Luna care urmează, luna noiembrie, este
marcată la jumătatea ei de începutul Postului Crăciunului. Acesta este pentru
unii prilej de curăţire trupească şi sufletească, de pregătire pentru Naşterea
Domnului, pentru alţii prilej de a-şi scuza cu argumente nepostirea, iar pentru
majoritatea – o perioadă ca toate celelalte, ba chiar mai opulentă, căci este –
nu-i aşa? – luna cadourilor şi trebuie să ne răsfăţăm. În acest context, vă
punem înainte explicaţiile Părintelui Arsenie Boca despre folosul postului,
despre cei care se împotrivesc postului şi cei care nu pot să postească:
Încă
din rai i-a rânduit Dumnezeu lui Adam, strămoşul neamului omenesc, înfrânarea
de la mâncare; şi n-a ascultat Adam. Iar neascultarea aceasta l-a scos afară
din Rai. Şi a plâns Adam pe urmă! De atunci pribegim şi noi pe afară şi plângem
plânsul lui Adam, căci de atunci noi nu mai putem vedea pe Dumnezeu. Aceasta
întru pomenirea izgonirii lui Adam din Rai.
De
atunci au postit toţi cei ce au făcut lucrul lui Dumnezeu: Moise, Proorocii şi
toţi cei dinainte de Hristos. Nici nu mai vorbim de cel mai aspru post pe care
l-a postit vreodată Sfântul Ioan Botezătorul. Mântuitorul Însuşi a postit 40 de
zile înainte de a-şi începe propovăduirea. Întru pomenirea acestui post al
Mântuitorului au rânduit Sfinţii Părinţi aceste 7 săptămâni şi totodată pentru
curăţirea sufletului pentru înviere (învierea lui Dumnezeu în noi). Învierea
Mântuitorului din morţi e o lucrare aşa de mare încât covârşeşte toată mintea
şi nu poate intra în suflet necredincioşilor şi nici în trupul pătimaş. De
aceea trebuie post, căci cu Învierea Mântuitorului din morţi mărturisim şi
învierea noastră şi învierea lui Dumnezeu în noi.
Cine e
împotriva postului?
Acestea:
Lumea, trupul şi
diavolul, toţi aceştia sunt împotriva mântuirii noastre. Aceştia trebuie
biruiţi. Postul, prin urmare, este o luptă aspră cu însuşi trupul tău. Dacă
birui, bine îţi va fi, iar dacă nu, să ştii că toate relele de la stomac încep,
iar relele sunt patimile. De aceea, postul are următorul rost: să curăţească
trupul până acolo încât să nu mai fie nici o piedică pentru suflet. Şi nu luptător
nătâng, împotriva Duhului Sfânt. Căci fără post trupul se face unealtă
duhului rău. La sfârşitul veacului (şi pare că-i aproape) antihrist tot cu
stomacul va vădi pe oameni.
Deci, dacă toate relele
de la stomac încep, apoi şi slăbirea tot de la stomac trebuie să înceapă. Prin
post, închisoarea de pe noi se face mai străvezie şi întru material curat va
veni Duhul lui Dumnezeu şi va avea pe ce să şadă şi El va săvârşi lucrarea. Iar
lucrul pornirii e mântuirea omului. Înţelegeţi dar, de ce cei trei – lumea, trupul
şi diavolul – sunt vrăjmaşii mântuirii şi vrăjmaşii postului. Nu postul ne
mântuieşte, ci darul lui Dumnezeu. Nu osteneala ne mântuieşte, ci mila Tatălui.
Dar osteneală fă, că altfel nu vine Mila.
Cine nu poate posti?
Apoi, din cele până aici se înţelege destul
de bine, căci mulţi se plâng, aceia care au în sine frica de gura lumii,
ori frica de slăbirea trupului, sau, mai bine zis, iubirea de sine, sau,
în sfârşit, vreo lucrare a diavolului, căci acestea toate, la urma urmei, tot
lucrarea diavolului se socotesc.
Să vedeţi cu de-amănuntul cine nu poate
posti. Cei ce n-au vrut să postească niciodată, cei ce au umblat prin locuri
necurate, adică prin casele mucărilor (pocăiţilor), jidovilor, a celor ce au
căzut de la dragoste şi dreapta credinţă. Cei ce vorbesc desfrânări şi alte
păcate şi nu se desfac de ele. Cei ce nu iartă pe aproapele. Cei ce suferă
muncile de la duhurile rele şi toţi cei ce suferă de duhul mut şi surd.
Dar şi bolnavii sau neputincioşii.
De ce nu pot posti aceştia?
Iată de ce: pentru că iubesc mai mult
păcatul şi sfatul diavolului, pentru că n-au învăţat iertarea, pentru că nu se
spovedesc curat cu anii sau cu zecile de ani, şi ajung în vorba unei hule rele
stricate şi nu mai aud cuvântul lui Dumnezeu, decât numai stomacul care li s-a
făcut Dumnezeu. Apoi, o altă mare pricină, din care oamenii nu pot posti, este
din aceea că postul este încă şi un dar al omului către Dumnezeu şi un dar al
lui Dumnezeu către om. Şi este scris: când aduci darul tău, mai întâi te împacă
cu vrăjmaşul tău sau cu fratele tău, şi apoi vino şi adu darul tău.
Căci dacă tu nu ierţi, nici Dumnezeu nu te
iartă pe tine şi nici darul tău nu se primeşte, şi fără să-ţi ajute Dumnezeu nu
poţi face nimic. Aşadar, cine nu poate ierta nu poate nici posti. Ţineţi
minte!
Cum să postim?
Iată şi măsura pe care au văzut-o toţi
Sfinţii Părinţi. Lepădarea de carne, grăsimi şi înfrânarea de la săturare. Şi e
drept că una este foamea şi alta este pofta: una-i trebuinţă şi alta e patimă,
şi patima trebuie ucisă. (…) Vremea postului trebuie să fie şi înfrânare
trupească pentru soţi.
Nu e de ajuns să nu mănânci carne
Iată ce ne învaţă Iisus: mai întâi
Însuşi a postit. Nu i-a trebuit, dar va zice cândva: „Pildă de viaţă v-am dat
vouă!” Deci nouă ne trebuie post, pentru înfrânarea patimilor, pentru
subţierea minţii, pentru sporirea în noi a Duhului Sfânt, care ne descoperă
căile mântuirii. Postul ne ajută să înţelegem rosturile mai mari ale lui
Dumnezeu cu omul. El e un toiag de drum prin viaţa aceasta cu trup pieritor
spre veacul viitor, în care trebuie să ne desprindem de aici.
Dar să nu ţinem postul într-un înţeles
îngust. Căci sunt unii care cred că a nu mânca carne, şi cele asemenea, ar fi
tocmai de ajuns ca să se cheme că ai postit. Nu mănânci carne de porc, dar
carne de om mănânci: clevetind, muşcând cu gura, osândind cu vorba şi ucigând
cu gândul.
Părintele Arsenie Boca
(extrase din „Cuvinte
vii” şi
„Lupta
duhovnicească cu lumea, trupul şi diavolul”)
Ziceri ale Părintelui Arsenie:
- Postul e vechi şi începe odată cu omul. E prima poruncă a stăpânirii de sine.
- Un organism topit cu postul nu mai are putere să schimbe convingerile conştiinţei.
- Mai bine de jumătate din numărul patimilor sunt ale minţii. Postul lucrează şi asupra acestora.
- Cu trupul nu putem trata decât prin post. El nu ştie şi nu recunoaşte convingeri. De aceea el trebuie uscat, încet şi cu socoteală, fiindcă, în mocirla uscată, porcii patimilor nu mai vin să se scalde.
multumim pentru aceste randuri; le-am preluat si pe blogul meu
RăspundețiȘtergere