Pagini

sâmbătă, 28 august 2010

Cum să ne alegem partenerul de viaţă? Paşi de urmat pentru a avea o viaţă frumoasă


Alegerea asta să fie a inimii, a minţii şi a trupului. Pentru că noi prin păcat ne-am rupt în bucăţele. Una vrea inima, alta vrea trupul şi alta vrea mintea. Şi atunci când vrem să ne căsătorim trebuie să chemăm toate aceste trei instanţe într-una; şi să stăm de vorbă, să facem o sfătuire interioară cu toate trei.


TRUPUL. Cea mai puternică voce când să ne alegem partenerul de viaţă este vocea trupului. Trupul, când îşi caută mirele sau mireasa, mai ales când un băiat îşi caută mireasa, are nişte vibraţii speciale. Numai că acum s-au zăpăcit şi vibrează în toate direcţiile. Dacă a văzut o reclamă vibrează, pentru că trupul nu ştie că e ecran; el produce substanţele necesare pentru nuntă şi pe urmă se zvârcoleşte că nu are mireasă, pentru că s-a închis televizorul.

Există nişte fiori pe care i-a pus Dumnezeu în trupul omenesc, nişte fiori speciali, care cântă de la bărbat către femeie şi de la femeie către bărbat. Acesta este primul glas, glasul trupului care se înfioară. Pe vremea când nu existau aceste mijloace de dezmăţ al imaginilor de băieţi şi de fete, frumoşi, parfumaţi… fiorii aceştia nu veneau cu una cu două. Ei erau bine păziţi de babele satului. Veneau mamaiele cu băţul, stăteau pe marginea la horă, unde se scotea fata; şi dansa aici cu un băiat, dincolo cu un băiat. Ei, câţi fiori să fi simţit acolo? Trebuia să fii atent să nu te împiedici la dans, nu aveai timp să simţi prea mulţi fiori. Pe urmă, când o lua un băiat la dans, nu puteau să se apropie unul de altul, că babele şuşoteau imediat. Dansurile populare sunt foarte elegante, frumoase, trupurile sunt ţinute la distanţă; şi încet-încet oamenii ştiau, după muzica trupului, care e băiatul, care e fata de care erau atraşi. Acum însă pot să se bâţâie unul într-un colţ şi altul în alt colţ, şi tot se înfioară…


INIMA. Apoi vine inima, care are sentimente. Şi sentimentele durează ceva mai mult decât fiorii, care zboară după nuntă; după luna de miere, vin anii de fiere. Fiorii nu mai durează, dar rămân sentimentele, există iubirea, care e în inimă. Şi atunci trebuie să întrebăm şi inima: „Ţi-e drag?” „Mi-e drag!” „Ţi-e dragă?” „Mi-e dragă!” O vezi că spune o prostie: „Îţi mai e dragă?” „Mi-e dragă!”. Îl vezi că scuipă: „Ţi-e drag?” „Ei, nu mi-e drag când scuipă, dar poate că se lasă, dacă mă mărit eu cu el!” Şi el scuipă mai tare după ce te-ai măritat… Deci să fii atent ce simte inima şi atunci când vezi aspecte mai neplăcute; pentru că nimeni nu e desăvârşit, toţi avem şi ceva neplăcut.


MINTEA. Apoi, să ne gândim cu mintea. Dacă ne căsătorim, ce facem? Unde locuim? Ce facem cu copiii? O să o iubesc şi pe maică-sa sau o să zic că am o soacră rea? O să îl iubesc şi pe cumnatu-meu, că se bagă unde nu-i fierbe oala? Pentru că ne căsătorim neam cu neam. Dacă nu ne folosim mintea o să ne trezim după nuntă că… „N-am ştiut că are şapte fraţi şi că toţi vor să facă şcoala şi să stea la mine, credeam că rămân la ei în sat…” Ei, trebuia să te gândeşti înainte.


DUMNEZEU. Acestea trei trebuie deci întrebate şi, apoi, toate trei trebuie duse la Dumnezeu. Şi părintele duhovnic, care te-a crescut până atunci, te va sfătui. Nu pe cine să iei, sau dacă să îl iei pe Gheorghe. Ci, cu harul lui Dumnezeu, care vine în Sfânta Spovedanie, o să îţi atragă atenţia la anumite lucruri pe care trebuie să le gândeşti şi pe care trebuie să le încredinţezi lui Dumnezeu.


PĂRINŢII. Apoi, trebuie să îi întrebi pe părinţii tăi, pe părinţii ei (lui); e bine să îţi dea părinţii binecuvântare. Uneori părinţii se împotrivesc pentru nişte motive care pentru mintea tânărului nu au nicio logică. Zice: „Nu, nu, nu, că are nasul prea mare!”. Şi nu are nicio logică, pentru că mie mi-e drag aşa, cu nasul mare. Dar părinţii au o intuiţie, părinţii simt pericolul pentru copilul lor. Şi nu ştiu să îi spună pe nume, nu ştiu să spună ce nu le place. Şi atunci zic că nu calcă bine, că-i de-al lu’ cutare… El de fapt simte pericolul şi te avertizează că n-ar fi bine.
Desigur că atunci când părinţii judecă din punct de vedere material, şi nu din punct de vedere duhovnicesc, tinerii se pot căsători şi fără voia lor şi apoi obţin ei şi binecuvântarea, pentru că inima părintelui se înmoaie.


NUNTA. Dar, cel mai important lucru e CE FACEM DUPĂ ce l-am ales, după ce am ales-o. Facem nuntă! Nunta înseamnă prefacerea băiatului şi a fetei în soţ şi soţie. Un bărbat şi o femeie nu sunt soţ şi soţie, sunt bărbat şi femeie. Pot face ceea ce fac soţii după nuntă, dar e altceva! E ceva trupesc, ceva biologic. După Sfânta Cununie se sfinţeşte trupul bărbatului şi trupul femeii şi relaţia lor este sfântă. Taina Bisericii Ortodoxe e taina prefacerii. În Biserica Ortodoxă vine harul lui Dumnezeu şi preface ceva în Altceva; ceva din lumea aceasta în ceva care e de la Dumnezeu. Pâinea şi vinul se prefac în Trupul şi Sângele lui Hristos; un tânăr este prefăcut în preot; un băiat şi o fată sunt transformaţi cu harul lui Dumnezeu, care vine la Cununie, în soţ şi soţie.
Noi trebuie în primul rând să fim atenţi la slujba Sfintei Cununii. Să ne rugăm, să cerem de la Dumnezeu, să zicem Amin! Şi atunci coboară peste noi harul. Că săracul har vine, dar noi suntem atenţi să ieşim frumos în poză, cine calcă pe picior pe cine, cine-i cocoşul, cine-i găina… Deci să fim atenţi la slujbă, să ne rugăm.


NECAZURILE ŞI HARUL. Şi apoi, să ştim că vin necazurile. Pentru că toţi venim de acasă cu anumite apucături, cu o zestre: „la noi aşa se făcea!” Or, acestea trebuie să le lepădăm, ca să putem să fim soţ şi soţie şi să trăim bine unul cu altul. Trebuie să lepădăm ce am învăţat la tata şi la mama. Şi când vin necazurile, să ne aducem aminte că la Nuntă ni s-a dat har, şi atunci să spunem: „Doamne, dă-mi să folosesc harul pe care mi l-ai dat la Nuntă, ca să pot să-l/s-o iubesc!”. Un bărbat a strigat la Dumnezeu, după câteva luni de căsnicie: „Doamne, cum s-o iubesc eu pe asta? Că nici n-o cunosc, eu nu m-am însurat cu asta!” Şi s-a rugat, a strigat la Dumnezeu. Şi Dumnezeu i-a răspuns în inima lui: „Aşa cum o iubesc eu. Eu o iubesc, eu am murit pentru ea. Aşa s-o iubeşti!” Şi harul pe care ni-l dă Dumnezeu la Cununie aceasta face: ne ajută să iubim ce nu se poate iubi.


RUGĂCIUNE DE LA ÎNCEPUT PÂNĂ LA SFÂRŞIT. Apoi, să ţineţi minte că trebuie să vă rugaţi mereu. Când faci mâncare, binecuvântează-l pe bărbat! Când staţi în braţele celuilalt, rugaţi-vă la Dumnezeu: „Doamne, dă harul Cununiei, ca să ne iubim în harul tău, nu în cine ştie ce imagini pe care le-am văzut...”

Şi atunci o să vedeţi Iubire, şi atunci o să vedeţi viaţă frumoasă… Deci: rugăciune de la început până la sfârşit şi toate trei, trupul, inima şi mintea, să fie duse la Dumnezeu.
Maica Siluana Vlad,
fragmente din conferinţa „Tinereţe fără bătrâneţe”


Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 43 - august 2010

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu