Cum să găseşti un îngeraş

- Există!
- Ba nu există!
- Tu nu înţelegi că mama mi-a spus că există?
- Eu nu cred pentru că nu am văzut nici unul vreodată! Şi dacă nu am văzut nu cred
că există!
Maria se aşeză pe iarbă, cu spatele la prietenul ei Andrei. Era supărată. Îşi puse coatele pe genunchi şi îşi sprijini căpşorul în podul palmelor făcute căuş. Privea pierdută apa cristalină care susura abia simţit în pârâiaşul din faţa ei. Un suspin profund izvorî din pieptul ei. De ce Andrei nu crede că îngerii există cu adevărat? Gândi ea aproape cu voce tare... Şi apoi o linişte profundă se lăsă in jurul celor doi.
- Hei! Se auzi glasul lui Matei care fugea grăbit către cei doi, abia ţinându-şi
răsuflarea. Cine vine să alergăm după fluturi?
Dar nu primi nici un răspuns.
- Cred că cineva e supărat! Cine şi de ce? zise Matei, privind nedumerit când la unul
când la celălalt.
Maria îşi întoarse privirea spre el, apoi cu reproş privind spre Andrei spuse abia şoptind :
- Andrei nu crede ca îngerii există cu adevărat. Tu crezi, Matei, că îngerii există? Îl întrebă Maria pe Matei, privindu-l în ochi şi aproape cerşindu-i un răspuns.
Matei se aşeză lângă Maria, abordând atitudinea unui bătrân înţelept care le ştie pe toate, apoi bătu cu palma locul de lângă el, sugerându-i lui Andrei să se aşeze şi el pe iarbă.
- Nici eu nu am crezut că îngerii există..., îşi începu Matei povestea, plin de sine,
convins de ceea ce spunea şi având aerul unui om foarte serios. Această atitudine atrase atenţia lui Andrei.
- Cândva şi eu credeam că nu există decât ceea ce se vede. Şi atunci bunica mi-a
povestit o mică întâmplare pe care a trăit-o un misionar creştin în Africa. Ştiţi? Misionarul creştin este acel om care crede cu adevărat în Dumnezeu şi în Iisus Hristos, Fiul Lui Dumnezeu, şi care convins de credinţa sa pleacă în lumea largă pentru a descoperi credinţa sa şi altora, care nu au ajuns să-L descopere pe Dumnezeu. Acest misionar a ajuns departe, departe, tocmai în Africa, într-un trib în mijlocul junglei. Aici încerca să-i convingă pe membrii tribului că Dumnezeu, chiar dacă nu-L vedem, există. Aceia spuneau: „Am crede noi, dar nu-L vedem. Noi am vrea să-L vedem. Dar dacă nu-L vedem înseamnă că nu există! Şi atunci misionarul a profitat de un lucru foarte simplu. Erau acolo în faţa lor pe nisip nişte urme de cămile. Şi misionarul i-a întrebat: ”Ce sunt acestea?” Oamenii i-au răspuns: „Urme de cămile”. „Bine, dar eu nu văd nici o cămilă aici. Înseamnă oare că ele nu există? Dacă au lăsat aceste urme înseamnă că pe aici au trecut nişte cămile. Deci ele există chiar dacă nu le vedem acum. Urmele lăsate de ele ne arată că există.”
Matei privi triumfător spre Andrei. „Ai înţeles acum?”
- N-am înţeles nimic, răspunse acesta, pentru că nu am văzut niciodată vreo urmă
de înger.
- Ştii de ce nu ai văzut? Pentru că fiecare dintre noi vede şi găseşte doar ceea ce
caută. Dacă nu cauţi nu găseşti. Uite, tot bunica îmi povestea că după 20 de ani acel misionar s-a întors din Africa acasă. Pe vapor a intrat în discuţie cu un vânător care şi el stătuse prin Africa vreo câţiva ani. Şi la un moment dat vânătorul i-a spus: ”Nu prea înţeleg ce rosturi aveţi voi, misionarii, în Africa. Am stat câţiva ani aici şi nu am văzut nici un creştin. Cred că pierdeţi vremea de pomană.” Misionarul îl întrebă: ” Dumneavoastră ce aţi făcut în Africa?” – „Am fost la vânătoare de tigrii”, a răspuns vânătorul. –„Şi aţi văzut mulţi tigrii?” – „Foarte mulţi” , a răspuns acesta. –„Ce ciudat – zise misionarul – eu am stat 20 de ani în Africa făcând misiune creştină şi am lăsat mulţi creştini în urma mea acolo, dar în 20 de ani nu am văzut acolo nici măcar un tigru”.
- Vezi Andrei! Fiecare a găsit în Africa ceea ce a căutat. Asta nu înseamnă că,
dacă nu a căutat şi altceva, acel ceva nu există. Vânătorul a căutat doar tigri, nu şi creştini, iar misionarul a căutat creştini, nu tigri.
- Şi vrei să spui că dacă acum voi încerca să caut un îngeraş îl voi găsi? întrebă
mirat Andrei.
- Eu cred că orice căutăm bun ni se descoperă, răspunse Matei. Hai să încercăm.
Hai să ne întindem pe spate în iarbă, să închidem ochii şi să încercăm în linişte în gând să-i chemăm pe îngeraşi lângă noi. Poate vin!
Cei trei copii se întinseră pe iarba moale şi pufoasă ca un covor de caşmir, cu faţa îndreptată spre cerul senin dar cu ochii închişi, strânşi parcă şi mai tare datorită emoţiei, în aşteptarea venirii îngerilor. Doar susurul apei se auzea încet, iar adierea vântului în acea frumoasă zi de vară parcă pregătea coborârea de sus a micilor bulgări albi cu aripioare, cu feţişoare de copil şi cu râs cristalin: îngeraşii. Cât au stat cei trei copilaşi în aşteptare? Nici ei nu mai ştiu. Să fi trecut un minut, sau două, sau poate o oră... Cert este că la un moment dat Andrei simţi că razele soarelui care îi mângâiaseră până atunci gingaş faţa sa se transformaseră în nişte aripi. Aripi albe. Iar adierea vântului nu era altceva decât efectul bătăilor acelor aripi. Susurul apei deveni râsul unui copilaş inocent. Şi deodată în faţa sa apăru în toată splendoarea un chip luminos care-l cuprinse între aripile sale de un alb imaculat, zâmbindu-i şi şoptindu-i dulce: ”Sunt aici pentru tine! Am venit pentru că m-ai căutat!” Andrei simţi apoi o mângâiere pe obraz. Deschise ochii şi văzu un fluturaş alb care îşi odihnea aripioarele ostenite poate de zborul prea lung tocmai pe obrazul său. Nu ştia ce se întâmplase cu el, dar sufletul său era plin de emoţie, plin de bucurie.
Îl prinse pe Matei de mână şi îi spuse: ”Îngerii există!”
Matei îl privi jucăuş, imitându-l: „Arată-mi o urmă de-a lor!”
„Urmele lor sunt în mine!” răspunse Andrei. „Uite: râd ca şi ei, zâmbesc la fel ca ei, simt pacea şi liniştea lor... şi mai pot să fac ceva, pot să zbor împreună cu ei...”
Şi în clipa aceea se ridică din iarbă şi imită fără să-şi dea seama zborul unui înger adevărat. Matei şi Maria îl priveau mulţumiţi. De acum Andrei nu se va mai îndoi niciodată. Îngerul i se arătase şi lui.
Tu ţi-ai găsit îngerul? Dacă nu, e vremea să-l cauţi. El te aşteaptă...
Şi ţine minte : „Nu poţi găsi decât ceea ce cauţi!”

Pr. Iosif Ciolan

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 6 - iulie 2007