O familie brâncovenească. Interviu: Cum e să trăieşti astăzi într-o familie cu 13 copii?

„Când s-au înmulţit copiii, ne-am îmbogăţit şi noi!”

Neculai şi Georgeta Popa din localitatea Roznov, judeţul Neamţ, sunt părinţii unei familii cu 13 copii. De sărbătoarea Sfintei Parascheva, la Iaşi, ei au primit înalta distincţie Ordinul Patriarhal „Sfinţii Martiri Brâncoveni” pentru bucuria cu care au acceptat şi întâmpinat viaţa în familia lor şi pentru jertfa constantă depusă în creşterea copiilor lor. Redacţia stiripentruviata.ro a obţinut un interviu fulger chiar după acordarea distincţiei.

— Să facem cunoştinţă!

Gabriela: — Tata, Neculai, are 52 de ani, mama, Georgeta, are 48. Iar noi suntem: Rebeca – 26 ani, preoteasă, absolventă a Facultăţii de Matematică, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu; Ligia – 24 ani, pictoriţă, absolventă a Facultăţii de Arte plastice, Universitatea de Artă „George Enescu” din Iaşi; Cornel – 23 ani, web designer, absolvent al Facultăţii de Economie, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi; Gabriela – 22 ani, studentă în anul IV la Facultatea de Medicină şi Farmacie din Iaşi, specializarea Asistenţă Medicală Generală; Estera – 21 ani, studentă în anul III la Facultatea de Farmacie în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Iaşi; Silvia – 19 ani, studentă în anul I la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei din Iaşi, specializarea Pedagogia Învăţământului Primar şi Preşcolar; Mihaela – 17 ani, elevă în clasa a XII-a la Liceul Teoretic Roznov; Cristiana – 16 ani, elevă în clasa a X-a la Colegiul Naţional Petru Rareş din Piatra Neamţ; Iuliana – 14 ani, elevă în clasa a VIII-a la Liceul Teoretic Roznov; Paula – 11 ani, elevă în clasa a V-a, Liceul Teoretic Roznov; Emilian – 8 ani, elev în clasa a II-a, Liceul Teoretic Roznov; Matei – 6 ani, elev în clasa 0, Liceul Teoretic Roznov; şi Andrei – 3 ani.

— Cum e să trăieşti într-o familie cu atâţia fraţi? Nu vă certaţi între voi?

Gabriela: — Nu. Este şi frumos, dar este şi greu uneori. E frumos când ne adunăm toţi la masă, când stăm toţi împreună şi facem ceva, cântăm, de exemplu. Este şi greu, că trebuie să muncim, ca să ne câştigăm pâinea.

— La şcoală nu vă priveau ciudat, fiind mai mulţi fraţi decât media?

Estera: — Eram mulţi, dar colegii s-au obişnuit cu noi în timp. Ştiau că suntem fraţi şi semănam între noi.

— Cum vă înţelegeţi între voi, nu vă certaţi pe lucruri?

Estera: — Ne mai şi certăm câteodată, dar încercăm să ne înţelegem până la urmă.

— Cum v-aţi simţit azi la premiere şi oferirea distincţiei patriarhale?

Cristiana: — Foarte bine ne-am simţit. Nu ne aşteptam chiar la atât, dar…

Matei: — Bine!

— Doamnă şi Domnule Popa, dumneavoastră aţi crescut în familii cu mulţi fraţi?

Neculai Popa: — Noi am fost patru fraţi.

Georgeta Popa: — În familia mea am rămas şase fraţi. Mama a născut zece copii, dar patru fraţi au murit de mici.

„În viaţă, dacă ai ţeluri, nu te mai uiţi la mărunţişuri”

— Aţi simţit vreodată o greutate, v-au venit gânduri de felul „mai vine un copil, e prea mult”?

Neculai Popa: — Asta a fost exclus. Prima fiică, Rebeca, s-a născut în 1988, la Bucureşti. Aveam 26 de ani, iar soţia avea 22 ani. În viaţă, dacă ai ţeluri, nu te mai uiţi la mărunţişurile de pe margine. Noi am stabilit de la bun început: pe toţi copiii pe care Dumnezeu ni-i va dărui, noi îi primim. Şi atunci am mers fără probleme. Totul devine normal. Un copil nu era o noutate deosebită neapărat, ceva care să ne surprindă negativ. Niciun copil nu vine să sărăcească. Toţi au venit cu binecuvântarea lor şi ne-au îmbogăţit. Când aveam mai puţini copii, eram mai săraci! Când s-au înmulţit copiii, ne-am îmbogăţit şi noi.

— Lumea spune că e nevoie de mulţi bani ca să creşti un copil. Cum vă descurcaţi din acest punt de vedere?

Neculai Popa: — Ai nevoie de bani, dar… nu e Dumnezeu sărac! L-a pus cineva pe Dumnezeu la încercare şi L-a găsit sărac? Nu-i Dumnezeu sărac! Dumnezeu e bogat, îţi dă – nu ştim noi cere cât ştie Dumnezeu să dea. Că Dumnezeu nu e un ageamiu, e împărat. El nu dă cu leţcaia, dă cu tolba. Şi n-ai de ce să te temi.

— V-aţi simţit vreodată discriminaţi sau priviţi ciudat pentru că aveţi atât de mulţi copii?

Neculai Popa: — Când ne-am mutat în Roznov, aşa eram priviţi în primă fază. Dar situaţia s-a redresat imediat ce au văzut că copiii merg la şcoală, iau coroniţă, zic: „Sărut-mâna!”. Toţi au început să-i îndrăgească şi s-a schimbat imaginea rapid. A fost doar primul impact mai dificil, situaţia s-a schimbat imediat. Când văd realitatea, oamenii nu mai cred în idei preconcepute. Oricum, eu niciodată nu m-am simţit umilit în faţa celor care la un moment dat s-au mirat că avem mai mulţi copii. Eu mă uitam la astfel de persoane ca la nişte oameni care încă nu înţeleg. Mi-era mie milă de ei. Pentru că ştiam la ce sfârşit ajung majoritatea… Cei cu un copil, le-a plecat copilul, sau cine ştie ce s-a întâmplat şi acum îşi plâng singurătatea.

— Mulţi tineri din ziua de azi spun mereu că nu sunt pregătiţi pentru căsătorie, nu sunt pregătiţi pentru a avea copii… ce le-aţi spune acestora?

Neculai Popa: — N-ai ce să te pregăteşti! Singura noastră datorie este să ne lăsăm în mâna lui Dumnezeu şi să primim toate câte ne dă El. Ce să pregătim noi? „Doamne, stai că nu-s gata, mai aşteaptă-mă să-mi iau pantofi, să am cu ce mă duce la Maternitate!”?

„Degeaba vorbeşti, vorba fără faptă nu e nimic”

— Doamnă Popa, copiii dumneavoastră se înţeleg bine; aţi făcut ceva special pentru a nu fi egoişti?

Georgeta Popa: — Nu ştiu. Cred că totul a venit de la sine, ei fiind într-o familie… N-am avut probleme cu ei. Întotdeauna când venea cel mic, acela era cel mai aşteptat, cel mai îndrăgit, nimeni nu se gândea că de-acum i se va împuţina ceva, va pierde ceva, nu va mai fi băgat în seamă; din contră, toţi se bucurau când mă întorceam de la spital cu cel nou-născut.

— Credeţi că aspectele relaţiilor dintre băieţi şi fete se pot învăţa la şcoală?

Georgeta Popa: — Nu la şcoală, acestea toate se învaţă în familie.

— Au venit copiii acasă de la şcoală cu lucruri care v-au nemulţumit?

Georgeta Popa: — Nu degeaba se spune că cei şapte ani de acasă sunt cei mai importanţi. Totul pleacă din familie. Educaţia pleacă din familie. Totul de acasă. De aceea sunt şi atâtea probleme la şcoală. Pentru că nu sunt cei şapte ani de-acasă, nu e educaţia primită în familie. Vin copiii acasă şi zic: „Uite, mamă, ce ne spun” sau „Uite, mamă, ce spun copiii…” Dar noi încercăm să-i conştientizăm pe ei de ce să se ferească. Asta pleacă de la ei. Noi ne facem datoria ca părinţi, îi învăţăm. Apoi trebuie să-şi facă şi ei partea lor. Dar mai întâi trebuie să le fim noi exemplu.

— Care ar fi calitatea esenţială a unui părinte?

Georgeta Popa: — Trebuie să fie el însuşi exemplu pentru copilul lui. Degeaba vorbeşti, vorba fără faptă nu e nimic.

„Copiii nu trebuiesc îngrădiţi”

— Cum le câştigaţi şi le păstraţi încrederea? Cum menţineţi relaţia aceasta stabilă cu copiii de-a lungul timpului, chiar şi în perioada lor dificilă de dezvoltare, la adolescenţă?

Georgeta Popa: — E o parte mai sensibilă. Cred că nu reuşesc întotdeauna să fac faţă, să mă-mpart pentru fiecare, dar asta o înţeleg şi ei. Mi-au mai reproşat asta din când în când; dar mereu învăţăm, mereu ne străduim.

— Dacă v-au reproşat, e de bine, înseamnă că au nevoie de dumneavoastră, nu s-au depărtat. De obicei, la adolescenţă, se depărtează.

Georgeta Popa: — Nu s-au depărtat. Dar fiecare vrea să te ocupi special de el, vrea să ai timp numai pentru el. Dar sunt copii înţelegători şi m-au înţeles întotdeauna, pentru că au văzut că îi iubim pe toţi, nu e nici unul mai prejos decât altul în inima noastră.

— Cum v-aţi gândit să îi ajutaţi să depăşească problemele specifice adolescenţei?

Georgeta Popa: — Când nu am reuşit să fiu acolo pentru ei, ei au ştiu ce să facă. Nu au venit cu toate problemele la mine, ci şi-au găsit fiecare şi câte un duhovnic bun. Contează foarte mult să fie copiii îndrumaţi către un duhovnic bun. Sunt lucruri pe care poate ei nu le pot spune părinţilor, trebuie să fim conştienţi de asta. Dar, cu un duhovnic bun, în faţa căruia se pot deschide şi care ştie să le dea un sfat bun, trec cu bine peste toate.

— Să lăsăm copiii absolut liberi sau să îi ţinem din scurt?

Georgeta Popa: Copiii nu trebuiesc îngrădiţi. Copiii se răzvrătesc când sunt îngrădiţi. Trebuie să le lăsăm o libertate. Dar, zic eu, o libertate întru Hristos. Asta este libertatea adevărată, nu libertatea fără noimă, fără un sens al vieţii, pe care o cred că este libertate unii tineri în ziua de astăzi – o libertate care îi învaţă să-şi permită orice lucru. Nu e libertate, şi se vede că nu este ceva bun, căci de multe ori o astfel de libertate duce la distrugerea celui care a practicat-o. Nu eşti liber când te droghezi, ci eşti robul drogurilor. Şi aşa este cu orice lucru rău.

„Nu am avut nevoie de meditaţii”

— Ce este diferit la voi faţă de familiile în care este doar un copil ori maximum doi?

Ligia: — Am învăţat să împărţim totul, am avut cu cine să ne jucăm, nu ne-am simţit singuri niciodată.

Cristiana: — Ne ajutăm unii pe alţii la şcoală cu temele, cei mai mari îi ajută pe cei mai mici. Noi nu am avut nevoie de meditaţii, cum au nevoie copiii din familiile cu un singur copil.

Emilian: — Putem să ne jucăm împreună şi nu ne plictisim!

Stiripentruviata.ro

Neculai Popa este de profesie inginer. Când societatea unde lucra a falimentat, a decis să se apuce de agricultură. Familia lucrează două hectare de pământ şi are o mică fermă.

„Faptul că am 13 copii nu este o virtute personală. Sunt alţii care se roagă şi merg la Ierusalim ca să aibă câte un copil şi nu îl au. Noi lucrăm în agricultură şi ceea ce obţinem ne ajunge să îi creştem pe toţi cei 13 copii şi să îi putem purta şi la şcoli. Nu e numai suficient ce obţinem, ci mai mult decât trebuie, pentru că Dumnezeu, când îţi dă un lucru de făcut, îţi dă mai întâi puterea şi nu îţi cere mai întâi să urci calvarul, ci întâi primeşti putere de-al urca. Trebuie să îndrăzneşti să te laşi în mâna lui Dumnezeu, pentru că nici unul dintre cei care au crezut în Dumnezeu nu au dat faliment. Ei tot au ieşit biruitori şi împliniţi la sfârşit.”

Neculai Popa, tatăl familiei