Omul flămând

Dumnezeu l-a făcut pe om cu un sine flămând de Sinele Său, dar nu înainte de a-i pregăti Cina cea Mare şi Minunată care, la început, a fost Cosmosul, Lumea cea văzută cu ascuns de Nevăzut în ea...

Şi i-a dat Dumnezeu omului gură de trup ca să-I guste bunătatea prin roadele pământului şi prin cele gătite (împodobite) din ele cu propria minte şi mâini creatoare după chipul Creatorului. Şi nici o făptură a pământului nu suferea când omul îi gusta rodul, aşa cum nici o mamă nu suferă când pruncul îşi suge laptele din sânul ei.

Şi i-a dat Dumnezeu omului gură de suflet ca să-I guste frumuseţea prin cele create de El şi de tot omul împreună creator cu Sine.

Şi i-a dat Dumnezeu omului gură de minte ca să guste înţelesurile Sale ascunse în cele văzute şi să le arate lumii spre slava Celui ce le-a semănat în ea.

Şi i-a dat Dumnezeu omului gură de duh ca să-I soarbă Prezenţa tăcută din răcoarea serii...

De stricat, sufletul omului s-a stricat după ce a ales să refuze Cina lui Dumnezeu pentru a se hrăni cu sudoarea frunţii robită voii sale otrăvite de voia urâtorului de oameni, diavolul. Şi aşa a ostenit de moarte rătăcind şi risipindu-se printre spinii şi pălămida crescute din plăcerea ucigătoare de a fi ca Dumnezeu fără Dumnezeu, şi a flămânzit până la a râvni roşcovele porcilor... În acel amar de durere şi-a venit în sine şi a pornit spre casa Tatălui său.

Acolo, Cuvântul lui Dumnezeu S-a făcut Om şi S-a dat pe Sine Mâncare şi Băutură în Cina cea de Taină ca să-l ridice iarăşi la foamea cea dintâi fără de care nu va putea intra la Cina Fiului de Împărat de la sfârşitul vremii.

Şi se repară sufletul numai hrănindu-l cu Viaţa cea nouă ...

În ea, ne putem hrăni iarăşi cu gura de trup mulţumind şi binecuvântând şi postind după sfânta rânduială.

În ea, ne putem iarăşi hrăni cu gura de suflet iertând şi binecuvântând pe cei ce ne iubesc şi pe cei ce ne urăsc...

În ea, ne putem iarăşi hrăni cu gura de minte lăudând şi preaslăvind pe Dumnezeu în tot locul şi în toată vremea.

În ea, ne putem iarăşi hrăni cu gura de duh intrând în cămara de nuntă a inimii şi ascultând glasul de taină al Mirelui ce va să vină la miezul nopţii care încă ne desparte ca un văl de Lumina Lumii ascunsa în adâncul din noi! 

Fie, Doamne, mila Ta spre noi, precum am nădăjduit intru Tine!

Maica Siluana Vlad

 Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 69 - noiembrie 2012