Ormilia, locul unde sălăşluieşte Dumnezeu

Mănăstirea de la Ormilia (Grecia) este una dintre mănăstirile pe care atunci când le vizitezi te impresionează într-un mod atât de plăcut, încât această impresie rămâne într-un colţişor din inima ta pentru totdeauna. Asta am simţit şi eu când am ajuns aici, în vara anului 2008, prezenţa mea în acest loc fiind un mare dar şi o mare binecuvântare din partea părintelui meu duhovnic.

BUCURIE ŞI FILANTROPIE. Mănăstirea se află în apropierea localităţii Ormilia din peninsula Halkidiki, în nord-estul Greciei. Are hramul Buna Vestire şi o obşte de maici (în jur de 120) relativ nouă – a fost fondată în anul 1970. Arhitectura întregului complex mănăstiresc este de-a dreptul impresionantă. Fiind metoc al mănăstirii Simonos Petras din Sfântul Munte Athos, clădirile acestui aşezământ monahal sunt construite după frumuseţea şi rigoarea mănăstirilor atonite. De asemenea, programul slujbelor îl urmează pe cel atonit.
Dar ceea ce impresionează cu adevărat este bucuria care se citeşte pe chipul măicuţelor care vieţuiesc aici şi candoarea sufletească cu care îi întâmpină pe pelerini. Obştea mănăstirii Simonos Petras, mănăstirea de care aparţine Ormilia, e cunoscută ca fiind alcătuită doar din monahi cu studii superioare. Acelaşi lucru se poate spune şi despre obştea de maici de la Ormilia. Maicile care vieţuiesc aici au toate studii superioare, foarte multe dintre ele absolvind facultatea de medicină, iar unele dintre ele au chiar două sau mai multe facultăţi.

PELERINI PRIMIŢI CU MULTĂ DRAGOSTE. Mănăstirea este situată pe un deal. Odată intraţi pe poarta mare şi grea, ca de cetate, am avut impresia că am intrat într-una din grădinile raiului. Printre măslini şi alţi arbori am urcat mai multe trepte şi am ajuns la biserica veche a mănăstirii. Aici am intrat şi ne-am închinat. După ce am pus în suflet un strop din liniştea acelui loc îmbibat de rugăciune, am intrat în curtea interioară a mănăstirii, care este deschisă vizitatorilor. (Trebuie să amintesc aici că mănăstirile din Grecia au un loc deschis pentru vizitatori, dar în majoritatea spaţiului au acces doar vieţuitorii, rânduială care le asigură monahilor liniştea necesară mănăstirii. În plus la Ormilia există program pentru vizitatori doar în 4 zile ale săptămânii, timp de câteva ore.)
În curtea umbrită de arbori şi pavată cu lespezi de piatră dreptunghiulară, care lăsau între ele loc ierbii, am fost întâmpinaţi de o măicuţă extrem de ospitalieră. Se mai găseau aici şi alţi turişti care poposeau pe bănci, lângă mese pe care se găsea apă rece, cafea şi lukumi (rahat) sau dulceaţă, stând de vorbă cu alte maici. Toate aveau ceva în comun: un chip plin de bucurie şi dragoste pentru cei cu care vorbeau.
Am fost invitaţi în arhondaric, unde am fost serviţi cu tradiţionalele dulceţuri. Maica cu care am vorbit ştia o sumedenie de lucruri despre România şi despre Biserica Ortodoxă Română, despre ierarhii noştri, despre mănăstirile din România, despre care ne povestea că le-a vizitat împreună cu alte maici din obşte.

MÂINI PLINE DE HAR. Pentru că eram clerici, am avut şansa şi bucuria de a intra într-o curte interioară în care au acces doar maicile şi astfel am ajuns să ne închinăm în biserica mare a mănăstirii. Am fost foarte impresionaţi de pictura acestei biserici, partea din pridvor fiind atunci încă în lucru. Aici am aflat că maicile se ocupă şi cu pictura în frescă, existând de asemenea şi un generos atelier în care se pictează icoane pe lemn, pe lângă atelierele de ţesătorie şi broderie, veşmintele, icoanele şi toate odoarele făcute de mâinile monahiilor de aici fiind de o frumuseţe rară.
Înainte de a pleca am trecut şi pe la magazinul mănăstirii, unde pe lângă icoane şi cărţi erau puse la vânzare şi borcane cu gem sau sticle cu vin şi lichior, care de asemenea purtau eticheta Ormilia. Aproape tot ce exista în acest magazin era opera mâinilor îndemânatice, pline de răbdare şi har, ale vieţuitoarelor din obştea mănăstirii.
La plecare am primit ca evloghie (binecuvântare) din partea mănăstirii un plic în care am găsit un ghid pentru pelerini foarte frumos ilustrat şi un CD cu muzică bisericească cântată de maici. Trebuie să mărturisesc că maicile de la Ormilia cântă îngereşte.

SLUJIREA APROAPELUI. Pe drumul de întoarcere, privirea ne-a fost atrasă de o clădire impozantă. Era modernul „Centru pentru dezvoltare socială, prevenire a bolilor şi cercetare medicală Panaghia Philanthropini”, care ţine tot de mănăstirea Ormilia şi care asigură servicii medicale, educaţionale, cercetare ştiinţifică, asistenţă socială şi spirituală. Acum am înţeles şi de ce multe maici de aici sunt licenţiate în medicină.
Am plecat păstrând adânc încrustată în inimă amintirea clipelor unice de linişte, pace şi bucurie sufletească pe care le-am petrecut în această mănăstire; acest lucru mi l-au mărturisit şi toţi cei care au primit marea binecuvântare de a ajunge în acest loc, în care simţi că sălăşluieşte Dumnezeu.

Pr. Ovidiu Bostan

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 37 - februarie 2010