Dacă până nu demult homosexualitatea era considerată o deviere, un conflict de identitate nerezolvat, astăzi asistăm la aplicarea unei alte strategii: suntem bombardaţi pe toate canalele media cu informaţii care ne spun că homosexualitatea este doar o orientare diferită firească, că există de când lumea şi pământul, că este ceva înnăscut şi asta este: dacă o ai nu poţi scăpa de ea, iar cei care o practică au nevoie de acceptarea şi aprobarea societăţii pentru a se căsători şi chiar a adopta copii... Cercetările ştiinţifice însă nu au găsit nici un factor genetic care să determine această orientare. Cauzele nu au fost stabilite cu exactitate, însă cel mai probabil originea se află în conflicte şi abuzuri de la începutul vieţii, care nu au fost rezolvate în timp.
Scopul acestei strategii care ne prezintă homosexualitatea ca o orientare normală, sănătoasă, care este "doar" diferită este unul clar: obişnuirea societăţii cu această "diversitate". Pentru că repetarea unui stimul duce treptat la lipsa unei reacţii (indiferenţă), iar în timp la tolerare şi apoi acceptare, ba chiar practicare. În plus, un astfel de model impus la nivel social este foarte periculos la vârsta adolescenţei, când identitatea sexuală nu este încă clară. Avem deci nevoie de o explicaţie: este homosexualitatea genetică, un destin cu care nu putem lupta şi nu avem de ales decât acceptarea lui? Sau este o alegere pe care o facem cu sau fără voia noastră, o consecinţă a unor fapte care nu au depins de noi, dar împotriva căreia putem alege să luptăm?
De la "conflict de identitate" la "stil de viaţă"
Atât terapeuţii cât şi psihiatrii au afirmat că, din punct de vedere psihologic, homosexualitatea este un conflict de identitate nerezolvat. Astfel, până în 1973, homosexualitatea era catalogată ca tulburare, în rând cu alte posibile diagnostice stabilite de Asociaţia Americană de Psihiatrie. Modificarea acestei încadrări s-a făcut nu pe baza unor cercetări noi, ci datorită schimbării climatului social. Revoluţia sexuală din anii 1960 ceruse abolirea familiei şi o sexualitate liberă pentru toată lumea. Aceasta a constituit temeiul pentru mişcarea homosexualilor care, împreună cu alţii, au început să propage sloganul: "Dacă îţi place, înseamnă că e bun".
Mişcarea homosexualilor nu a mai solicitat ajutor pentru înţelegerea homosexualităţii sau pentru depăşirea structurilor emoţionale homosexuale, ci a început să pretindă recunoaştere ca „stil alternativ de viaţă". În acelaşi timp, ei au pretins că stilul de viată homosexual ar constitui răspunsul la aşa-numita problemă demografică.
Au urmat demonstraţii şi agitaţii, a fost întreruptă o şedinţă a Asociaţiei Americane de Psihiatrie, iar o expoziţie care prezenta detalii privind terapia pentru homosexualitate a fost ameninţată cu distrugerea, dacă nu se închide imediat. Psihiatrii care gândeau diferit au început să facă obiectul intimidării publice. Acestea au fost metodele prin care, în 1973, a fost posibilă eliminarea homosexualităţii din lista tulburărilor psihologice. Nu s-a efectuat nici un sondaj printre psihiatrii americani. Când, în cele din urmă, s-a realizat un asemenea sondaj în 1978, 68% încă considerau că homosexualitatea este o tulburare psihosexuală.
„Bună şi normală"
Consecinţele deciziei din 1973 au fost pe termen lung. Orice terapeut care continua să privească homosexualitatea ca pe un conflict de identitate nerezolvat era ponegrit în public. În 1995, psihanalistul de renume internaţional Otto Kernberg a fost acuzat de "atitudine nedemocratică" pentru că aduna date psihanalitice privind cauzele homosexualităţii. Sub pretextul eliminării unei discriminări, un alt grup făcea acum obiectul discriminării: cei cu orientare homosexuală care doreau să obţină ajutor pentru a se schimba, au început să constate că e tot mai greu să găsească acest ajutor. Orice studiu psihanalitic care nu se alinia sloganului "homosexualitatea este bună şi normală" era eliminat din manuale şi scos din biblioteci. Aceste studii au devenit peste noapte "incorecte politic".
Numai pe baza acestui fundament istoric putem înţelege azi viziunea libertină asupra homosexualităţii care este diametral opusă conceptului creştin.
Încercări de justificare
În 1991, neurobiologul Simon Le Vay a descoperit că un mic grup de neuroni din hipotalamusul creierului bărbaţilor homosexuali este doar a treia parte, dintr-o jumătate din mărimea celui întâlnit la bărbaţii heterosexuali şi aproape de aceeaşi mărime cu cel al femeilor heterosexuale. Întrucât atât bărbaţii homosexuali cât şi femeile heterosexuale sunt atraşi de bărbaţi, s-a presupus că mărimea nucleului hipotalamic este legată de orientarea sexuală.. A rămas totuşi întrebarea: mărimea redusă a nucleului este cauza sau consecinţa homosexualităţii? Pentru că, de exemplu, s-a constatat că la nevăzătorii care citesc texte scrise în alfabetul Braille, zona de proiecţie corticală a sensibilităţii tactile a degetelor îşi sporeşte semnificativ suprafaţa.
Studiul efectuat de Allen şi Gorski în 1992 a raportat că la bărbaţii heterosexuali comisura albă anterioară (un mănunchi de fibre nervoase care leagă cele două emisfere cerebrale) este mai mică decât la bărbaţii homosexuali şi la femei. Concluzia a fost că aceste modificări se află sub controlul unor gene ai căror produşi intervin şi în determinismul comportamentului sexual. În 2001, studiile privitoare în această direcţie ale lui Bill Byne, un neuroanatomist american, au fost calificate chiar de către autorul lor ca fiind neconcludente, fapt de natură să genereze dubii privitoare la postulata relaţie dintre orientarea sexuală şi aspectele morfologice ale unor formaţiuni nervoase.
Nu este înnăscută
Până în prezent nu s-a reuşit identificarea nici uneia dintre genele prezumate a guverna procesul sexualizării psihice. Dovezile existenţei unor astfel de gene sunt doar circumstanţiale, iar rezultatele investigaţiilor întreprinse de echipe diferite se plasează sub semnul neconcordanţei.
Există un singur subiect asupra căruia cercetătorii de astăzi sunt de acord: homosexualitatea nu este pur şi simplu înnăscută. Este adevărat că cercetătorii care sunt apropiaţi de mişcarea homosexuală au încercat din greu să identifice o genă specială, anumite structuri cerebrale şi un echilibru hormonal modificat ca posibile cauze ale homosexualităţii, aşa cum am amintit şi noi mai sus, însă nici una dintre aceste încercări nu a avut succes. Pretenţia că homosexualitatea este înnăscută nu are temei ştiinţific.
Studiul lui Robert Spitzer de la Columbia University din New York, prezentat la conferinţa anuală a Asociaţiei Americane de Psihiatrie în 2001, a confirmat că orientarea homosexuală chiar se poate schimba. Acest model face uz de deceniile de cercetări şi experienţe ale terapeuţilor din diferite şcoli de gândire, care au însoţit şi au furnizat suport pentru cei care doresc să se schimbe de la homosexualitate la heterosexualitate. Pentru orice om care suferă de o homosexualitate nedorită şi doreşte să scape de ea, acest model constituie cheia pentru calea către schimbare.
Pr. Alexandru Stanciu
Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 6 - iulie 2007
[edit 25.02.2010] O completare găsiţi în răspunsul autorului la câteva probleme puse la comentarii.
Ca si crestini, ar trebui sa fim impotriva homosexualitatii, dar sa ii iubim pe homosexuali si sa le oferim ajutorul de care au nevoie pentru a renunta la homosexualitate. Este ceea ce incercam sa facem la contracurentului.com.
RăspundețiȘtergereMa bucura mult articolul. Felicitari
RăspundețiȘtergere@ Victor Ionescu
RăspundețiȘtergereAtitudinea dumneavoastra nu poate decat sa ne bucure. Intr-adevar, au nevoie de dragostea noastra, nu de judecata noastra. Lupta noastra este impotriva pacatului, nu a pacatosului.
@ Anonim
Parintele a reusit intr-adevar sa surprinda foarte bine si concis evolutia de la o stare de conflict interiori la un stil de viata si ceea ce se promoveaza astazi.
Ne bucuram ca v-a fost de folos si va mai asteptam opiniile.
Vreti sa facem schimb de linkuri? Daca da, va rugam contactati-ne la admin@contracurentului.com. Site-ul nostru se adreseaza homosexualilor dornici de schimbare. Am dori ca aceasta lucrare sa fie cunoscuta si de homosexualii ortodocsi, pentru ca cei care doresc asistenta in lupta cu homosexualitatea sa afle ca o pot primi. Referitor la studiul dr Spitzer, avem un articol relevant aici: http://contracurentului.com/node/454
RăspundețiȘtergereEste simplist sa cautam o singura gena gay si daca nu o gasim nu inseamna ca nu exista si ca homosexualitatea nu are o baza biologica. Sunt cel putin 7 gene implicate in diferentierea sexuala la care se mai adauga si influenta hormonilor prenatali. Ce ne facem cu indivizii intersexuati(hermafroditi sau pseudohermafroditi)? Ei ce vina mai au ca s-au nascut asa? Si la nivelul creierului exista un dimorfism sexual. O dovedesc experimentele cu baieti al caror sex a fost schimbat de la nastere fara ca ei sa stie(Un caz foarte cunoscut este David Reimer). NICI-UNA dintre aceste "fete" nu a avut vreodata relatii cu barbati. Toate s-au simtit atrase in mod exclusiv de fete chiar daca erau invatate sa se comporte ca niste fete. Acest dimorfism sexual nu tine de cromozomi in mod direct ci de hormonii prenatali, indivizii cu insensibilitate la androgeni fiind femei si in punct de vedere fizic, si din punct de vedere comportamental. Aceste femei chiar daca au cromozomul Y sunt atrase in mod exclusiv de barbati, dintre acestea neaparand niciodata lesbiene. Daca un barbat are creier de femeie va fi homosexual vrea nu vrea si viceversa, daca o femeie are creierul masculinizat prenatal se va comporta ca si "fetitele" facute pe cale artificiala de doctorul Money care se nascusera baieti dar au suferit operatii de schimbare de sex de la nastere si desi nu stiau despre asta cand ajungeau la adolescenta incepeau sa se indragosteasca de fete nu de baieti. Daca vreti sa aflati mai multe despre determinismul biologic al orientarii sexuale intrati pe http://argumentul-biologic.blogspot.com
RăspundețiȘtergere@AfroditaOfLesbos
RăspundețiȘtergereAm citit cu atentie argumentele dumneavoastra prin care incercati sa va legitimati orientarea sexuala. Vreau sa va spun ca nu sunt numai preot ci si cadru medical, deci vorbesc in cunostinta de cauza si nu dupa ureche.
Homosexualitatea este un conflict de identitate nerezolvat. Argumentele de ordin endocrin si genetic de care amintiti sunt cauza unor tulburari extrem de rare - indivizii intersexuati (hermafroditi sau pseudohermafroditi) -, degeaba incercati sa generalizati acest lucru la toti indivizii cu orientare homosexuala.
Acesti factori neuroendocrini pun in evidenta niste tulburari structurale, extrem de rare, ale organismului uman, deci o BOALA, iar boala trebuie tratata si nu luata ca o normalitate.
Spuneti ca “Sunt cel putin 7 gene implicate in diferentierea sexuala” din acestea sapte stiti vreuna ca ar fi raspunzatoare pentru orientarea sexuala?
Până în prezent nu s-a reuşit identificarea nici uneia dintre genele prezumate a guverna procesul sexualizării psihice. Dovezile existenţei unor astfel de gene sunt doar circumstanţiale, iar rezultatele investigaţiilor întreprinse de echipe diferite se plasează sub semnul neconcordanţei.
Există un singur subiect asupra căruia cercetătorii de astăzi sunt de acord: homosexualitatea nu este pur şi simplu înnăscută. Este adevărat că cercetătorii care sunt apropiaţi de mişcarea homosexuală au încercat din greu să identifice o genă specială, anumite structuri cerebrale şi un echilibru hormonal modificat ca posibile cauze ale homosexualităţii, aşa cum am amintit şi noi in articolul de mai sus, însă nici una dintre aceste încercări nu a avut succes.
Pretenţia că homosexualitatea este înnăscută nu are temei ştiinţific.
Spuneti apoi ca “la nivelul creierului exista un dimorfism sexual si daca un barbat are creier de femeie va fi homosexual vrea nu vrea si viceversa”.
În 1991, neurobiologul Simon Le Vay a descoperit că un mic grup de neuroni din hipotalamusul creierului bărbaţilor homosexuali este doar a treia parte dintr-o jumătate din mărimea celui întâlnit la bărbaţii heterosexuali şi aproape de aceeaşi mărime cu cel al femeilor heterosexuale. Întrucât atât bărbaţii homosexuali cât şi femeile heterosexuale sunt atraşi de bărbaţi, s-a presupus că mărimea nucleului hipotalamic este legată de orientarea sexuală..
Specialistii spun ca mărimea redusă a nucleului nu este cauza ci efectul, consecinta orientarii homosexuale. Pentru că, de exemplu, s-a constatat că la nevăzătorii care citesc texte scrise în alfabetul Braille zona de proiecţie corticală a sensibilităţii tactile a degetelor îşi sporeşte semnificativ suprafaţa.
Intotdeauna si in toate timpurile boala celor extrem de bine informati este ca dau vina pe Dumnezeu pentru toate nemerniciile lor. Sfortarea dumneavoastra si a celor cu o orientare ca a dvs de a justifica medical homosexualitatea imi aduce aminte de Cesaro Lombroso (1891), care sustinea ca comportamentul criminal constituie un “fenomen natural” care este determinat ereditar. Pana astazi, stiinta geneticii este pusa in situatia sa gireze tot soiul de pacate si minti pacatoase.
Asa cum spunea cineva, la ceasul de acum, homosexualii isi cer ultimativ si cu aroganta invingatorului drepturi pe care ei le refuza lui Dumnezeu, dand vina pe fondul genetic, pe faptul ca ei ar vrea sa fie altfel, dar ceva din fondul lor genetic ii opreste. Cu alte cuvinte: vina o poarta Dumnezeu. Grea culpa pusa in spatele Aceluia Care a urcat culmea Golgotei tocmai ca nimic, niciodata, sa nu atenteze fondul nostru genetic, chipul slavei noastre celei negraite care, prin vrerea Sa, se pecetluieste intru noi.
Sigur ca le este mai usor sa dea vina pe Hristos. Pururea El poarta inculparile noastre…
Pr. Alexandru Stanciu