Pagini

marți, 8 ianuarie 2013

Editorial: Gânduri la început de an



La început de an nou, cum înţelept îmi scria cineva, ”să privim înapoi cu iertare, înainte cu speranţă, în jos cu înţelegere, şi în Sus (către Domnul) cu recunoştinţă”.
Lumea de care avem parte nu e cea mai bună. E, mai ales, multă zarvă. De la cel mai de frunte politician, până la cel mai modest locuitor, toţi ne pricepem, la toate. Şi părerea „mea” e cea mai bună. Şi pe lângă părerea mea, nu mai încape a altuia. Nu mai lăsăm nici morţii să doarmă în pace; moartea unui cunoscut regizor de film a ridicat zarva şi neîngăduiala pe culmi nebănuite.
Începem un an nou. Haideţi să ne propunem să fim altfel. Să fim mai buni, mai înţelegători, mai iertători. Avem un Părinte ceresc Care “străluceşte soarele Său şi peste cei buni, şi peste cei răi, şi plouă şi peste cei drepţi, şi peste cei nedrepţi”(Mt 5,45). Dacă mă plâng că lumea e rea, să încerc să fiu eu, primul, mai bun. Dacă oamenii din jurul meu sunt invidioşi, lacomi, hrăpăreţi, certăreţi, să încerc să fiu eu, primul, altfel. În Rugăciunea ultimilor stareţi de la Optima se spune: „Doamne, dă-mi putere să port osteneala zilei de astăzi şi toate întâmplările din vremea ei. Călăuzeşte-mi voia şi învaţă-mă să mă rog, să nădăjduiesc, să cred, să iubesc, să rabd şi să iert”. Bunul Dumnezeu să ne ajute în anul 2013 să umblăm cu vrednicie înaintea Lui, pentru ca întru toate să-I fim bineplăcuţi, “aducând roadă în toată lucrarea cea bună şi sporind în cunoaşterea lui Dumnezeu”(Col 1,10).
Pr. protopop Marcel Dobrea

Sărbătorile creştine din perioada de iarnă, precum şi trecerea în noul an 2013, ne oferă fericitul prilej de a ne îndrepta atenţia şi gândul către dumneavoastră, cititorii publicaţiei noastre, dar şi către ostenitorii ei.
Cu adâncă recunoştinţă pentru folosul duhovnicesc reciproc pe care îl avem cu toţii din această lucrare, cu mulţumiri sincere şi cu multă bucurie pentru sporul duhovnicesc dobândit din materialele propuse spre lectură, ne rugăm Atotmilostivului Dumnezeu să vă dăruiască tuturor zile binecuvântate, deplină sănătate, pace duhovnicească, bună înţelegere în casele dumneavoastră şi bogate roade întru Duhul, Cel primit în ziua cea sfântă a Botezului.
Întreaga viaţă să vă fie o slujbă frumoasă şi un dar de jertfă curată aduse lui Dumnezeu, ca să vă învredniciţi a vedea pe Cel mai înainte de veci, Născut din Fecioară, supus Legii şi botezat în Iordan de slugă credincioasă. Cu acest dor sfânt să călătoriţi în noul an şi să vă bucuraţi de sporire în credinţă, în înţelepciune şi în tot lucrul cel de folos mântuirii.
În speranţa că şi anul acesta veţi găsi hrană duhovnicească pentru sufletele frăţiilor voastre, vă îmbrăţişăm cu drag şi vă dorim să aveţi parte de mulţi şi fericiţi ani cu Hristos Domnul.
Pr. protopop Ion Tărcuţă

 Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 71 – ianuarie-februarie 2013  

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu