Jurnal de pelerin. Un popas necesar la icoana Maicii Domnului Luminarea Minţii din Chişinău

Bucură-te, Maică Pururea Fecioară!

Nesfârşit de mare este slava acestui cuvânt: Bucură-te! De la prima lui rostire de către Arhanghelul Gavriil, bucuria înveşniceşte toate sărbătorile bisericii noastre prin Taina Bunei Vestiri. Se cuvine, aşadar, să cântăm:

                                                                                       

„Bucură-Te, prin care răsare bucuria,

 Bucură-Te, prin care piere blestemul,

 Bucură-Te, prin care se înnoieşte făptura,

 Bucură-Te, prin care ne-am îmbrăcat cu slavă,

 Bucură-Te, prin care s-a deschis Raiul,

 Bucură-Te, prin care se ridică biruinţele!”

Cu aceste rânduri din Acatistul Bunei Vestiri, mă apropii de icoana Maicii Domnului Luminarea Minţii, descoperită mie în Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Chişinău. Până la această icoană n-am cunoscut o reprezentare mai evocatoare a însăşi Minunii. Măicuţa Domnului, atât de dragă mie, îmi grăieşte deodată înmulţit din toate reprezentările ei preasfinte din icoanele pe care le cunosc şi la care am ajuns să mă închin vreodată, în drumurile mele.

A trebuit, iată, să ajung la Chişinău, ca să-mi însuşesc într-o clipă revelaţia LUMINĂRII. În faţa icoanei trăiesc o sfielnică uimire. Maica Domnului, zugrăvită în picioare, laolaltă cu Pruncul, având trupurile înfăşurate în întregime într-un Acoperământ în formă de clopot, trezeşte în mine ecoul unui clinchet universal. Pruncul Iisus mă binecuvântează cu mâna dreaptă, din înălţime, iar din Aura Maicii Domnului, unită cu cea a Pruncului Sfânt, simt vâlvătaia Focului Dumnezeiesc. Stau ţintuită în închinare. Clopotul mă îmbie să mă apropii de veşmântul lui de lumină răsunătoare. Pe faţa lui sunt desenate şi cusute flori şi cruci brodate cu aur într-o împletitură strălucitoare care, unindu-se cu cele două aure ale Preasfintei Fecioare şi a Pruncului Iisus, emană, de jur împrejur, un nimb fin de lumină sonoră. Deodată, în mintea mea, clopotul se roteşte, mişcând universul imens, supus rugăciunii din Sfânta Liturghie. Văz şi auz se contopesc în armonia divină. De sub clopotul-acoperământ, un Heruvim cu aripile larg deschise îşi ia zborul, purtând în univers solia Duhului Sfânt. „Sfânt, Sfânt, Sfânt Domnul Savaot, plin este Cerul şi Pământul de mărirea Lui” – îmi spun în gând.

Pe fundalul cerului plin cu stele, sub Poarta Raiului din icoană, cei doi îngeri în picioare, de pe părţile laterale, ca şi cei doi îngeri îngenunchiaţi pe nori, ţin în mâini câte o lumânare aprinsă. Siluetele bisericilor din partea de jos a icoanei, simbolizând Ierusalimul ceresc, îmi ridică cu turlele lor privirea până la cei trei heruvimi de pe Bolta Porţii Raiului. Mă umplu de slava auzită în Axion prin cuvintele „Cuvine-se cu adevărat”, care tocmai se cântă la strană. Şapte candele mici, aprinse la o altă icoană a Maicii Domnului, din apropiere, adaugă lumina lor la candelele mari, suspendate în catapeteasma aurie din ramă. Mintea mea face, deodată, legătura cu rostul nevăzut al tuturor lucrurilor. Policandrul, suspendat în tavanul bisericii de la subsol, înveleşte cu lumină două cercuri unul mai larg, celălalt mai mic, ca un suport de clopot şi ele, dar care nu au becuri în lăcaşurile obişnuite pentru becuri, ci, în locul lor, cercurile sunt încărcate cu lumânări care ard viu, adevărat, pe tot parcursul Sfintei Liturghii. Cineva le supraveghează arderea, urcând din când în când pe o scară aşezată sub policandru. Lumânările – mă luminez eu – nu sunt urcate la o aşa înălţime pentru a face mai multă lumină în biserica mai întunecată aici, la subsol, ci ca ofrandă sporită în marea nevoie de Luminare văzută şi prin însemnele noastre modeste de ardere şi de jertfă.

*

N-am ştiut de existenţa unei asemenea icoane, nici din surse istorico-culturale, nici din relatări care să-mi fi stârnit vreo curiozitate. N-am ştiut nici chiar de faptul că tocmai la Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, acum în construcţie în cartierul Buicani, al Chişinăului, am să întâlnesc o atât de expresivă copie, icoană făcătoare de minuni. Şi, iată minunea! M-am trezit pur şi simplu în faţa icoanei, cu de la Măicuţa Chemare şi mă gândesc dacă Părintele Arsenie Boca, în scurta şedere a sa la Chişinău, a ştiut de această icoană. Recunosc în aura Maicii Domnului şi a Pruncului Iisus acelaşi efect de redare a luminii profunde, vibrânde, a Focului Dumnezeiesc din aura Sfântului Ioan Botezătorul, pictat pe tavanul pronaosului din Biserica de la Drăgănescu. Dar, mai ales, recunosc, cu bucuroasă descoperire, puterea Părintelui Arsenie, „Arhanghelul de la Prislop”, de a mă călăuzi neobosit pe căile luminării mele-n credinţă. Citesc în Cuvântul înainte la Acatistul care poartă pe copertă Icoana Maicii Domnului Luminarea Minţii, citatul din „Cărarea Împărăţiei” a Părintelui Arsenie Boca. Şi am, dintr-odată, încredinţarea că duhul Părintelui m-a adus aici, pentru un popas necesar, în drumul meu spre Acasă..., acolo unde trebuie să ne întoarcem cu toţii.

 Maria GABOR, prin email din Chişinău

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 78, martie-aprilie 2014