Respectul faţă de profesorii exigenţi

         

Cu toţii, de-a lungul timpului, am avut profesori care ba ne-au fost dragi, ba ne-au făcut zile negre în şcoală. Dacă pe unii i-am îndrăgit şi chiar iubit datorită felului lor de a fi, putem mărturisi cu sinceritate că pe alţii i-am desconsiderat sau chiar i-am urât mai mult sau mai puţin vizibil, din cauza exigenţei de care au dat dovadă.

„Respectul” de faţadă

Respectul faţă de o persoană nu este doar la vedere, ci mai ales în ascuns, când persoana cu pricina nu este de faţă, dar este adusă în discuţie. Majoritatea elevilor şi studenţilor au impresia că respectul faţă de profesor se rezumă doar la salutul politicos de început şi sfârşit de curs, şi la comportamentul etic din timpul orelor.

 Deşi unii dintre noi nici măcar atât nu reuşesc să facă, totuşi cei mai mulţi se mulţumesc cu această atitudine şablon, fără a se gândi că respectul presupune mai mult decât un comportament etic de suprafaţă. Astfel, după încheierea orelor de curs, se întâmplă chiar ca şi cei mai eminenţi dintre elevi/studenţi să-l bârfească personal pe profesorul care i-a nemulţumit cu o notă proastă sau un examen picat pe bună dreptate. Nu de puţine ori, din cauza frustrărilor personale, unii dintre profesorii mai exigenţi sunt catalogaţi drept "încuiaţi", "comunişti", "tâmpiţi", "proşti" – asta ca să nu folosesc cuvinte mai grele. În minutele de pauză dintre orele de curs, când se adună colegii să-şi împărtăşească părerile şi trăirile din timpul orelor de predare, se dezvăluie falsul respect pe care elevii/studenţii îl afişează doar de faţadă.

Făţărnicia

Dar a-mi respecta profesorul înseamnă în primul rând a nu gândi rău despre el, aşa cum nici eu nu-mi doresc ca altcineva să gândească rău despre mine. A-mi respecta profesorul înseamnă a nu-l vorbi de rău, aşa cum nici mie nu mi-ar plăcea să fiu vorbit de rău. A-mi respecta profesorul înseamnă a-i respecta deciziile şi exigenţa pe care o manifestă. Chiar dacă nu pot iubi un anumit profesor, pot măcar să-l respect, aşa cum şi eu mi-aş dori să fiu respectat de ceilalţi oameni. Respectul afişat profesorilor doar forţaţi de conjunctura instituţiei şcolare nu este un respect matur pentru că nu este unul liber consimţit, ci unul făţarnic. Aşadar, cum pot avea pretenţia să fiu înţeles şi ajutat de un profesor exigent, dacă eu am un comportament făţarnic faţă de acesta, comportament pe care eu însumi l-aş detesta dacă aş fi profesor?

Nemulţumiri reciproce

Dacă aveţi nemulţumiri faţă de anumiţi profesori exigenţi pe care îi denigraţi în mintea voastră, sau îi blamaţi împreună cu ceilalţi colegi, gândiţi-vă în primul rând că doreşte să vă ridice la un nivel superior de educaţie, dar luaţi în considerare şi câte nemulţumiri justificate are profesorul faţă de implicarea voastră deficitară în activitatea de studiu, că poate i-ar plăcea să aibă elevi/studenţi buni, cu care să poată discuta, cu care să-şi poată împlini vocaţia de dascăl şi în care să poată lăsa o fărâmă din cunoştinţele şi experienţa sa.

Respectul înseamnă abilitatea de a accepta o persoană aşa cum este, cu calităţile şi defectele sale. Respectându-i pe ceilalţi ne respectăm de fapt pe noi înşine, iar dacă nu respectăm nici nu vom avea parte de respect, căci atitudinea noastră este ca un bumerang: se întoarce la cel de la care a plecat.

Pr. Iulian Vincenţiu Ungureanu, Parohia Jibert

Calitatea vieţii profesorilor a fost distrusă

O revelaţie şocantă: în Spania, 80% dintre profesori sunt „stresaţi”. În Anglia, guvernul are greutăţi în a găsi profesori – în principal pentru învăţământul primar şi gimnazial – pentru că sunt puţin cei care doresc această profesie. În celelalte ţări, situaţia este la fel de critică.

În concordanţă cu cercetările institutului Academia Inteligenţei, din Brazilia, 92% din profesori prezintă peste trei simptome de stres şi 41% prezintă mai mult de 10. Este un procent foarte ridicat, care indică faptul că aproape jumătate dintre profesori nu ar trebui să se afle în sala de clasă, ci internaţi într-o clinică anti-stress.

Cifrele vorbesc de la sine. Simptomele care ies cel mai mult în evidenţă sunt cele legate de sindromul gândirii accelerate (SGA). Acesta este provocat de excesul de stimuli la care suntem supuşi în societatea actuală. Televiziunea prezintă mai mult de 60 de personaje pe oră, cu cele mai diferite caracteristici ale personalităţii. Poliţişti ireverenţioşi, bandiţi lipsiţi de teamă, oameni care se distrează etc. Aceste imagini se înregistrează în memorie şi intră în competiţie cu imaginea părinţilor şi a profesorilor.

Rezultatele inconştiente ale acestui sindrom sunt grave. Educatorii pierd capacitatea de a influenţa lumea psihică a tinerilor. Gesturile şi cuvintele lor nu au impact emoţional şi, în consecinţă, nu sunt arhivate în mod special, astfel încât să poată produce mii de alte emoţii şi gânduri care să stimuleze dezvoltarea inteligenţei. Frecvent, educatorii trebuie să ţipe pentru a obţine un minimum de atenţie.

Dr. Augusto Cury

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 69 - noiembrie 2012