Alianţă conjugală sau Taina Cununiei?

După învăţătura Bisericii noastre, familia creştină se poate întemeia numai prin căsătorie religioasă, adică prin Taina Cununiei. Astăzi se întâlnesc două feluri de cununii: civilă şi religioasă (canonică). Această situaţie există însă doar din 1865 când, prin Codul Civil al lui Al. I. Cuza, s-a reglementat ca orice cununie religioasă să se săvârşească numai după săvârşirea căsătoriei civile, prevedere preluată şi de Constituţia României. Cununia civilă însă nu are valoare canonică şi până la sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX nici nu exista în ţările ortodoxe, mirii cununându-se numai în Biserică.

Ce este important de reţinut este faptul că cei care se căsătoresc doar civil nu au primit binecuvântarea şi harul lui Dumnezeu, ei nu sunt consideraţi „soţi” în Biserică şi nu se pot împărtăşi, deoarece trăiesc în curvie. Ei nu alcătuiesc de fapt o familie creştină, ci doar o „alianţă conjugală”. Căsătoria civilă oferă doar o „alianţă” (adică o înţelegere între părţi), pe când Taina Cununiei oferă o „unire” (şi încă una sfântă, tainică, divină).

Despre cununia religioasă, părintele Cleopa Ilie spunea: ”Nunta este Taina în care un bărbat şi o femeie, învoindu-se liber să trăiască împreună toată viaţa, pentru a se ajuta reciproc şi a naşte şi a creşte prunci, primesc prin preot harul care sfinţeşte legătura lor şi ajută la împlinirea scopului lor”. Iar Părintele Teofil Părăian spunea: ”Să nu vă închipuiţi că Taina căsătoriei este numai când zice preotul: <>. Atunci începe taina, dar toată viaţa trebuie să fie o taină, toată viaţa trebuie să fie o trăire, prin care se aduce darul lui Dumnezeu în această lume.”

Aşadar, familia creştină se întemeiază numai prin cununie religioasă şi este o Taină în care cei doi soţi primesc neîncetat harul lui Dumnezeu pentru a face faţă bucuriilor, necazurilor, rutinei sau ispitelor.

Pr. Marius Demeter

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 43 - august 2010