Iadul vieţii fără Tată

Închipuiţi-vă un copil orfan. Fără mamă, fără tată. Creşte cum poate. Fizic se dezvoltă, pentru că lumea în care trăieşte îi asigură cele necesare traiului. Dar sufletul lui? Nu ştie ce este iubirea, pentru că nu a primit-o de la nimeni. De-a lungul timpului au încercat unii şi alţii să se apropie de el, dar el nu ştie să iubească. Nu l-a învăţat nimeni, nu are de unde să ia iubire, ca să o poată dărui.
A crescut, acum este un adult, dar nu poate avea încredere în nimeni. În viaţă trebuie să dai puternic din coate şi să înlături pe oricine ţi-ar sta în cale. Toţi vor să profite de tine, cum să ai încredere în cineva? Îi este mereu frică. Că va suferi, că nu va mai fi apreciat de cei din jur, că i se va întâmpla ceva rău, că nu are îndeajuns… Un iad de îngrijorări permanente. Ceilalţi sunt mereu o ameninţare pentru el. Că sunt mai buni, că au reuşit mai bine, că vor să profite de pe urma lui, că îl enervează, că…
Şi-a făcut o familie, ca să intre în rândul lumii. O nevastă şi un copil (maxim doi), că altfel se complică treaba. Soţia pare că îl apreciază, din asta a luat-o. Dar iată că după puţin timp nu mai e aşa afectuoasă. Ce-o fi având, de ce nu e mulţumită? Doar are tot ce-i trebuie: casă, maşină, obligaţii matrimoniale satisfăcute! Ce poate să vrea mai mult? Nici copiii nu sunt mulţumiţi. Vin târziu acasă, nu prea vorbesc, sunt tot cu ochii în monitor. Mai nou au început să lipsească şi nopţile. De aici până la probleme cu alcoolul şi drogurile nu mai e decât un pas. Cu ce-a greşit? Le-a dat casă şi masă, i-a ţinut la şcoală, ce le trebuia mai mult?
Timpul trece şi vine şi vârsta a treia… Vin şi bolile. Sfârşitul e aproape, iar iadul singurătăţii de nesuportat, pentru că nimeni nu suportă un bătrân morocănos şi veşnic nemulţumit. Ce rost au avut toate? Unde e plăcerea, unde s-au dus toate? La ce bun am trăit? O viaţă întreagă m-am străduit să arăt ce pot; şi iată-mă ajuns în faţa morţii, gol.

***

Viaţa fără Dumnezeu este o viaţă de orfan. Dumnezeu este Tatăl care te învaţă să iubeşti, te învaţă ce să faci ca să fii fericit. El este un rezervor infinit de iubire, la care dacă rămâi conectat devii un izvor de iubire pentru ceilalţi. Nu îţi este frică de ziua de mâine. Tatăl tău ţi-a spus că fiii lui nu vor duce lipsă de nimic din toate cele care le sunt de folos. Tot ce trebuie să faci este să asculţi ce îţi spune El şi să împlineşti, tot cu ajutorul Lui.
Cei din jur te pot aplauda, sau te pot boscorodi. Nu te poţi mândri cu asta, nici nu poţi fi întristat! Ştii că Tata ţi-a dat tot ce ai, doar cu ajutorul Lui poţi face binele pentru care eşti aplaudat. Iar boscorodelile? Ştii că eşti neputincios, nimeni nu e fără păcat, de ce să te superi? În plus, cine poate ştii ce durere se află în adâncul celui care strigă la tine? Eu sigur nu… Doar Tata, singurul cunoscător al inimilor: Doamne, binecuvintează-l şi miluieşte-l pe fratele meu!
Când eşti izvor de iubire şi îl chemi pe Domnul în tot ceea ce faci, toate se schimbă în jurul tău. Dumnezeu-Iubire este ingredientul minunat care face o familie fericită, care creşte copii sănătoşi la suflet, vindecă rănile. Iar iubirea se înmulţeşte; dăruind-o, o vei dobândi, trăind într-o Bucurie pe care nu ţi-o poate lua nimeni, pentru că ea este de la Dumnezeu.

Natalia Corlean

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 37 - februarie 2010