Comori liturgice: Canonul cel Mare - Suflete, pentru ce dormi? Sfârşitul se apropie

„De unde voi începe a plânge faptele vieţii mele ticăloase? Ce început voi pune, Hristoase, acestei tânguiri de acum? Ci ca un milostiv dă-mi iertare greşelilor.“

„Vino, ticăloase suflete, împreună cu trupul tău, de te mărturiseşte la Ziditorul tuturor. Părăseşte de acum nebunia cea dinainte şi adu lui Dumnezeu lacrimi de pocăinţă.“

„Râvnind neascultării lui Adam cel întâi-zidit, m-am cunoscut pe mine dezbrăcat de Dumnezeu, de împărăţia cea vecuitoare şi de desfătare, pentru păcatele mele.”

„Nu m-am asemănat, Iisuse, dreptăţii lui Abel. Daruri bineprimite nu Ţi-am adus Ţie niciodată, nici fapte dumnezeieşti, nici jertfă curată, nici viaţă fără de prihană.“

„Precum Cain aşa şi noi, ticălosule suflete, am adus fapte murdare Făcătorului tuturor si jertfă vrednică de mustrare şi viaţă netrebnică; pentru aceasta ne-am şi osândit împreună.“

„Lucrurile Tale nu le trece cu vederea, zidirea Ta nu o părăsi, drepte Judecătorule; că de am şi greşit eu însumi, ca un om, şi mai mult decât tot omul, Iubitorule de oameni, dar ai putere ca un Domn al tuturor a ierta păcatele.”

„Se apropie, suflete, sfârşitul, se apropie şi nu te îngrijeşti, nu te găteşti. Vremea se scurtează, scoală-te, aproape lângă uşi este Judecătorul; ca un vis, ca o floare trece vremea vieţii. Pentru ce în deşert ne tulburăm?”

„Deşteaptă-te, o, suflete al meu! Ia seama faptelor tale pe care le-ai făcut, şi le dă pe ele înaintea ochilor tăi; varsă picături din lacrimile tale; spune cu îndrăzneală faptele şi cugetele tale lui Hristos, şi te îndreptează.”

„Greşit-am, păcătuit-am şi am lepădat porunca Ta; că întru păcate m-am zămislit, şi am adăugat rană rănilor mele. Dar Tu mă miluieşte ca un îndurat, Dumnezeul părinţilor.”

„Mintea s-a rănit, trupul s-a moleşit, duhul boleşte; cuvântul a slăbit, viaţa s-a omorât, sfârşitul este lângă uşă. Pentru aceasta, sufletul meu, ce vei face, când va veni Judecătorul să cerceteze cele ale tale?”

„Postind Domnul 40 de zile în pustie, mai pe urmă a flămânzit, arătând firea cea omenească. Suflete, nu te lenevi! De va năvăli asupra ta vrăjmaşul, cu rugăciunea şi cu postul alungă-l departe de la picioarele tale.”

Canonul cel Mare este o slujbă specifică Postului Mare şi se săvârşeşte împărţit în patru părţi în fiecare seară de luni până joi, în prima săptămână din Post. Este reluat în cadrul Deniei din a 5-a săptămână din Post. De o frumuseţe remarcabilă, slujba Canonului ne îndeamnă la o îngenunchere în pocăinţă, reculegere şi aducere aminte a păcatelor pe care le-am săvârşit, spre împăcarea cu Dumnezeu.

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 37 - februarie 2010