Pagini

joi, 10 octombrie 2013

Apa şi beneficiile hidratării



Aproximativ 70% din corpul omenesc este apă. Apa, acest element esenţial al vieţii, ne-a fost pus la dispoziţie de Dumnezeu pentru a ne bucura de curăţia ei şi a trupului nostru. A ne folosi de apă este esenţial pentru sănătatea noastră.



Necesitatea unei bune hidratări

 
Fiecare celulă în corpul uman necesită apă. Hidratarea este crucială pentru cele mai de bază funcţii are organismului, cum ar fi reglarea tensiunii sau a temperaturii corpului, ori digestia.

Mulţi oameni nu beau în mod natural cantitatea de apă necesară zilnic pentru o bună hidratare. Mulţi suntem deshidratați în mod cronic, fără a realiza acest lucru. Când simţim sete, suntem deja deshidrataţi. În plus, pe măsură ce înaintăm în vârstă, simţul setei începe să nu mai funcţioneze corespunzător. Pe termen lung, hidratarea necorespunzătoare conduce la o acumulare excesivă de toxine în organism cu consecinţa apariţiei unor afecţiuni de sănătate.

Studiile au arătat că frecvenţa urinării este invers proporţională cu nivelul de substanţe cancerigene în uroteliu. O creştere a cantităţii de fluid din organism poate reduce timpul de contact între substanţele cancerigene prin diluarea metaboliților urinari şi prin creşterea frecvenţei urinărilor. În consecinţă, o cantitate ridicată de fluid băută zilnic este asociată cu un risc scăzut de cancer al vezicii urinare[1].

Cheia pentru o hidratare optimă este o planificare a cantităţii de apă consumată în fiecare zi. Specialiştii recomandă consumul a cel puţin 8-10 pahare de apă pe zi. Desigur, la fel de important este şi cum ne hidratăm. Atunci când suntem obosiţi, când transpiram sau atunci când organismul suferă de o boală avem nevoie să bem mai multă apă decât în mod normal. Apa nu trebuie băută în timpul mesei, deoarece diluează sucurile digestive în stomac conducând la o proastă digestie. În acest sens, un obicei sănătos este să consumăm apă pe stomacul gol, cu o jumătate de oră înainte de masă, sau aproximativ două ore după masă. În cazul consumului de alcool sau băuturi cofeinizate (care deshidratează organismul) este necesară creşterea cantităţii de apă consumată – la un pahar de astfel de băuturi, se vor consumă două pahare de apă pentru re-hidratare.



Beneficiile unei bune hidratări[2]



Celule: O bună hidratare asigură transportului nutrienţilor şi a oxigenului către celule. Mai mult decât atât, hidratarea facilitează eliminarea toxinelor, asigurând o bună funcţionare chimică la nivel celular. Dacă cantitatea de apă din organism este insuficientă, celulele încep să preia apă din sânge, fapt ce pune o presiune nedorită pe inimă, afectând organismul pe termen lung.



Creier: Atunci când suntem bine hidrataţi, celulele creierului sunt mai bine vascularizate cu sânge proaspăt oxigenat şi creierul rămâne alert. O deshidratare moderată (1-2% scădere a masei corporale), poate afecta abilitatea de concentrare. O scădere a masei corporale cu mai mult de 2% poate afecta capacitatea de procesare a creierului precum şi memoria pe termen scurt.


Digestia: Hidratarea joacă un rol important în digestia hranei şi în absorbţia nutrienţilor din tractul digestiv. Apa este necesară pentru a dizolva nutrienţii, astfel încât aceştia să poată fi absorbiţi în sânge şi livraţi celulelor. O hidratare insuficientă ocazională va încetini procesul de digestie, iar o hidratare insuficientă cronică poate duce la constipaţie cronică.


Inima: Echilibrul de apă este esenţial pentru a menţine tensiunea arterială în limite normale. Deshidratarea diminuează activitatea cardiacă, ceea ce poate conduce la o creştere a pulsului şi o scădere a tensiunii arteriale. Sistemul circulator livrează o cantitate constantă de oxigen către creier, muşchi şi către toate celelalte ţesuturi.


Rinichi: Rinichii reglează nivelul de apă al organismului, prin creşterea sau descreşterea volumului de urină. De asemenea, rinichii controlează nivelul optim de sodiu şi alţi electroliţi. Chiar şi o deshidratare pe termen scurt poate afecta funcţionarea rinichilor. Atunci când rinichii fac un efort prea mare, ficatul preia din activitatea acestora. Aceasta dă naştere la o reacţie în lanţ care afectează şi alte organe care ajută în procesul de detoxifiere. Rezultatul este o supraîncărcare a întregului mecanism de detoxifiere.


Muşchi şi articulaţii: Apa acţionează ca un emolient pentru muşchi şi articulaţii; protejează articulaţiile învelindu-le într-un strat protectiv şi menţine muşchii în stare de funcţionare corespunzătoare.


Reglarea temperaturii: Apa din corp are un rol important ca termoregulator, reglând temperatura generală a organismului prin disiparea căldurii. Dacă corpul devine prea fierbinte, apa se pierde prin transpiraţie şi evaporarea acesteia prin suprafaţa pielii îndepărtează căldură din corp.


Detoxifierea naturală şi terapia cu apă:


În condiţii optime de funcţionare, corpul nostru este capabil să elimine substanţe toxice şi potenţial cancerigene. Detoxifierea organismului este un proces continuu şi nu ocazional. Crescând nivelul de hidratare a organismului, precum şi consumul de fructe, legume şi alte alimente bogate în fibre şi scăzând cantitatea de grăsimi şi proteine animale în dieta noastră, vom ajuta în procesul de detoxifiere naturală.
Diana Moiceanu
Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 75, septembrie-octombrie 2013


[1] Michaud DS, Spiegelman D, Clinton SK. Fluid intake and the risk of bladder cancer in men. N Engl J Med. 1999

[2] http://www.europeanhydrationinstitute.org/the_importance_of_hydration.html?gclid=CLPChJ_r-rgCFYVV3godNTkALg

 

Reţete terapeutice cu apă


Terapia cu apă şi lămâie[1] - presupune utilizarea unei ape pure (de izvor sau filtrată), călduţă (cel puţin la temperatura corpului[2]), în care se adaugă suc de lămâie proaspăt stors. Se recomandă începerea zilei cu 4-5 pahare de apă cu lămâie administrate cu cel puţin 45 minute anterior consumării altor băuturi sau alimente. Se poate utiliza sucul de la o lămâie la fiecare litru de apă. Dacă beţi această băutură de mai multe ori în timpul zilei, puteţi utiliza un pai pentru a evita ca smalţul dinţilor să vă fie afectat prin expunerea frecvenţa la acid citric.


Pe lângă beneficiile hidratării în general, consumul de apă cu lămâie:


  • îmbunătăţeşte sistemul imunitar (datorită conţinutului mare de vitamina C din lămâie);

  •  echilibrează pH-ul (ajută la menţinerea unei stări alcaline, deoarece acidul din lămâie produce alcalinitate în organism);

  • promovează funcţionarea optimă a ficatului (îmbunătăţeşte calitatea enzimelor din ficat şi la detoxifierea acestuia);

  • ajută la îmbunătăţirea sistemului circulator (datorită conţinutului mare de bioflavonoizi sau vitamina P);

  • diminuează colesterolul (sucul de lămâie este o bună sursă de pectină, o fibră solubilă în apă care ajută la diminuarea nivelului de colesterol „rău” în organism).


Diana Moiceanu

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 75, septembrie-octombrie 2013 



1 http://www.expertclinic.org/Hot-Water-With-Lemon.html

2 Organismul consumă extra energie pentru a procesa un aliment rece, energie care poate fi utilizată în procesul de eliminare/detoxifiere dacă apa este călduță.


 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu