Trup frumos şi suflet mort

Ne îngrijim deseori de aspectul fizic, de aspectul exterior şi nu de cel interior. Suntem nemulţumiţi de felul în care ne-a plăsmuit Dumnezeu în pântecele mamelor noastre, şi începem să ne creăm singuri o imagine pe care ceilalţi să o aprecieze, să o admire. Mai ales tinerii sunt atât de preocupaţi de acest aspect, încât au uitat că frumuseţea chipului vine din interior, vine din inimă.

Frumuseţea trupului nu are valoare fără cea a sufletului
Credeţi că toate produsele make up, tot ceea ce vedeţi la televizor sau pe internet, vă ajută să îmbunătăţiţi ceva? Machiajul pentru mine este o mască. O mască ce acoperă toate “defectele”. Dar care “defecte” ?! - stau şi mă întreb. Defecte care de fapt El ni le-a dăruit, dar acestea nu se numesc defecte, deoarece noi suntem creaţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Iar în Dumnezeu nimic nu este defect. Înfrumuseţarea trupească are rolul de a aduce întunericul în sufletele noastre, pe când în Dumnezeu întuneric nu este, ci Lumina Lui este nepătrunsă şi neapropiată. Însă nu toţi ştiu aceasta. Sau cei ce ştiu, nu vor să creadă. Nu vor Lumina.
Când ne mândrim cu trupurile noastre, sufletul devine mort. Smochinul acoperit de frunze este arătos la vedere, dar nu s-a învrednicit de bunăvoinţă Domnului, fiindcă nu avea roade; iar roade nu avea fiindcă nu avea putere lăuntrică de rodire. Câţi asemenea smochini nu sunt în viaţă duhovnicească?! (Sf. Teofan Zăvorâtul).
La arătare totul e frumos, dar înăuntru, gol. Căci mândrindu-ne cu trupul nu dobândim bucurie sau plinătate, ci golirea bunătăţii din suflet. Şi putem spune că nu suntem împliniţi atunci când arătăm bine, ci doar atunci când suntem apreciaţi pentru ceea ce suntem cu adevărat înăuntrul nostru. Şi fără frumuseţea sufletului, nimeni nu este apreciat cu adevărat.

Totul pentru trup
Dar să nu credem că cel ce este frumos păcătuieşte. Să credem însă că cel ce se înfrumuseţează păcătuieşte, căci precum arată Creatorul aşa trebuie să arate şi chipul omului. S-au inventat numeroase emisiuni în care rolul principal îl are “operaţia estetică”, însă aceasta nu are şi un rol pozitiv, pentru că noi nu suntem mulţumiţi cu ceea ce El ne-a dat. De aceea apelăm la “îngrijirea trupeasca” prin fel şi fel de intervenţii.
Să amintesc şi cât de mult rău facem celor nevoiaşi din jurul nostru, căci pe când noi irosim bani pe înfrumuseţarea lutului propriu, alţii de lângă noi mor de foame, lipsuri şi de boli netratate? Aceasta din cauză că iubirea creştinească ce trebuia să le-o dăruim, s-a transformat în iubirea propriului trup. Iată cum iubirea de sine loveşte în aproapele până la moartea lui trupească. Iată câtă milostenie am putea face cu banii pe care îi risipim pe trupul nostru degeaba!

Idolul din noi
Din pricina superficialităţii, nu vrem să vedem că frumuseţea pe care Domnul ne-a dat-o are o valoarea enormă. Suntem orbi şi ne place să vedem şi să auzim numai cele lumeşti, iar de cele duhovniceşti ne ruşinam complet. Când ne îngrijim de aspectul nostru, ajungem să ne slujim nouă înşine, şi nu Lui. ,,Dumnezeu te-a făcut frumoasă? Apoi de ce atunci te sluţeşti pe ţine? După cum o statuie de aur ar mânji-o cineva cu noroi din mocirlă, tot aşa fac şi femeile care întrebuinţează sulimanuri pe feţele lor; de altfel, ce câştig ai de la frumuseţe? Nici unul, ci lupte mai multe, bârfe mai multe, primejdii mai multe, bănuieli mai multe.” (Sf Ioan Gură de Aur ).
Când ne împodobim trupul sau ne mascăm chipul, din interiorul nostru se şterge Chipul Lui. Renunţăm la Chipul Său pentru a ne crea noua înşine un alt chip; o împotrivire sau chiar o modificare a zidirii Sale. Cum am putea să aducem din nou acest Chip înăuntrul nostru? Un chip al Smereniei şi al Iubirii? Iată, Sfântul Ioan Gură de Aur ne răspunde iarăşi: ,,Cum poate cineva să-L poarte în sufletul său pe Dumnezeu? Practicând virtutea, împodobindu-şi sufletul, mai ales că nimic nu-l poate împiedică de la aceasta.”
Să ne împodobim sufletele aşadar şi să-L slăvim pe Domnul, căci frumuseţea de care ne-a învrednicit este mult mai mare decât orice altă frumuseţe trupească.

Ionela-Georgiana Tofoleanu

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 38 - martie 2010