Pagini

vineri, 11 iunie 2010

Căsuţa copiilor: Postul copiilor


Copii, voi ştiţi că postul nu înseamnă doar să nu mai mâncăm anumite mâncăruri. În perioada postului e bine să ne rugăm mai mult, adică să mai adăugăm câte o rugăciune la cele pe care le spunem de obicei, să încercăm să fim mai ascultători şi mai buni. Şi mai ales să nu ne dăm mari că facem asta.
Chiar dacă nu putem ajunge la biserică la toate slujbele sau nu ne rugăm destul, să încercăm măcar să ne cerem iertare de la cei cărora le-am greşit, iar apoi să ne cerem iertare de la Dumnezeu prin Spovedanie. Dacă ne pare rău pentru faptele rele pe care le-am făcut, că am fost neascultători, că i-am necăjit pe fraţii noştri, că am vorbit urât etc. şi ne cerem iertare de la Dumnezeu, El ne va ierta şi ne vom împăca şi cu ceilalţi şi cu Dumnezeu.
Apoi, primind Sfânta Împărtăşanie, primim putere să fim mai buni, să învăţăm mai uşor şi să fim bucuroşi.
Giorgia Ganea, cl. a III-a, Făgăraş

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu