Cel ce
rămâne întru Mine şi Eu în el, acela aduce roadă multă, căci fără Mine nu
puteţi face nimic. (Ioan 15, 5)
Botezul
şi Mirungerea nu sunt de ajuns
După ce
prin Mir ne-am îmbrăcat în Duhul Sfânt şi după ce Taina aceasta ne-a dat din
darul ei, am ajuns să ne întărim sufleteşte; în fond însă - cu toate că Domnul
e atotputernic - nu putem spune c-am primit totul. (...) Pentru aceasta avem o
mulţime de mărturii. Între altele, aşa s-a întâmplat cu corintenii de pe vremea
Apostolilor: cu toate că erau plini de darurile Duhului Sfânt, având şi darul
de a prooroci, de a vorbi în limbi şi alte daruri, cu toate acestea atât erau
de departe de a duce o viaţă duhovnicească şi după voia lui Dumnezeu, încât
înotau în pizmă, în duşmănii, în certuri şi în alte răutăţi de acest fel. La
acest lucru se gândea Sfântul Pavel atunci când le scria: „Până acum sunteţi
trupeşti şi umblaţi după obiceiul omenesc” (I Cor 3,3). Şi într-adevăr, cu
toate că în ce priveşte darurile ei erau duhovniceşti, totuşi acestea nu i-au
putut face să scoată din ei toată răutatea.
Prin
Împărtăşanie binele din noi biruieşte răul
Cât
despre Împărtăşanie, nimic din toate acestea. (...) Pentru că lucrarea Tainei
acesteia stă tocmai în a nu lăsa lipsit de roadele ei pe nici unul din cei ce
gustă din ea. După făgăduinţa Domnului, tocmai prin Împărtăşanie rămâne Hristos
întru noi şi noi întru El (Ioan 6, 56). Or, dacă Hristos rămâne întru noi, ce
ne mai lipseşte sau ce bunătăţi ne-ar mai lipsi? (...) Dacă Însuşi Domnul Iisus
Hristos ne umple sufletul, străbătându-ne toate adâncurile şi toate tainele,
învăluindu-ne din toate părţile, atunci ce-ar mai putea veni bun peste noi sau
ce ni s-ar mai putea adăuga? El opreşte săgeţile viclene care sunt azvârlite
asupra noastră, adăpostindu-ne de orice atac ar veni din orice parte, pentru că
El este scăparea noastră. Iar dacă înlăuntrul nostru se află vreo necurăţie, El
o şterge cu totul, pentru că, locuind în noi, El umple toată casa sufletului
nostru. Şi-apoi noi nu ne cuminecăm cu vreo bunătate de-a Lui şi nici nu ne
împărtăşim cu vreo rază sau vreo strălucire din discul Soarelui dumnezeiesc, ci
din Însuşi discul acesta, aşa încât îl facem să locuiască în noi, să ne
pătrundă în măduvă şi în mădularele noastre, ba chiar să nu mai formăm decât
unul şi acelaşi trup împreună. Fiindcă îndată după Împărtăşanie trupul,
sufletul şi toate puterile noastre se înduhovnicesc, atunci însemnează că trup
se uneşte cu trup, sânge cu sânge şi suflet cu suflet. Urmarea este că binele
biruieşte răul tot mai cu tărie, iar cele dumnezeieşti stăpânesc peste cele
omeneşti, sau, cum spune Sf. Pavel când vorbeşte despre înviere: „moartea este
înghiţită de viaţă" (2 Cor 5,4), iar mai departe: „de acum nu eu mai
trăiesc, ci Hristos trăieşte întru mine" (Gal. 2, 20).
Neîmpărtăşirea
este la fel de gravă ca împărtăşirea cu osândă
"Pâinea",
care într-adevăr "întăreşte inima omului" (Ps.103, 17), ne va da
tărie de a petrece în Legea Domnului şi va stârpi din sufletul nostru orice
lenevie ce a prins rădăcini acolo. Aceasta este "Pâinea care s-a pogorât
din cer" (Ioan 6, 41), ca să ne aducă viaţă şi pe care va trebui să ne
străduim pe orice cale să o mâncăm, iar Cina aceasta tainică va fi bine să fie
pururea ţinta strădaniei noastre; pentru a ne feri ca de ciumă de a ne slăbi
sufletul şi de a ne primejdui sănătatea din pricină că nu ne-am apropiat de
Sfânta Masă mai des decât s-ar fi căzut. Totuşi, numai după ce am stat de vorbă
cu preotul despre păcatele noastre, atunci numai să bem din acest Sânge
curăţitor. Şi să nu ne temem că vom fi atât de vinovaţi încât am fi daţi afară
de la acest ospăţ dacă în sufletul nostru apar astfel de gânduri. Căci pe cât e
de nedrept să te împărtăşeşti din aceste Sfinte Daruri dacă ai săvârşit păcat
şi nu te-ai spovedit la preot, tot pe atât de mare greşeală ar fi să fugi de
această "Pâine" când n-ai greşit de moarte.
Sf.
Nicolae Cabasila, „Despre Viaţa în Hristos”
Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 73 - mai-iunie 2013
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu