Să călătorim împreună spre Înviere!

Postul Mare reprezintă (pentru creştinii ortodocşi), o perioadă mai deosebită, din moment ce pregătirea pentru intrarea în acest post este mult mai riguroasă decât în cazul celorlalte posturi de peste an. Această pregătire începe din Duminica Vameşului şi a Fariseului, adică cu 10 săptămâni înainte de marele praznic al Învierii, şi ne ajută să trăim o călătorie de refacere spirituală absolut necesară în lumea nebună în care trăim.



Postul trebuie privit de fiecare creştin ca o călătorie şi orice călătorie are o “ţintă” precisă, ţintă care determină de altfel şi pregătirea care se face în vederea efectuării călătoriei în cele mai bune condiţii. Dacă, de exemplu, ţinta mea este să ajung la munte, voi pune în bagaj haine groase, ghete ş.a.m.d. În cazul postului, avem de a face cu o ”călătorie spirituală”, ţinta noastră fiind una “deosebită”, duhovnicească, astfel că pregătirea trebuie să fie pe măsură.
Atunci când te pregăteşti de călătorie, e normal să-ţi faci o listă cu lucrurile pe care vrei să le iei cu tine şi numai ulterior te apuci să-ţi faci bagajul. Din lista respectivă se vor pune însă în bagaj numai lucrurile care vor fi considerate necesare. Trebuie să fim atenţi să nu uităm nimic şi să nu punem nimic din ceea ce e inutil, pentru a nu îngreuna pe călător. Un bagaj care nu e făcut corespunzător poate compromite călătoria şi-l poate pune pe călător în situaţia de a nu mai ajunge la ţinta fixată.
În cazul acestei călătorii, Biserica, prin Sfinţii Părinţi, ne oferă în cele 10 Duminici de dinaintea Învierii lista cu cele trebuincioase, lista cu cele la care trebuie să renunţăm (pentru că ne vor încurca), iar apoi, în timpul Postului, marcajele care ne ajută să recunoaştem Calea.

Duminica Vameşului şi a Fariseului. Biserica ne atenţionează că în această călătorie spirituală nu putem porni ca robi ai păcatului, ci numai ca ucenici ai virtuţii. Astfel, suntem îndemnaţi să lepădăm păcatul mândriei (fariseului) şi să ne îmbrăcăm cu haina virtuţii smereniei (vameşului). În călătoria noastră spre Bucuria Învierii avem nevoie de virtuţi, dar nu şi de păcate.

Duminica întoarcerii Fiului risipitor. După această ”avertizare”, primim o ”alinare”, cu o învăţătură dătătoare de nădejde şi bucurie: suntem încredinţaţi că Dumnezeu e Bun şi Milostiv şi-l iartă pe cel care a greşit, atunci când acesta se întoarce din greşeala lui. Pilda Fiului Risipitor (numită de Părintele Teofil ”pilda cu Tatăl Primitor”) o găsim în Scriptură alături de alte două, la fel de frumoase: Pilda cu oaia cea rătăcită şi Pilda cu drahma cea pierdută. Toate trei ni-L descoperă pe Dumnezeu ca pe un Tată iubitor, bun şi milostiv, care nu are pe nimeni de pierdut. Astfel aflăm că trebuie să luăm cu noi şi “haina” nădejdii şi să lepădăm şi toate nemulţumirile noastre (vezi nemulţumirea fiului mare din pildă!).

Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi. Aflăm apoi că această călătorie spirituală care este Postul Paştilor nu este de fapt decât o copie la scară mai mică a călătoriei vieţii noastre spirituale de pe pământ şi că, înainte de Bucuria Învierii, vom trece prin “testul Înfricoşătoarei Judecăţi”. Aflăm tot acum şi că această călătorie se face alături de semenii noştri, pe care trebuie să-i sprijinim şi să le ”slujim” ca lui Hristos (Matei 25, 31-46). Bogăţia noastră să nu fie averea materială, ci faptele noastre bune cu care nu trebuie să ne lăudăm însă.

Duminica Izgonirii lui Adam din Rai. Vom rememora de ce am ajuns să “cunoaştem” păcatul. Iertarea este o altă virtute care nu poate lipsi din”bagajul” nostru spiritual (Matei 6,14-15). Suntem acum gata de plecare şi… pornim.

Prima Duminică din Post. Suntem înştiinţaţi că Dumnezeu ne-a chemat pe toţi să facem această călătorie şi ne-a dat şi îndrumători, alegând pe Apostoli şi pe urmaşii lor, pentru a nu ne rătăci de la Calea Evangheliei Sale. Suntem îndemnaţi să rămânem ancoraţi în dreapta-credinţă, apostolica Ortodoxie (Ioan 1, 43-51).

Duminica a 2-a. Aflăm apoi că sunt bine-plăcuţi înaintea lui Dumnezeu cei care se pun în slujba aproapelui şi-i ajută pe cei ”slăbănogiţi” spiritual şi (sau) fizic. Vedem că orice faptă bună pe care o faci îi determină pe semeni să preamărească pe Dumnezeu şi aflăm că Hristos e ”uşa spre mântuire” şi Păstorul cel Bun (Marcu 2,1-12 şi Ioan 10, 9-16).

Duminica a 3-a. La jumătatea călătoriei, Biserica ne oferă un sprijin de nădejde împotriva ispitelor, Sfânta Cruce a Domnului. Ne vorbeşte şi de ”crucea omului” – încercările vieţii acesteia. Vedem cum ”crucea omului” se poate duce numai având ca sprijin ”crucea Domnului” şi aflăm că sufletul omului este mai presus decât orice mărire sau bogăţie lumească (Marcu 8, 34-38 şi 9, 1).

Duminica a 4-a. Suntem puşi apoi să înţelegem adevărata valoare a postului şi a rugăciunii, două paveze puternice împotriva diavolului. Prin post şi rugăciune ne păstrăm ”puterea” de a auzi şi de a mărturisi pe Domnul, fiind feriţi de acel ”duh mut şi surd”. Aflăm cât de importante sunt rugăciunile noastre pentru aproapele nostru, chiar dacă credinţa noastră este uneori amestecată cu necredinţa (Marcu 9, 17-32). Tot acum suntem întăriţi prin faptul că aflăm din Predica de pe munte despre “plata multă din ceruri” a celor ce rămân drepţi în această călătorie spirituală care este Postul (dar şi viaţa noastră). Vedem cum sunt “fericiţi” de Domnul cei care urmează calea virtuţilor, despre care ne vorbeşte în ”Scara” sa şi Sf. Ioan Scărarul (Matei 4, 25; 5, 1-12).

Duminica a 5-a. Aflăm tot mai desluşit despre patimile Fiului Omului care vor urma şi despre atenţia pe care trebuie să o acordăm cererilor noastre către Dumnezeu, unele dintre ele nefiindu-ne de folos. Suntem îndemnaţi să căutăm a fi noi slujitorii celorlalţi şi să nu aşteptăm să fim slujiţi (Marcu 10, 32-45).

Duminica a 6-a. În ultima Duminică din Post aflăm de cinstea cu care este primit Iisus în Ierusalim de către cei care urmau să strige peste câteva zile: „Să fie răstignit!”. Domnul vine blând şi se oferă nouă, tuturor, spre a fi primit în “ierusalimul inimilor noastre”. Nu vine în sufletul nostru ca stăpân, ci ca rob. Apoi aflăm că cei iubiţi de Domnul vor fi ridicaţi din moarte, asemenea lui Lazăr (Ioan 12, 1-18).

Domnul ne aşteaptă să pornim împreună cu El în această călătorie. Vom trece prin Cruce şi Răstignire, dar ne aşteaptă Bucuria Învierii Lui, cu nădejdea învierii noastre. Să nu refuzăm invitaţia şi vom avea parte de o ”călătorie” a postului (dar şi a vieţii) plină de împliniri duhovniceşti.

Pr. Marius Demeter

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 50 - martie 2011