “Poţi să demonstrezi celorlalţi că eşti deosebit fiind tu însuţi, cu toate calităţile pe care le ai: pictezi foarte frumos, sau cânţi la chitară, cunoşti o limbă străină etc.” De asemenea, îi poţi propune să-şi cheme colegii la el acasă, pentru a le arăta expoziţia de dinozauri în miniatură sau colecţia impresionantă de maşinuţe. Astfel, copilul va înţelege că există şi alte căi prin care poate câştiga admiraţia celorlalţi, integrându-se într-un grup aşa cum este el cu adevărat, fără a minţi.

Diferenţa între dorinţă şi nevoie
Chiar dacă în zilele noastre copiii sunt “bombardaţi” cu foarte multe tentaţii, noi, părinţii, trebuie să-i învăţam să-şi controleze impulsurile şi să aleagă obiectul necesar, din multitudinea de oferte inutile.
Este bine să-i ajutăm să discearnă între dorinţă şi nevoie încă de mici, oferindu-le sume simbolice şi explicându-le că, dacă îşi cumpără o maşinuţă, nu îşi mai pot lua şi prăjitură.
Să nu uităm să-i încurajăm pentru alegerile pe care le fac ori de câte ori s-au purtat bine!

Psiholog Lizetta Mihăilă
www. itsybitsy.ro

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 50 - martie 2011

Copiii au nevoie de atenţie

Pentru a se dezvolta ca persoană, fiecare copil trebuie luat aşa cum este. Fiecare trebuie să primească atenţia necesară. Dacă nu băgăm în seamă un copil, nu trebuie să fie din neplăcere sau plictiseală, trebuie să o facem din motive pedagogice; de exemplu atunci când copilul trebuie să înveţe să nu întrerupă pe alţii sau să accepte faptul că nu este întotdeauna în centrul atenţiei. Fiecare este cineva pentru care a murit Hristos.
Comportarea unui copil poate fi o pacoste sau să aibă nevoie de corecţie, dar iubirea pe care o experiază în mod constant trebuie să-i dovedească că existenţa lui nu este în sine o pacoste. Trebuie să distingem între persoană (etern valoroasă) şi comportamentul ei rău.
Toţi copiii au nevoie de o atenţie individuală regulată din partea adulţilor care-i învaţă. Cunoscând relaţiile lor speciale cu copiii, părinţii obişnuiesc să jongleze cu acest lucru. Chiar atunci când o mamă e ocupată cu alţi copii, un zâmbet aici, o îmbrăţişare dincolo pot fi distanţa între siguranţă şi disperare. Dacă am fost aspri faţă de un copil, trebuie să ne revanşăm pentru asta. Când ne-am pierdut controlul şi am strigat furioşi, să încercăm să începem cu „Te iubesc nespus, dar…”.

Maica Magdalena, Cum să comunicăm copiilor credinţa ortodoxă

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 50 - martie 2011

Slujbele Bisericii. Să trăim. Să înţelegem: Utrenia

Dacă în cadrul Vecerniei pe de o parte ne pregătim pentru venirea lui Hristos, iar pe de alta mulţumim lui Dumnezeu pentru ziua ce a trecut, cerând ocrotire pentru noaptea care urmează, Utrenia ne ajută să îndreptăm către Dumnezeu gândurile noastre de la începutul zilei, mulţumindu-I pentru odihnă şi cerându-I ajutorul pentru ziua care începe; în acelaşi timp, participând la Utrenie retrăim începuturile creştinismului şi apariţia luminii, a revelaţiei dumnezeieşti, pregătindu-ne pentru întâlnirea directă cu Dumnezeu în Sfânta Liturghie.

În aşteptarea lui Dumnezeu
Utrenia are un caracter nocturn, pentru că în vechime ea se săvârşea în a doua parte a nopţii. Astăzi această practică se mai păstrează în unele mănăstiri. În bisericile de parohie, doar Utrenia Paştilor (în unele locuri şi a Crăciunului sau Bobotezei) se mai săvârşeşte noaptea. În rest, Utrenia se săvârşeşte după răsăritul soarelui, înainte de Sfânta Liturghie.
Rânduiala slujbei diferă în funcţie de ziua săvârşirii ei. În explicarea ei vom urmări rânduiala Utreniei de duminica, care reprezintă şi etalonul pentru tipicul celei din zi de sărbătoare sau din timpul săptămânii.
Partea de introducere a Utreniei - PROLOGUL - cuprinde psalmii 19 şi 20, troparele împărăteşti (timp în care preotul cădeşte biserica şi pe credincioşi) şi o ectenie întreită la care sunt pomeniţi episcopul locului şi conducătorii ţării. Acest început se bazează pe cuvintele Sfântului Apostol Pavel: „Vă îndemn deci, înainte de toate, să faceţi cereri, rugăciuni, mijlociri, mulţumiri, pentru toţi oamenii, pentru împăraţi şi pentru toţi care sunt în înalte dregătorii, ca să petrecem viaţă paşnică şi liniştită întru toată cuvioşia şi buna-cuviinţă”.
Urmează cei ŞASE PSALMI ai Utreniei: 3, 37, 62, 87, 102 şi 142. Aceştia formează o parte „tăcută” a slujbei, marcată de conştiinţa stării de păcat şi de o aşteptare a lui Dumnezeu în întuneric. În timp ce la strană se citesc psalmii, preotul se roagă în taină; prin cele 12 rugăciuni pe care le rosteşte, el exprimă, în numele comunităţii, mulţumirea pentru odihna nopţii şi cererea de la începutul zilei.
Urmează ECTENIA MARE, pe care o întâlnim şi la Vecernie şi la începutul Sfintei Liturghii, reprezentând rugăciunea comună a credincioşilor rostită prin glasul preotului (sau a diaconului, dacă este cazul).

Învierea lui Hristos văzând
Partea de introducere a Utreniei, marcată de pocăinţă şi aşteptare, se sfârşeşte prin imnul biruitor „DUMNEZEU ESTE DOMNUL şi s-a arătat nouă…”. Troparele care urmează adaptează Utrenia la calendarul anului liturgic.
BINECUVÂNTĂRILE ÎNVIERII, pe care le avem numai duminica, sunt precedate de stihul „Binecuvântat eşti, Doamne, învaţă-ne îndreptările Tale” (Ps. 118, 12). Cădirea din timpul cântării acestor tropare închipuie aromatele aduse de femeile mironosiţe.
Cea mai importantă parte a Utreniei o reprezintă citirea EVANGHELIEI ÎNVIERII, în jurul căreia se grupează mai multe cântări care o pun în evidenţă (Polieleul, Binecuvântările Învierii, Antifoanele, prochimenul, „Învierea lui Hristos văzând…”). Duminica, Evanghelia este citită de către preot din altar, acesta închipuindu-l astfel pe îngerul care a vestit femeilor mironosiţe Învierea. Scoaterea Evangheliei în mijlocul bisericii în zi de duminică închipuie arătarea Mântuitorului după Înviere şi vestirea Învierii la toată lumea. La sărbătorile din cursul săptămânii, Evanghelia Utreniei se citeşte din faţa uşilor împărăteşti, preotul închipuind astfel pe Mântuitorul Însuşi.
PSALMUL 50 exprimă smerenia şi umilinţa cu care trebuie să Îl întâmpinăm venirea lui Hristos.

Izvor de lumină
Cea de-a treia parte a Utreniei începe cu citirea Canoanelor împreună cu Catavasiile perioadei în care ne aflăm, grupate în 9 cântări întrerupte de condace, icoase, sedelne şi sinaxarul zilei. În bisericile de parohie de obicei se cântă doar Catavasiile, fără Canoanele de rând. După cântarea a 8-a urmează Cântarea Maicii Domnului („Măreşte suflete al meu pe Domnul…”, cu refrenul „Ceea ce eşti mai cinstită…”), aducându-ne aminte că nimeni nu ajunge la Dumnezeu fără mijlocirea Maicii Domnului, care se face ca o scară ce duce la El.
Urmează „Sfânt este Domnul…”, luminândele (imne legate de Evanghelia zilei şi de sărbătoarea zilei) şi Laudele, cântări inaugurate de stihul „Toată suflarea să laude pe Domnul…”.
Când preotul rosteşte cuvintele „Slavă Ţie, Celui Ce ne-ai arătat nouă lumina!”, strana răspunde cântând Doxologia mare („Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu…”). Aceasta este momentul culminant al Utreniei, când Îl lăudăm pe Dumnezeu ca izvor al luminii naturale, dar şi izvor al luminii spirituale, atât lumina naturală cât şi cea spirituală fiind indispensabile vieţii. Luminarea prin venirea lui Hristos este acum un fapt împlinit, care aduce bucuria şi nădejdea mântuirii.
Trăind, seara, rânduiala Vecerniei, apoi, dimineaţa, cea a Utreniei, sufletul se pregăteşte pentru înfăţişarea în faţa lui Dumnezeu, pentru intrarea în Împărăţie, care are loc în Sfânta Liturghie. Această nevoinţă şi curăţare a duhului de grijile cotidiene atrage prezenţa lui Dumnezeu şi face sufletul mult mai sensibil şi gata să Îl primească prin Sfânta Liturghie, Taina tainelor şi poartă spre Împărăţia lui Dumnezeu.

Pr. Gheorghe Dan

„Începem cu sentimentul de tristeţe, cu tânguirea şi pocăinţa celor aflaţi odinioară în întuneric şi păcat, exprimate prin cei şase psalmi; gustăm apoi sentimentul de mângâiere şi nădejde, pe care ni le aduc cântarea „Dumnezeu este Domnul…” şi cele următoare; jubilăm în sentimentul de bucurie şi preaslăvire, pricinuite de Polieleu şi citirea Evangheliei; după sentimentul de linişte şi împăcare pe care ni-l toarnă în suflet citirea lină a Canonului, cântăm lauda lui Dumnezeu prin intonarea Luminândelor şi a Laudelor, iar în cele din urmă bucuria noastră culminează cu slăvirea lui Dumnezeu, în cântarea Doxologiei.”

Ieromonah Petru Pruteanu

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 50 - martie 2011

Ritmul casei şi programul zilnic (3)

Ce să facem înainte de a merge la culcare?

Când simţi că se apropie somnul, îndreaptă către Dumnezeu rugăciunile de seară, fie pe cele rânduite de Biserică, fie cu propriile cuvinte. Dar asigură-te că rugăciunile tale sunt sfinte şi complete:

a. Întâi, mulţumeşte lui Dumnezeu pentru toate binefacerile Lui faţă de tine şi faţă de toată lumea, pentru Întruparea Fiului Său, pentru patimile şi moarte Sa, pentru credinţă, pentru sfintele Taine, pentru toată îndrumarea din interior şi din afară, naturală şi supranaturală.

b. Roagă-te ca Dumnezeu să-ţi ierte toate păcatele făcute în această zi şi în trecut, după cum şi tu îi ierţi pe cei ce ţi-au greşit. Roagă-te mai ales să nu te lase să mori în păcate.

c. Roagă-te ca să binevoiască să-ţi păzească locuinţa de duşmanul nostru şi de cursele lui viclene – visele care sunt vătămătoare atât pentru suflet cât şi pentru trup – şi să-ţi trimită pe îngerul păzitor care întotdeauna se roagă pentru tine, te povăţuieşte şi te apără sufleteşte şi trupeşte de rău.

d. Roagă-te ca Dumnezeu să-i binecuvânteze pe toţi cei apropiaţi inimii tale: părinţi, fraţi, surori, întreaga familie, rude, cunoştinţe, binefăcători, prieteni, duşmani şi, de asemenea, pe mai-marii tăi atât cei duhovniceşti cât şi cei din lume.

e. Roagă-te ca Dumnezeu să-i ajute pe săraci, pe năpăstuiţi, pe cei în necazuri şi în dureri, pe cei ce călătoresc, pe cei bolnavi, pe toţi cei nedreptăţiţi, să-i aline pe nefericiţi, să dea adăpost orfanilor, să-i întărească pe muribunzi, să dea odihnă celor adormiţi, să binecuvânteze pe copii, să călăuzească pe tineri spre fapte bune, să întărească pe vârstnici în viaţă sfântă, să-i aducă pe păcătoşi la pocăinţă, să stârpească întunericul în care trăiesc păgânii, ereticii, schismaticii, să-i lumineze cu lumina cunoştinţei Sale şi să-i îndrume pe calea mântuirii şi să-i mântuiască pe ei.
În încheiere, încredinţează-te în mâinile lui Dumnezeu ca şi cum aceasta ar fi ultima noapte din viaţa ta şi dimineaţa ar trebui să te prezinţi la scaunul de Judecată al lui Hristos.

Consemnare din Mitropolitul Grigorie al Sankt Petersburgului - O zi de viaţă sfântă

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 50 - martie 2011

Ce mult se-ndreptăţeşte omul

Ce mult se-ndreptăţeşte omul că n-a ucis şi n-a furat
Că n-a aprins la nimeni casa, că strâmb spre nimeni n-a jurat
Că n-a nedreptăţit pe nimeni luând ce nu era al lui.
Oricând s-ar măsura cu alţii, ca el pe lume nimeni nu-i.

Se poate, n-a ucis cu parul; se poate, n-a furat comori;
Dar cu cuvântul şi cu ura, el n-a ucis, de-atâtea ori?
Se poate, n-a prădat avutul cel pământesc al nimănui;
Dar n-a furat el de la Domnul, când dezbina lucrarea Lui?

Se poate, n-a făcut păcate cum face orice vinovat;
Dar când putea să facă-un bine şi nu-l făcea, n-a fost păcat?
Când el vedea că alţii sufăr bolnavi şi singuri şi trecea
Şi-ar fi putut să facă-un bine, dar n-a făcut, el ce făcea?

Când va veni Hristos în slavă la judecata Lui
Atunci nu de păcate-o să ne-ntrebe, ci de-ale dragostei porunci.
Nu pentru rele-o să ne-alunge, ci pentru binele ştiut
Putând la semeni a le face, dar noi, trecând, nu l-am făcut.

O, nu te-ndreptăţi pe tine că n-ai aprins şi n-ai furat,
Că este decât toate-acestea un mai amar şi greu păcat:
Acela de-a nu face bine când ştii şi poţi trăind mereu.
Mulţi credincioşi o să-i alunge, pentru aceasta, Dumnezeu.

Traian Dorz

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 50 - martie 2011

Farmacia Domnului: Loboda

După trecerea iernii, organismul are nevoie de o cură de dezintoxicare şi vitaminizare. Dezintoxicarea ne este asigurată de ţinerea postului cu o alimentaţie sănătoasă. Însă pentru vitaminizare trebuie să fim cu ochii pe verdeţurile care încep să apară. Pe lângă urzici, leurdă, măcriş, ştevie, trebuie să „vânăm” şi loboda.
Loboda, verde sau roşie, poate fi cultivată în grădină, dar creşte şi sălbăticită, pe lângă garduri sau drumuri. Nu e o plantă pretenţioasă. Datorită rezistenţei la temperaturile reduse, se poate semăna şi toamna şi primăvara. Se recoltează întreagă, prin smulgere, când încă este tânără şi fragedă. Nu are o aromă puternică, ci un gust delicat, asemănător cu al spanacului.
Loboda are proprietăţi regeneratoare şi un conţinut bogat în fier, magneziu şi vitamine. Este depurativă, diuretică şi conţine foarte puţine calorii. Asigură detoxifierea organismului şi este indicată în anemii şi afecţiuni hepatice.
Conţine şi calciu, dar din cauza acidului oxalic acesta este greu de asimilat. Tot din cauza acidului oxalic, cei care au pietre la rinichi trebuie să consume loboda doar în stare crudă.
Pentru cura de primăvară, loboda se foloseşte crudă, în salate, beneficiind astfel de toate calităţile ei. Gătită se foloseşte ca ciorbă, supă, piure, ciulama sau plăcintă.

Ciorbă de lobodă

Ingrediente
10-12 legături lobodă,
2 cepe,
2 morcovi,
1 ţelină mică
2 linguri orez,
pătrunjel, leuştean
1/2 l borş
sare, ulei de măsline

Mod de preparare:
Într-o oală cu apă se pune ceapa tăiată mărunt, morcovii daţi pe răzătoarea mare şi cele două linguri de orez. Între timp loboda se curăţă, se spală şi se toacă mărunt, după care se pune în oală. Când sunt fierte toate legumele, se stinge focul. Se adaugă borşul (prefiert), sare şi ulei. La sfârşit se pune verdeaţa, tocată mărunt.

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 50 - martie 2011

Editorial: Postul Mare

Postul nu înseamnă abstinenţă şi atât. Înseamnă înlocuirea mâncării cu hrană sufletească. Dacă în general stomacul este o grijă care ne mănâncă destulă energie şi resurse, Postul ne invită să uităm de grija asta şi să dăm de mâncare şi sufletului. Spunea Părintele Vasile Mihoc că dacă ne e greu să postim, înseamnă că nu postim corect. Pentru că, dacă înlocuim grija şi gândul la mâncare cu hrană duhovnicească (participarea la slujbe în primul rând, apoi rugăciune şi lectură duhovnicească), nu mai simţim foamea. Astfel se întâmplă că într-o zi în care nu mănânci nimic pentru a participa la Liturghia Darurilor, care este după-amiaza spre seară, realizezi că s-a făcut târziu şi pur şi simplu nu ţi-e foame.
Postul Mare este şi mai mult de atât. E o atmosferă, o stare sufletească, marcată de o aşa-numită „tristeţe radioasă”. În această stare poţi să intri doar prin trăirea slujbelor specifice acestei perioade, care încep din prima săptămână, prin Canonul cel Mare. Mă doare sufletul pentru bisericile unde nu se face această slujbă şi pentru cei care nu au experimentat niciodată trăirea ei tainică, ce ne învăluie şi ne adună din exilul îndepărtării de Dumnezeu.
Postul Mare mai este şi o călătorie. O călătorie împreună cu Domnul, pe calea spre Înviere, care trece prin greutăţile Crucii şi ale Patimilor. Nu e grea, pentru că Domnul, în iubirea Sa, ne duce pe braţe. Trebuie doar să ne lăsăm purtaţi şi El ne va da putere să le facem pe toate.
Ce NU este postul? Nu e dietă. De aceea, pe lângă postul alimentar, care ne uşurează şi disciplinează trupul, avem multe altele de făcut. Să ne bucurăm de lectură (şi mai puţin de televizor sau calculator), să sporim rugăciunea, să mergem mai des în Casa Domnului, să fim mai atenţi la cei din jurul nostru, să zâmbim, să dăruim bucurie, să iertăm. Să ne rugăm pentru „tot sufletul necăjit şi întristat” şi să ieşim în întâmpinarea lui cu ce putem. O fapă măruntă, ceva de mâncare sau măcar un zâmbet, o rugăciune şi o vorbă bună – asta putem face indiferent cât de săraci am fi. Să nu răspundem la rău cu rău, ci cu tăcere şi binecuvântare a persoanei respective. Să îi binecuvântăm mai des pe cei pe care îi întâlnim în fiecare zi, să mulţumim Domnului pentru toate lucrurile bune din viaţa noastră. Să ne curăţăm sufletul prin Spovedanie şi să îl împodobim cu gânduri bune, pentru a putea face loc în el lui Dumnezeu.

Natalia Corlean

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 50 - martie 2011

Să călătorim împreună spre Înviere!

Postul Mare reprezintă (pentru creştinii ortodocşi), o perioadă mai deosebită, din moment ce pregătirea pentru intrarea în acest post este mult mai riguroasă decât în cazul celorlalte posturi de peste an. Această pregătire începe din Duminica Vameşului şi a Fariseului, adică cu 10 săptămâni înainte de marele praznic al Învierii, şi ne ajută să trăim o călătorie de refacere spirituală absolut necesară în lumea nebună în care trăim.



Postul trebuie privit de fiecare creştin ca o călătorie şi orice călătorie are o “ţintă” precisă, ţintă care determină de altfel şi pregătirea care se face în vederea efectuării călătoriei în cele mai bune condiţii. Dacă, de exemplu, ţinta mea este să ajung la munte, voi pune în bagaj haine groase, ghete ş.a.m.d. În cazul postului, avem de a face cu o ”călătorie spirituală”, ţinta noastră fiind una “deosebită”, duhovnicească, astfel că pregătirea trebuie să fie pe măsură.
Atunci când te pregăteşti de călătorie, e normal să-ţi faci o listă cu lucrurile pe care vrei să le iei cu tine şi numai ulterior te apuci să-ţi faci bagajul. Din lista respectivă se vor pune însă în bagaj numai lucrurile care vor fi considerate necesare. Trebuie să fim atenţi să nu uităm nimic şi să nu punem nimic din ceea ce e inutil, pentru a nu îngreuna pe călător. Un bagaj care nu e făcut corespunzător poate compromite călătoria şi-l poate pune pe călător în situaţia de a nu mai ajunge la ţinta fixată.
În cazul acestei călătorii, Biserica, prin Sfinţii Părinţi, ne oferă în cele 10 Duminici de dinaintea Învierii lista cu cele trebuincioase, lista cu cele la care trebuie să renunţăm (pentru că ne vor încurca), iar apoi, în timpul Postului, marcajele care ne ajută să recunoaştem Calea.

Duminica Vameşului şi a Fariseului. Biserica ne atenţionează că în această călătorie spirituală nu putem porni ca robi ai păcatului, ci numai ca ucenici ai virtuţii. Astfel, suntem îndemnaţi să lepădăm păcatul mândriei (fariseului) şi să ne îmbrăcăm cu haina virtuţii smereniei (vameşului). În călătoria noastră spre Bucuria Învierii avem nevoie de virtuţi, dar nu şi de păcate.

Duminica întoarcerii Fiului risipitor. După această ”avertizare”, primim o ”alinare”, cu o învăţătură dătătoare de nădejde şi bucurie: suntem încredinţaţi că Dumnezeu e Bun şi Milostiv şi-l iartă pe cel care a greşit, atunci când acesta se întoarce din greşeala lui. Pilda Fiului Risipitor (numită de Părintele Teofil ”pilda cu Tatăl Primitor”) o găsim în Scriptură alături de alte două, la fel de frumoase: Pilda cu oaia cea rătăcită şi Pilda cu drahma cea pierdută. Toate trei ni-L descoperă pe Dumnezeu ca pe un Tată iubitor, bun şi milostiv, care nu are pe nimeni de pierdut. Astfel aflăm că trebuie să luăm cu noi şi “haina” nădejdii şi să lepădăm şi toate nemulţumirile noastre (vezi nemulţumirea fiului mare din pildă!).

Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi. Aflăm apoi că această călătorie spirituală care este Postul Paştilor nu este de fapt decât o copie la scară mai mică a călătoriei vieţii noastre spirituale de pe pământ şi că, înainte de Bucuria Învierii, vom trece prin “testul Înfricoşătoarei Judecăţi”. Aflăm tot acum şi că această călătorie se face alături de semenii noştri, pe care trebuie să-i sprijinim şi să le ”slujim” ca lui Hristos (Matei 25, 31-46). Bogăţia noastră să nu fie averea materială, ci faptele noastre bune cu care nu trebuie să ne lăudăm însă.

Duminica Izgonirii lui Adam din Rai. Vom rememora de ce am ajuns să “cunoaştem” păcatul. Iertarea este o altă virtute care nu poate lipsi din”bagajul” nostru spiritual (Matei 6,14-15). Suntem acum gata de plecare şi… pornim.

Prima Duminică din Post. Suntem înştiinţaţi că Dumnezeu ne-a chemat pe toţi să facem această călătorie şi ne-a dat şi îndrumători, alegând pe Apostoli şi pe urmaşii lor, pentru a nu ne rătăci de la Calea Evangheliei Sale. Suntem îndemnaţi să rămânem ancoraţi în dreapta-credinţă, apostolica Ortodoxie (Ioan 1, 43-51).

Duminica a 2-a. Aflăm apoi că sunt bine-plăcuţi înaintea lui Dumnezeu cei care se pun în slujba aproapelui şi-i ajută pe cei ”slăbănogiţi” spiritual şi (sau) fizic. Vedem că orice faptă bună pe care o faci îi determină pe semeni să preamărească pe Dumnezeu şi aflăm că Hristos e ”uşa spre mântuire” şi Păstorul cel Bun (Marcu 2,1-12 şi Ioan 10, 9-16).

Duminica a 3-a. La jumătatea călătoriei, Biserica ne oferă un sprijin de nădejde împotriva ispitelor, Sfânta Cruce a Domnului. Ne vorbeşte şi de ”crucea omului” – încercările vieţii acesteia. Vedem cum ”crucea omului” se poate duce numai având ca sprijin ”crucea Domnului” şi aflăm că sufletul omului este mai presus decât orice mărire sau bogăţie lumească (Marcu 8, 34-38 şi 9, 1).

Duminica a 4-a. Suntem puşi apoi să înţelegem adevărata valoare a postului şi a rugăciunii, două paveze puternice împotriva diavolului. Prin post şi rugăciune ne păstrăm ”puterea” de a auzi şi de a mărturisi pe Domnul, fiind feriţi de acel ”duh mut şi surd”. Aflăm cât de importante sunt rugăciunile noastre pentru aproapele nostru, chiar dacă credinţa noastră este uneori amestecată cu necredinţa (Marcu 9, 17-32). Tot acum suntem întăriţi prin faptul că aflăm din Predica de pe munte despre “plata multă din ceruri” a celor ce rămân drepţi în această călătorie spirituală care este Postul (dar şi viaţa noastră). Vedem cum sunt “fericiţi” de Domnul cei care urmează calea virtuţilor, despre care ne vorbeşte în ”Scara” sa şi Sf. Ioan Scărarul (Matei 4, 25; 5, 1-12).

Duminica a 5-a. Aflăm tot mai desluşit despre patimile Fiului Omului care vor urma şi despre atenţia pe care trebuie să o acordăm cererilor noastre către Dumnezeu, unele dintre ele nefiindu-ne de folos. Suntem îndemnaţi să căutăm a fi noi slujitorii celorlalţi şi să nu aşteptăm să fim slujiţi (Marcu 10, 32-45).

Duminica a 6-a. În ultima Duminică din Post aflăm de cinstea cu care este primit Iisus în Ierusalim de către cei care urmau să strige peste câteva zile: „Să fie răstignit!”. Domnul vine blând şi se oferă nouă, tuturor, spre a fi primit în “ierusalimul inimilor noastre”. Nu vine în sufletul nostru ca stăpân, ci ca rob. Apoi aflăm că cei iubiţi de Domnul vor fi ridicaţi din moarte, asemenea lui Lazăr (Ioan 12, 1-18).

Domnul ne aşteaptă să pornim împreună cu El în această călătorie. Vom trece prin Cruce şi Răstignire, dar ne aşteaptă Bucuria Învierii Lui, cu nădejdea învierii noastre. Să nu refuzăm invitaţia şi vom avea parte de o ”călătorie” a postului (dar şi a vieţii) plină de împliniri duhovniceşti.

Pr. Marius Demeter

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 50 - martie 2011

„Zbor deasupra unui cuib de năuci” sau Unde nu-i lege e tocmeală

În înţelepciunea populară există zicala „am trăit s-o văd şi pe asta”. Poate de aceea tot ce se întâmplă în jurul meu nu mă mai miră deloc. Sunt sigur că, la cataclismele sociale care devorează simpla bucurie de a trăi a românilor, o simplă declaraţie pare a fi doar o infimă picătură a unui tsunami devastator.

O declaraţie mai mult decât ciudată
În urmă cu câteva zile m-a frapat o declaraţie făcută de către „pionul principal” al societăţii noastre româneşti. Nu pentru că ar fi existat o incoerenţă în afirmaţia sa, sau o greşeală gramaticală, nici pentru că ceea ce spunea nu ar fi o realitate cotidiană, ci pentru că lovea în însuşi principiul ordinii morale. Venea din partea unei autorităţi care are în special atribuţia de a veghea la păstrarea ordinii morale şi disciplinei sociale a neamului meu.
Ideea este simplă şi poate fi redusă la cuvintele: „fiecare să se descurce cum poate”; sau, ca să folosim un limbaj de maidan: „scapă cine poate”.
Ceea ce mă nemulţumeşte îngrozitor este faptul că acest dicton vine să suprime ideea unei ordini morale care este de sorginte dumnezeiască, înlocuindu-o cu una de tip mafiot omenească, dar care este de sorginte diavolească. Cu alte cuvinte, mai angelic spus, într-o lume morală în care nu poţi răzbi folosindu-te de armele corectitudinii, te poţi ajuta de orice mijloace, inclusiv de cele imorale, pentru a putea răzbi. Iar după ce ţi-ai împlinit scopul, poţi să declari mulţumit şi să te justifici prin cuvintele „se poate şi aşa”, fără ca apoi să atragi dezacordul mulţimii.

Responsabilitatea cuvântului
Poate mulţi veţi spune acum că această declaraţie nu are un rol foarte important în formarea de conştiinţe. Şi cred că foarte mulţi dintre voi aţi trecut-o cu vederea. Dar vreau să fiţi foarte atenţi la rolul pe care cuvintele îl joacă în viaţa noastră.
Cuvântul este asemenea unei seminţe. Cât este de mică şi neînsemnată o sămânţă? Aproape că nici nu o bagi în seamă. Dar în momentul în care această sămânţă cade într-un pământ fertil, face să crească din ea uneori chiar un arbore imens, care îşi va înfige rădăcinile adânc în pământ şi îşi va înălţa coroana umbrind totul dedesubtul său. Nebăgată în seamă la început, ea devine mai târziu un important element al unui întreg ecosistem. Cu siguranţă că poate avea efecte benefice dacă sămânţa este bună şi se doreşte să rodească în acel pământ. Dar ce se întâmplă dacă sămânţa este rea, iar ceea ce creşte din ea va produce efecte negative?

Obişnuinţă contagioasă
Astfel de declaraţii aruncate la întâmplare pot determina schimbări de comportament nu numai la nivelul relaţiilor interumane, ci chiar la nivelul relaţiei noastre cu Dumnezeu. Dacă îmi este permis să mă descurc oricum, folosindu-mă de orice mijloace pentru a-mi împlini scopul, la nivelul relaţiei mele cu semenii, atunci de ce nu aş încerca acelaşi lucru şi cu Dumnezeu?
Aşa se face că, dacă ne obişnuim cu astfel de practici la nivel interpersonal uman, vom ajunge să considerăm a fi normale astfel de practici şi la nivel spiritual, gândind că până la urmă şi Dumnezeu este doar un simplu partener într-o afacere a noastră personală. Şi aceasta pentru că fiinţa ta duplicitară se ghidează exact după aceleaşi principii pe care ţi le-ai indus la un moment dat.

Dumnezeu nu poate fi trişat
Dar ştiţi ce este foarte ciudat? Că în creştinism Dumnezeu nu poate fi trişat. Pe Dumnezeu nu-L poţi fenta, ca pe ceilalţi. La Dumnezeu nu merge cu „lasă că merge şi aşa” sau „descurcă-te cum poţi, numai să reuşeşti”. Lui Dumnezeu nu-i plac şmecherii sau „descurcăreţii”. Pentru că lui Dumnezeu nu-i plac mediocrii. Şi ştiţi de ce nu-i plac? Pentru că ei cred că se pot „descurca” în viaţă îmbinând cele două realităţi, lumească şi spirituală, după bunul lor plac. Aceşti „descurcăreţi”, aceşti şmecheri, aceşti mediocrii nu vor putea niciodată să se ridice la înălţimile spirituale pentru că nu mai au aripi sau, dacă le-au avut, şi le-au tăiat. Şi fără aripi nu mai au entuziasmul de a se ridica spre înălţimi.
Ceea ce este mai rău este faptul că ei nu realizează că neavând aripi nu zboară, ci se târăsc asemenea unor viermi pe un pământ mizerabil plin de mocirlă. Şi chiar dacă nu fac stricăciuni, ei tot sunt în mocirlă, pentru că nu reuşesc să zboare.

Nu vă târâţi, zburaţi!
De aceea eu vă îndemn să nu încercaţi să vă descurcaţi oricum în viaţă. Nu fiţi descurcăreţi cu orice preţ. Căci chiar dacă aţi fi şmecheri profesionişti, pe Dumnezeu tot nu o să-L puteţi trişa. De aceea vă doresc să vă redescoperiţi aripile cu care să puteţi zbura lin, dar într-o ordine perfectă, spre cer.

Pr. Iosif Ciolan

Fiţi atenţi la baobabi!

Într-adevăr, pe planeta micului prinţ se găseau, ca pe toate planetele, şi ierburi bune şi ierburi rele. Prin urmare, seminţe bune, de ierburi bune şi seminţe rele, de ierburi rele. Numai că seminţele n-ai cum să le vezi. Ele dorm în tainiţa pământului, până când i se năzare câte uneia să se trezească. Atunci începe să se întindă şi scoate la soare, mai întâi cu sfiiciune, un firicel plin de farmec şi nevătămător. Dacă e vorba despre un fir de ridiche ori de trandafir, îl poţi lăsa să crească-n voia lui. Dar dacă-i vorba despre o plantă rea, trebuie s-o smulgi numaidecât, chiar din clipa în care ai descoperit-o. Or, pe planeta micului prinţ se aflau nişte seminţe îngrozitoare… seminţele de baobab. Pământul planetei era plin de ele. Iar de un baobab, dacă prinzi de veste prea târziu, nu te mai poţi descotorosi niciodată. Năpădeşte întreaga planetă. O străpunge cu rădăcinile. Şi dacă planeta este prea mică, şi dacă baobabii sunt prea mulţi, o fac să sară-n aer.
- E ceva ce ţine de disciplină, mi-a mărturisit mai târziu micul prinţ. După ce te-ai dichisit de dimineaţă, trebuie să dichiseşti cu grijă şi planeta. Trebuie să te străduieşti să smulgi întotdeauna baobabii, de îndată ce-i deosebeşti de tufele de trandafir, cu care se aseamănă mult, când sunt foarte mici. E o treabă foarte plicticoasă, dar foarte uşoară. (...) Uneori, de laşi o treabă pentru mai târziu, nu-i nici o pagubă. Când e însă vorba de baobabi, întotdeauna se întâmplă o groaznică nenorocire…

Antoine de Saint Exupéry, Micul Prinţ

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 50 - martie 2011

Părintele Petroniu Tănase a plecat la Domnul

Părintele Petroniu Tănase s-a născut în anul 1916, în comuna Fărcaşa din judeţul Neamţ. Călugărit şi format duhovniceşte în obştea Mănăstirii Neamţ, era licenţiat în Teologie, dar a urmat şi studii de Matematică şi Filosofie. Dorul de o viaţă spirituală aleasă i-a îndrumat paşii spre Sfântul Munte Athos, unde a ajuns în anul 1978. Apreciat şi iubit deopotrivă în Grecia şi România, Părintele Petroniu a fost duhovnic, bibliotecar şi stareţ al aşezământului românesc de la Sfântul Munte.
Părintele Petroniu Tănase se retrăsese, recent, de la conducerea schitului. În locul său a fost ales, pe 6 februarie, părintele ieromonah Atanasie Floroiu.

www.basilica.ro

Despre judecarea aproapelui

Preacuvioase Părinte Stareţ Petroniu, ce înseamnă a nu judeca pe celălalt?
Sfinţii Părinţi, Biserica în totalitatea ei, consideră mare păcat judecarea altuia. Uite, în Postul Mare, la slujbe se zice rugăciunea Sfântului Efrem Sirul şi se rosteşte în tot timpul Postului Mare, în afară de sâmbăta şi duminica. Se rosteşte de câte 8-9 ori şi se spune în Tipic ca preotul să o rostească cu mâinile ridicate şi cu metanii şi închinăciuni. Această rugăciune se încheie cu cuvintele: „Dăruieşte-mi, Doamne, să-mi văd păcatele mele şi să nu osândesc pe fratele meu”. Te-ai aştepta ca, atunci când te rogi cu aşa mare stăruinţă, să te păzească Dumnezeu de păcate, să fie pomenite păcatele cele mai grave: crimă, desfrânare, pe care noi le socotim a fi mai mari şi mai rele, dar Sfântul Efrem nu le pune acolo pe acestea, ci zice: „Dăruieşte-mi să văd păcatele mele şi să nu osândesc pe aproapele”. Osândirea aproapelui este mare păcat. Sfinţii Părinţi spun că se face o mare greşeală atunci când osândim păcatele, căci atunci tu te faci singur judecător al fratelui tău, iar aceasta după mintea ta. Nu avem calitatea aceasta şi nu avem nici un drept să facem aşa. Acest drept nu îl are decât Cel Care l-a făcut pe om, Dumnezeu. Doar El are dreptul să îl judece pe om, iar noi, judecând pe aproapele, împietăm asupra dreptului lui Dumnezeu, Care este Judecătorul cel drept. Fiecare om este făcut după chipul lui Dumnezeu, fiecare om este o entitate unică în viaţa omenirii, de la începutul până la sfârşitul lumii. Niciodată nu o să fie doi oameni aceiaşi. Oamenii nu pot face lucruri identice. (…)
Suntem datori cu cinstea şi cu respectul unii faţă de alţii. Omul este mărginit. Dumnezeu este Fiinţă nemărginită, iar puterea Sa creatoare este infinită. Dumnezeu creează în mod unic, nu repetă; fiecare fiinţă este o creatură nouă, oglindind în fiinţa ei ceva din strălucirea şi infinitatea dumnezeiască. De aceea Sfinţii Părinţi spuneau: „Ai văzut omul, ai văzut pe Dumnezeu!”. Tocmai de aceea în cinstirea sfintelor icoane nu cinstim lemnul şi culoarea, ci pe cel reprezentat. Tot aşa, întâlnind omul, care este chipul lui Dumnezeu, cinstea dată omului se ridică la Creatorul lui. De aceea suntem datori cu cinstea şi cu respectul unii faţă de alţii şi nu avem nici un drept să judecăm pe aproapele.

Dar atunci când eşti într-o poziţie de conducere şi ai subalterni care greşesc uneori, ce atitudine trebuie să ai?
Judecata înseamnă să îl condamni pe om, să îl osândeşti. Dacă atragi atenţia cu respect şi cuviinţă, părinteşte şi cu îndemn, asta nu înseamnă judecată, ci trebuinţă, necesitate şi firesc: să îl iubeşti pe om şi să-l lămureşti că a greşit.

Fragment dintr-un interviu realizat de Stelian Gomboş

„Dă voinţă şi iei putere”

"Otrava păcatului nu se poate tăia cu apă de flori, trebuie leacuri puternice; nu cu jumătăţi de măsură, ci cu luptă pe viaţă şi pe moarte. Părinţii Patericului spun "Dă voinţă şi ia putere" şi alta "Dă sânge şi ia duh". Eşti neputincios, dar Mântuitorul a venit tocmai pentru cei slabi şi bolnavi. "Voieşti să fii sănătos?", ne întreabă El. Trebuie să vrei din toată inima, dă voinţă şi iei putere. Iei putere şi rabzi necazurile, să te împotriveşti vrăjmaşului, să nu cazi în luptă, că fără osteneală nu este mântuire; trebuie să dai sânge ca să iei duh. Harul întăreşte puterile slăbănogite de păcat, vindecă rănile sufleteşti, dar ceea ce am stricat prin voia noastră, singuri trebuie să îndreptăm prin spovedanie curată, prin căinţă sinceră şi prin fapte bune, prin post şi rugăciune.
Dacă ne-a plăcut mincinoasa dulceaţă a păcatului, se cade să gustăm şi amărăciunea cea dulce a leacului. Aşa cum bolnavul rabdă operaţie, tăiere, leacuri amare, ştiind că acestea îi aduc mult dorita sănătate, aşa cum răbdăm ostenelile postului în nădejdea că degrabă se apropie Paştile cele luminoase şi vesele, tot aşa să răbdăm şi pătimirile cele curăţitoare de păcat şi mântuitoare, care ne învrednicesc de bucurie neîntreruptă şi de Paştile cel veşnic, de strălucirea, mângâierea şi odihna celor ce s-au ostenit în necazuri şi în toate felurile de chinuri".

Părintele Petroniu Tănase

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 50 - martie 2011