Pagini

luni, 23 ianuarie 2012

Revel în club

Făcuse Amza Pelea, în pielea lui Nea' Mărin, o schiţă în care vorbea despre faptul că lumea nu mai face petrecere de Anul Nou, acum se face ceva ca bulionul. Pe vremea aia încă se făcea Revelionul, acum s-a trecut la Revel. Dar nu ca să mă plâng de „degradarea lumii” scriu. Dimpotrivă. Anul ăsta am făcut şi eu Revelu'n club. Şi nu de oricare club. În cel mai select club cu putinţă. Ştiu că mulţi se laudă că al lor e mai cu moţ dar vă spun sigur, n-au cum să concureze nici unul cu aista de care vă povestesc eu. Creme de la creme e puţin spus.

Bounceri fără pereche
Eu lucrez în clubul cu pricina aşa că m-au lăsat bouncerii să intru fără probleme. Pe unul îl cheamă Mihail şi pe unul Gavriil. Sunt prieteni buni şi-s foarte de treabă. Nu-s decât doi, dar fac treabă cât zece mii, mai ales că Mihail are o sabie de-i bagă în boale pe ăia de la Războiul Stelelor. Aş spune „laser, frate” dar nu cred că-i cu baterii şi nici nu pare să se bazeze pe tehnologie de asta antică de care ştie toată lumea. Ceva de nu vezi nici dacă mai trăieşti câteva sute de vieţi. Gavriil e mai paşnic, dar nici cu el nu-i de glumit. Adică ferit-a Sfântul să te pui cruciş cu el, că are ce-ţi părea rău după aia.

Club select, muzică live
Evident, am salutat lumea, aşa cum se cade să facă un om civilizat, cu plecăciuni către cei mari, netrecându-L cu vederea pe stăpânul casei şi nici pe mama Lui, şi am început să ne pregătim de petrecere. Pe la 11 seara a început.
Muzica a fost numai live. Nu playback, nu discuri, nu înregistrări, nu mp3-uri. Doar live, tot. Că e club select, cum am zis, nu o bombă de cartier. Cântăreţii au avut grijă să nu se abată de la repertoriul cerut de directorul artistic, care aici avea un titlu mai puţin întâlnit. Îi zicea lumea canonarh. Dar, om priceput, a făcut programul conform cu nişte studii ştiinţifice făcute de un mare doctor în domeniu, pe nume Sava, şi de alţii mari care dau ceaţă oricărui academician sau laureat al premiului Nobel.
Pentru că făceam parte din suita de onoare, m-au îmbrăcat cu haine aurii. Cam pe la miezul nopţii eram la un dans tradiţional, pe care îl fac doar cei din suita de onoare tocmai în mijlocul clubului. Dansul se numeşte „litie” şi am înţeles că cei de prin alte părţi nu ştiu să-l facă. Se auzeau pocnituri de pe afară că deh, nu au toţi acces la cluburi selecte cum avem noi, aşa că fiecare se distrează cum poate. Aici nu ne-am coborât la aşa ceva, că nu se face. Şi în plus, pocnitorile n-au ce căuta în cluburi selecte.

Mâncare preparată în direct
Totul a început pe rând, în crescendo. Mai întâi muzica, pe urmă s-a adăugat şi dansul, pe urmă mâncarea şi a venit şi ora să se aşeze lumea la masă. Şi aici vă voi istorisi ceva ce n-aţi mai văzut prin alte părţi. Cel care a fost desemnat bucătarul şef a preparat mâncarea în direct, în faţa oamenilor. Altfel spus, prepararea a făcut parte din program. Şi mâncarea, şi băutura, pe loc au fost preparate. Nu ca prin unele locuri pe unde nu ştii ce mănânci sau ce au pus în băutură. E drept că, la ora mesei, mulţi s-au scuzat că au mâncat cam mult din purcelul de la Crăciun şi le-a căzut cam greu dar, ca unul dintre cei care am gustat din mâncarea de la această masă, pot să vă spun doar atât: Dumnezeiască, nu alta! Iar băutură ca asta nu găsiţi în altă parte, nici peste mări şi ţări şi nici peste galaxii şi constelaţii. Dacă reuşiţi cumva să faceţi rost de vreo invitaţie la un astfel de club, să nu care cumva să rataţi mâncarea şi băutura că o să vă pară rău. Eu v-am zis.

Companie selectă
Cel mai important lucru însă la o asemenea petrecere este compania. Pe lângă prietenii noştri, au fost tot numai domni şi domniţe, generali şi soldaţi care mai de care mai importanţi. Şi peste toţi, Stăpânul casei, cel mai cel dintre cei mai cei. Eu tare mă bucur că am prins un post bun aici în club. Fac eu mai multe, dar în general anunţ cu voce tare evenimentele care urmează şi la urmă spăl vasele. Şi dacă vi se pare asta înjositor, poate ar trebui să vă spun că mulţi regi şi împăraţi s-ar bucura să frece podelele într-un asemenea club dar nu se uită nimeni la ei nici cât să le dea o picătură de apă, cu atât mai puţin să-i lase să vadă măcar podelele. E treabă serioasă, bouncerii nu lasă pe nimeni să intre dacă nu-i pe lista de invitaţi sau nu e de-al casei.

Ofertă restrânsă
Dimineaţă, obosiţi, am mers fiecare pe la casele noastre şi ne-am bucurat că am petrecut cu prietenii şi cu lumea bună. Celor care aţi făcut Revelul prin cluburi de orice fel, vă doresc un an nou cu bucurii. Şi dacă n-aţi prins de data asta invitaţie într-unul dintre cluburile astea super-selecte, căutaţi pe careva dintre angajaţii clubului că deocamdată se mai pot da invitaţii aşa, pe pile, pe cunoştinţe şi pe relaţii. S-a anunţat însă că în curând n-or să se mai poată primi nici un fel de invitaţii noi şi care e înăuntru, rămâne, iar care e afară, nu mai poate intra. Aşa că, grăbiţi-vă!
Ierodiacon Serafim Pantea

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 60 - ianuarie 2012

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu