Pagini

vineri, 11 iunie 2010

Spovedanie

Sunt nesmerit cu ce-am făcut
Şi sunt zgârcit în umilinţă,
Deşi azi spun că mă îndrept,
Eu nici în blid nu pun căinţă

Sunt pom cu zece rădăcini
Dar nici o ramură n-aduce roadă,
Vreau să mănânc cu două guri
Şi mâine, poate, dau şi de pomană

Eu vreau mai mult decât primesc,
Deşi primesc, deja, peste măsură.
Vreau două case la un prunc
Şi-o bonă să îi spună noapte bună

Mi-am pus iertarea în obezi,
Cu fraţii eu mă văd la judecată,
Prin avocaţi noi ne vorbim,
Că mi-au luat... o frunză lată

Eu din iubire construiesc azile,
Mai fac şi câte un orfelinat,
Pentru părinţii ce-au uitat să moară,
Pentru copiii ce-au venit neprogramat

Mi-am îngropat mila adânc
Dar mai donez câte o faptă bună,
Eu dau un ban la Atheneu
Şi-un zâmbet, pentru Casa de Cultură

Şi ieri, şi azi, şi mâine tot aşa,
Eu vreau, fără să dau ceva,
Iau, fără să fi pus un pic
Şi cer, chiar dacă nu merit nimic.
Pr. Marius Demeter

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 41 - iunie 2010

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu