Furie împotriva vieţii. Asociaţiile umaniste luptă împotriva copiilor nenăscuţi

În luna martie, un grup de deputaţi a iniţiat o propunere legislativă care prevede obligativitatea consilierii femeii care vrea să avorteze, pentru ca aceasta să fie conştientă de intervenţia la care se supune şi consecinţele ei. Iniţiativa „Consilierea înainte de avort” a provocat opuneri violente din partea unor asociaţii, care au antrenat şi mass-media de partea lor, şi a scos la iveală furia lor nu doar împotriva creştinismului, ci şi a valorilor umane pe care pretind că le apără.

O alegere în cunoştinţă de cauză

Proiectul de lege propune ca femeia care doreşte să facă avort să fie consiliată de un psiholog sau un cadru medical înainte de a face acest lucru. În cadrul acestei şedinţe, ea ar trebui să fie informată în privinţa riscurilor medicale şi psihologice la care se supune prin această intervenţie; această informare presupune şi prezentarea unor fotografii sau filme despre ceea ce presupune avortul, precum şi ecografia embrionului pe care îl poartă în pântece. Potrivit proiectului de lege, femeia are un răgaz de 5 zile după această prezentare pentru a lua o hotărâre, decizia aparţinându-i în întregime.

Argumentele iniţiatorilor acestui proiect sunt următoarele:

-                      în România există o acută lipsă de informare şi educaţie în ceea ce priveşte consecinţele avortului

-                      România este pe locul I în Europa la numărul de avorturi (520 la 1000 de copii născuţi şi 115.000 de avorturi în 2009)

-                      înainte de a recurge la avort, femeile trebuie să cunoască eventualele complicaţii pe termen scurt sau lung: consecinţe fizice imediate (hemoragie abundentă, leziuni ale organelor genitale, perforaţie uterină, infecţii); consecinţe fizice tardive (sterilitate, boală inflamatorie pelvină; probleme la următoarele sarcini; tulburări menstruale; predispoziţie crescută la cancer de col uterin şi cancer de sân); consecinţe psihice (sentimente de vinovăţie şi pierdere irecuperabilă; tristeţe, nevroză anxioasă sau depresie; pesimism; teamă nejustificată; tulburări de somn; labilitate emoţională; pierderea respectului faţă de sine; afectarea relaţiilor în familie; tulburări sexuale)

-                      femeile însărcinate care doresc să recurgă la avort trebuie să ştie că există alternative concrete, dovedit viabile, ca de exemplu: a. casele maternale administrate de organizaţii non-guvernamentale sau culte; b. plasamentul copilului în regim de asistenţă maternală pentru îngrijirea copilului unei mame aflate temporar în imposibilitate financiară sau de altă natură; c. adopţia, mai ales în condiţiile în care numărul cuplurilor care doresc să adopte este mai mare decât cel al copiilor declaraţi adoptabili.

-                      o astfel de lege există şi se aplică şi în Franţa, Germania, Portugalia, Olanda, Belgia, Italia, Luxemburg şi Slovacia.

Umanişti împotriva omului
Depunerea acestui proiect de lege a stârnit reacţii de opoziţie violentă din partea asociaţiilor umaniste şi feministe, care susţin că este încălcată „libertatea femeilor de a face ce vor cu corpul lor”, că se încearcă „manipularea” femeii aflată într-o „stare vulnerabilă”. Paradoxal, vicepreşedintele unei asociaţii umaniste (umanism care prin simpla definiţie susţine valoarea omului), afirmă că „Acel embrion care se doreşte avortat este o colecţie de celule şi nimic mai mult.”

Oare de ce toţi aceşti reprezentanţi susţinători ai omului şi ai drepturilor lor luptă atât de înverşunat împotriva unui drept la informare? În prezent avortul se face prin simplul acord între pacientă şi medicul ginecolog, iar societatea secularizată aduce tot felul de justificări, încercând să îl integreze în sfera „normalităţii”. Pe de altă parte, însă, sunt recunoscute traumele şi necesitatea consilierii post-avort, în timp ce tinere de 16-18 ani fac avorturi pe bandă rulantă, având impresia că nu e nimic mai mult decât o extracţie de măsea.

Şi atunci, de ce este prea mult să conştientizezi, să informezi femeia că avortul este mai mult decât o extracţie de măsea?

Natalia Corlean

„Recunosc că am fost uimită aflând că există voci care se împotrivesc acestui proiect de lege pe motivul că femeia ar putea fi traumatizată de descrierea unui avort. Totuşi, mamele care vor să apeleze la întreruperea sarcinii nu ar trebui să ştie ce se va întâmpla cu ele? Dacă ele sunt traumatizate de descrierea unui avort, cum vor fi după ce fac avortul? Sau asta nu contează? De ce să avem femei care să necesite consiliere post-avort când este mai simplu şi mult, mult mai puţin traumatizant să fie consiliate în faza pre-avort?” (Aziza Bodea-Micu)

 

 „În 1993, după 11 ani în domeniu, am decis să nu mai fac întreruperi de sarcină. Am văzut la ecograf cum se mişcă embrionul, am făcut experimente şi am înţeles că este vorba de viaţă uterină. Din acel moment nu am mai fost de acord să irosesc o potenţială viaţă umană." (Dr. Dan Păscuţ, medic ginecolog)

„Este foarte ciudată reacţia oamenilor la informarea în ceea ce priveşte acest tip de operaţie, în timp ce la alte operaţii medicale nu există o asemenea reacţie vehementă. Ei bine, există foarte multe fete şi femei care fac avort şi după aceea vin şi povestesc ce s-a întâmplat acolo cu surpriza că n-au ştiut că se va întâmpla lucrul acesta, n-au ştiut de anumite traume.

Ce să mai spunem despre faptul că în această perioadă femeia este într-o perioadă de labilitate, recunoscută medical. Consilierea fiind făcută de un psiholog, e clar că acesta nu va brusca persoana respectivă, pentru că există nişte tehnici în psihologie, prin care psihologul menajează psihicul celui consiliat. (…) Am trecut personal prin această experienţă, ştiu ce înseamnă presiunea. În momentul acela ai senzaţia că toate conjuncturile îţi sunt defavorabile. Ei bine, cam în toate cazurile pe care le-am consiliat eu, conjuncturile presupuse de fata în cauză nu s-au validat ulterior, nici unele dintre ele. Din cauza stării psihice în care se află, realitatea se distorsionează uşor.

Majoritatea fetelor pe care le-am consiliat au ales să nu facă avort, au copii, îi cresc, sunt foarte bucuroase şi niciodată n-au regretat că n-au făcut avort, deşi situaţiile şi conjuncturile sunt dintre cele mai defavorabile din punct de vedere social sau material. Însă bucuria de a avea un copil, bucuria acestei iubiri necondiţionate care îţi vine de la fiinţa care se naşte din tine, este ceva care prevalează tot. Nu există un alt factor de ordin social, economic sau de orice altă factură care să umbrească această bucurie.” (Prof. Gabriela Alexandru)

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 64 - mai 2012