Să postim cu Sfinţii Apostoli: Jertfa de vară

Odată cu începutul verii ne pregătim pentru a intra într-o nouă perioadă de post, şi anume Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, care începe anul acesta în 23 iunie. Rânduiala postului este o practică ţinută cu sfinţenie de cei cu adevărat credincioşi, pentru că postul izvorăşte din credinţă, iar cei care nu respectă rânduiala postului dau dovadă de insuficientă credinţă, aşa cum spune Părintele Teofil de la Mănăstirea Brâncoveanu.

E mai uşor să postim împreună
Biserica a statornicit în decursul unui an patru mari perioade de post, câte unul pentru fiecare anotimp, postul Sfinţilor Apostoli fiind numit şi postul verii. Acesta are o lungime variabilă de la un an la altul, începutul lui fiind în legătură cu Sfintele Paşti. Regula este ca acest post să înceapă în ziua de luni de după Duminica Tuturor Sfinţilor, care este a noua Duminică după Paşti sau prima Duminică după Rusalii. În acest an, Postul Sfinţilor Apostoli se întinde pe durata unei săptămâni.
Practica postului a fost prezentă în rândul creştinilor încă de la început, Domnul nostru Iisus Hristos postind înainte de a începe să vestească oamenilor Evanghelia. De asemenea, zilele de miercuri şi vineri au fost zile de post încă din perioada Apostolilor. Cunoscând Sfinţii Părinţi faptul că omul cu greu se urneşte spre cele bune şi că din fire este aplecat spre cele rele, s-au hotărât aceste perioade de post ca exerciţiu de înfrânare a poftelor şi de întărire a voinţei spre cele bune. Este mai uşor credinciosului să postească atunci când ştie că şi alţii postesc împreună cu el, când ştie că toată Biserica posteşte.

Postul ne disciplinează
Înfrânarea de la anumite mâncăruri şi băuturi în perioada postului nu se face cu gândul că acestea ar fi rele, sau că ar putea să ne dăuneze în vreun fel. Înfrânarea aceasta trebuie să fie în conformitate cu gândul Sfântului Apostol Pavel, exprimat în prima epistolă a sa către cei din cetatea Corint: „Toate îmi sunt îngăduite [cu putinţă], dar nu toate îmi sunt de folos. Toate îmi sunt îngăduite [cu putinţă], dar nu mă voi lăsa biruit de ceva“ (6, 12). Adică să nu lăsăm ca pofta să pună în vreun fel stăpânire pe noi. Să mâncăm pentru a trăi, nu să trăim pentru a mânca. De asemenea este ştiut că omul are o mai bună dispoziţie spre rugăciune atunci când posteşte, de aceea în această perioadă de post se înmulţeşte rugăciunea atât în biserici cât şi la casele oamenilor.
Postul creează în om şi o disciplină. Dacă la început suntem atenţi la felul şi cantitatea mâncării, această atenţie se mută mai apoi şi asupra faptelor, cuvintelor şi gândurilor noastre, păzindu-ne ca nu cumva prin vreo acţiune rea să ne facem postul nefolositor. Această mutare a atenţiei noastre de la cele materiale la cele spirituale trebuie să continue şi după încetarea postului, prelungindu-se în toată vremea vieţii noastre. Astfel, aceste perioade de post ni se fac nouă ca nişte trepte, în fiecare post căutând să evoluăm, să creştem duhovniceşte îndepărtând câte un obicei rău şi punând unul bun în locul său.

De la hrana trupului la hrana sufletului
Prin post ne exprimăm şi pocăinţa, Îi arătăm lui Dumnezeu părerea de rău pentru păcatele pe care le-am făcut. Rugăciunile pe care le facem în zilele de post sunt unele de căinţă, prin intermediul cărora cerem ca milostivirea lui Dumnezeu să biruiască şi să risipească mulţimea păcatelor noastre. De aceea postul este un mijloc de mântuire.
În acelaşi timp postul este un act de cult, o renunţare de bună voie, o jertfă făcută cu gândul la Dumnezeu, izvorâtă din credinţa şi dragostea noastră faţă de Dumnezeu şi din dorinţa de a-i imita pe Sfinţii Bisericii noastre, care au adus şi ei lui Dumnezeu această jertfă a postului.
Şi, ceea ce este mai important, foamea pântecelui pe care o simţim în timpul postului, necesitatea aceasta biologică dată de Dumnezeu, trebuie să ne înveţe şi să ne ajute să dobândim şi foamea duhovnicească, foamea după mai multă credinţă, foamea după adevăr, foamea după dreptate, foamea de înţelepciune, de pace, de curăţie sufletească şi în primul rând foamea de Dumnezeu. Ne hrănim trupul, dar cu ajutorul postului simţim nevoia de a ne hrăni şi sufletul iar hrana sufletului este Cuvântul lui Dumnezeu.
Postul este împlinit, este complet atunci când ne spovedim şi ne împărtăşim. Foamea postului trebuie să ne aducă în minte cuvintele Mântuitorului Hristos: „Eu sunt pâinea vieţii. Cel ce vine la Mine nu va flămânzi şi cel ce crede în Mine nu va înseta niciodată“. „Eu sunt pâinea cea vie, care s-a pogorât din cer. Cine mănâncă din pâinea aceasta viu va fi în veci. Iar pâinea pe care Eu o voi da pentru viaţa lumii este Trupul Meu” (Ioan 6; 35, 51). De aceea, în perioada de post nu trebuie să lipsească din preocupările noastre Spovedania şi Împărtăşania cu Trupul şi Sângele Domnului care se dau spre iertarea păcatelor şi pentru dobândirea vieţii veşnice.

Pr. Ovidiu Bostan

Apostolat în Ţara Făgăraşului - mai 2008