Minunea fiinţei

Minunea fiinţei, sunând dinlăuntru,

Ea singură-mparte lumina şi fructul;

Sub bolţile frunţii, minunea stelară

Se dăruie-n unde şi plânge-n afară.

Din miriade de îngeri ce cântă,

Am ales glas de iubire blândă,

Cărări de luceferi şi tainice stele,

Străbat spaţiul flămând al viselor mele.

Minunea fiinţei, sunând dinlăuntru,

Ea singură-mparte lumina şi fructul;

Prin bolta-nserată în murmur de stele,

Veşnicia cântă încet lângă ele.

Adrian Moraru

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 71 – ianuarie-februarie 2013