În Postul Crăciunului, făgărăşenii s-au
putut bucura de prezenţa Înaltpreasfinţitului Serafim Joantă, om al locului,
care a fost în mijlocul nostru în cadrul conferinţei „Păcat şi boală. Rugăciune
şi vindecare”. Evenimentul, organizat de Asociaţia Pentru Isihasm şi
Protopopiatele Făgăraş I şi II, a avut loc pe 19 noiembrie 2012, la sediul
protopopiatului. O seară duhovnicească roditoare, din care vă oferim câteva
fragmente. Întreaga conferinţă o puteţi asculta pe site-ul www.poruncaiubirii.agaton.ro.
Certurile
din familie şi bolile copiilor
Din
cauza păcatului, viaţa pentru toată lumea e grea, e dificilă, are atâtea
obstacole... În toată ziua fiecare dintre noi nu întâlnim decât obstacole în
viaţă şi trebuie să te lupţi cu ele, trebuie să te lupţi cu viaţa, trebuie să
ai curaj, să le biruieşti chiar dacă nu le poţi birui deodată şi cazi de
nenumărate ori. Nu-ţi pierzi nici atunci curajul. Trebuie să ne ferim mai cu
seamă de acest mare păcat, atât de răspândit astăzi, al pierderii nădejdii, al
pierderii curajului de viaţă care provine şi din faptul că nu suntem
capabili să iertăm. Cunosc oameni bolnavi psihic, depresivi, care au ajuns
în această stare datorită faptului că nu-s capabili să-şi ierte proprii lor
părinţi. Şi aici Maica Siluana Vlad, de la Iaşi, face adevărate minuni; ea face
un seminar numit „al iertării”. Se întâmplă atâtea drame în familiile noastre,
şi aici în ţară, şi peste tot locul în lume. Atmosfera din familiile noastre
este de multe ori o atmosferă dăunătoare pentru copii. Copiii sunt marcaţi de
atmosfera şi păcatele din familie şi duc dramele acestea până la vârsta matură,
când experimentează stări de ură faţă de proprii lor părinţii şi nu mai pot să
iasă din acest păcat, nu mai pot ierta.
De
curând la noi, la Nürnberg, am invitat special o doctoriţă de la Constanţa pe
care o cheamă Ionica Ciortan, care are patru clinici private ale ei şi peste
100 de medici în subordine, este conferenţiar universitar şi extraordinar de
inteligentă, dar şi extrem de credincioasă. Eu n-am mai întâlnit un doctor atât
de credincios şi atât de instruit şi de cunoscător şi al medicinii (are 5
specialităţi, pediatrie în primul rând), dar în acelaşi timp şi cunoscătoare a
sufletului omenesc. Parcă ar fi făcut teologia. Dădea nişte mărturii extrem de
interesante, nişte exemple din propria viaţă şi din viaţa copiilor pe care-i
tratează şi a părinţilor lor. Ne spunea că cele mai multe boli ale copiilor,
boli fizice, trupeşti, sunt consecinţa unei stări sufleteşti din familie. Dacă
părinţii se ceartă, fac scandal, îl ceartă şi îl bat pe copil, copiii se pot
îmbolnăvi de orice boli trupeşti, nu doar de boli psihice. Şi ne spunea cum
trebuie să îi trateze pe copii, dar şi pe părinţi; le spune: „Cauza
bolii copilului sunteţi voi, părinţii.” Şi are mai mult de lucru cu
părinţii, decât cu copiii.
Legi
fizice şi legi duhovniceşti
Noi,
oamenii, suntem în univers şi universul e în noi, iar universul e străbătut de
legi spirituale pe care noi nu le vedem şi pe care nici nu le pricepem de cele
mai multe ori. Legile fizicii se cunosc, sunt cercetători care studiază universul
şi vorbesc de legile după care se conduc astrele şi universul în general. Cine
încalcă o lege fizică a universului suportă imediat consecinţele. De exemplu
dacă aici arde o lumânare şi eu bag mâna în foc, bineînţeles că focul acela mă
arde, pentru că eu am încălcat o lege a fizicii lăsată de Dumnezeu pentru că
asta e legea focului: focul e făcut ca să ardă şi cine-şi bagă mâna în foc va
fi ars. Tot aşa există legi spirituale, duhovniceşti, invizibile, care
guvernează omul, umanitatea, şi aceste legi, dacă sunt încălcate prin păcate,
intră într-o disfuncţionalitate şi atrag asupra noastră consecinţe: şi asupra
ta, că tu însuţi le-ai făcut, dar şi asupra semenilor tăi. Scriptura scrie şi
dovedeşte că păcatele părinţilor au consecinţe în urmaşi până la al treilea şi
al patrulea neam: „Părinţii au mâncat aguridă, iar copiilor li se strepezesc
dinţii”. Medicina constată foarte clar acum că există o transmisie genetică din
părinţi în copii şi în nepoţi şi chiar în strănepoţi. Fiecare dintre noi
moştenim nişte gene care sunt sănătoase sau mai puţin sănătoase, sau bolnave;
în această privinţă Sfântul nostru Părinte Arsenie Boca vorbeşte foarte clar şi
foarte frumos cum părinţi alcoolici se trezesc cu nepoţi alcoolici. Este
absolut dovedit azi că gena aceea blestemată a alcoolismului poate veni în
nepot de la bunic sau de la părinte.
Răul
strică armonia şi aduce rău
Să
fim foarte atenţi şi mai conştienţi, mai serioşi în ceea ce priveşte problema
păcatului, a încălcării rânduielilor lăsate de Dumnezeu în viaţa omului.
Înainte oamenii nu ştiau ce ştiu azi, ei trăiau mult mai simplu şi aceasta era
o mare binecuvântare pentru că trăiau în acord, în armonie cu lumea
înconjurătoare, cu universul. Ei ştiau că dacă încalci o lege fizică suporţi
consecinţele, dacă faci un rău vei suporta consecinţele. Răul pe care-l faci
atrage asupra ta o plată: „după faptă şi răsplată”. Iar Sfântul Apostol Pavel
zice: „Nu vă înşelaţi, ceea ce seamănă omul, aceea va culege”. Semeni păcat,
neghină, vei culege răutate, boală, suferinţă. Numai că, zice Sfântul Marcu
Ascetul, între perioada semănatului şi a secerişului sunt luni de zile. Omul nu
mai ştie când astăzi suferă, când are un necaz, o neputinţă, să le pună pe
seama unui păcat sau a păcatelor pe care le-a făcut cu un an, sau doi, sau zece
ani înainte. Nimeni nu suferă nimic fără ca să fie consecinţa propriilor
sale păcate, ale sale sau ale părinţilor, sau moşilor şi strămoşilor lui. Există
o legătură ontologică în neamul fiecăruia dintre noi. Dacă noi săvârşim
păcatul, atunci este firesc să suportăm şi consecinţele păcatului: bolile,
neputinţele, insuccesele noastre. Tot ce pătimim în viaţa noastră, în fond
pătimim datorită propriilor noastre păcate.
Spun
unii oameni care nu-şi pot căsători copiii, că cineva, un vrăjmaş, i-a legat căsătoria
şi nu se poate căsători. Eu ce să-i spun? Nici eu nu pot să-i spun mai multe,
pentru că nu vrea să înţeleagă. L-au legat păcatele lui (ale tânărului) şi
păcatele părinţilor. Ne-ar spune Părintele Arsenie foarte clar: „Mă, datorită
ţie suferă copilul tău!”. Eu am fost de două ori la Părintele Arsenie şi-mi
amintesc foarte clar că prima dată când m-am dus era biserica foarte plină, mai
ales de femei. Părintele cobora de pe schelă şi întreba: „Tu câţi copii ai?”. I
se spunea că unul sau doi şi Părintele întreba: „Unde sunt ceilalţi? Să ştiţi
că vă dă Dumnezeu de lucru cu un copil sau cu doi cât aţi fi avut cu cei zece
copii!”. Aşa de logic, aşa de clar… Şi atunci tu, mamă, tu, tată, mai spui că
i-a legat căsătoria nu ştiu cine? I-a legat căsătoria păcatele lui, păcatele
tale. Şi atunci ce trebuie să faci? Să te pocăieşti! Să te smereşti, să plângi,
să ceri iertare de la Dumnezeu, să te rogi. Şi dacă tu recunoşti şi iei asupra
ta păcatul tău, atunci să ştii că problema-i rezolvată. Iar dacă dai vina pe
alţii, nu rezolvi nimic.
Lipsa
iertării ne lipseşte de vindecare
Dumnezeu
nu pedepseşte pe nimeni. Dumnezeu e atât de bun că nu pedepseşte pe nimeni, ci
El îngăduie să vină asupra noastră consecinţele păcatelor noastre ca să ne
întoarcem la El, să ne pocăim. Asta aşteaptă Dumnezeu: pocăinţa, nu pedeapsa.
Nu-L interesează pe Dumnezeu însăşi pedeapsa, ci pocăinţa noastră, întoarcerea
noastră. Din păcate, noi nu ne întoarcem de cele mai multe ori la El decât după
ce suferim, după ce pătimim. Am întâlnit cazuri cu 40 de avorturi. O femeie din
Germania avea 2 copii: băiatul şofer, căsătorit de curând, a murit în accident
de maşină. Fata căsătorită de curând, bolnavă de cancer, a murit şi a rămas şi
după ea un copil. Femeia este acum foarte credincioasă şi conştientă profund de
păcatele ei. Acum nu lipseşte o zi de la biserică, plânge de nu ştiu de unde
mai are lacrimi… Şi eu sunt sigur că Dumnezeu o iartă. Păcatele mari, păcatele
grave, nu se rezolvă aşa, cu 7 lumânări, cu două rugăciuni, uşuratic, aşa... Păcatele
mari atrag asupra noastră suferinţe foarte mari. Ţi-a murit copilul… Dacă tu ai
omorât, moartea aceea, pe linie duhovnicească, a atras moartea; iar Dumnezeu
îngăduie pentru ca tu să te pocăieşti, să te întorci; şi Dumnezeu te iartă.
Nu trebuie să ne speriem de suferinţă, de
boală, de necaz. Orice ar veni asupra noastră trebuie să punem asupra noastră
înşine, să spunem: eu sunt vinovat, eu merit aceasta. Părintele Arsenie spunea:
„Mă, spuneţi aşa: merit să sufăr, merit asta pentru păcatele mele”. Dacă
nu spui lucrul aceasta înseamnă că eşti superficial, eşti uşuratic, dai vina pe
alţii şi vrei să te scapi de nişe păcate grave – de care eşti conştient –
foarte uşor... Te scapi însă mai uşor dacă-ţi asumi păcatul, dacă iei
responsabilitatea asupra ta şi începi să te pocăieşti cu adevărat…
Este important să ne angajăm în rugăciuni, în
post, să fim mai curajoşi în viaţa de toate zilele, cu iertarea semenilor
noştri. Dacă nu suntem capabili să iertăm, să ne eliberăm lăuntric de orice
ură, de orice invidie, de orice ţinere minte a răului împotriva cuiva, nu ne
putem vindeca, nu ne putem însănătoşi, nici sufleteşte, nici trupeşte.
Înaltpreasfinţitul
Serafim Joantă,
Mitropolit al Mitropoliei ortodoxe a
Germaniei, Europei Centrale şi de Nord
Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 71 – ianuarie-februarie 2013
Ascultă şi:
- Întrebări şi răspunsuri, în cadrul aceleiaşi conferinţe
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu