Editorial: Nostalgia Bradului

Am moştenit dragostea pentru Brad – simbol al veşniciei şi al statorniciei – de la moşii şi părinţii noştri, iar mirosul tainic al cetinii ne aduce aminte că omul trebuie să fie în armonie cu întreaga creaţie a lui Dumnezeu. De la Brad învăţăm multe, în primul rând solitudinea – bradul îşi duce crucea singurătăţii cu o demnitate regală. Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc. Bradul nu cunoaşte laşitatea şi se bucură de smerenia unei morţi liniştite. Întreaga noastră cultură poartă amprenta Bradului, pentru că românul în ceasuri de restrişte a găsit adăpost în codru.
Azi, cel mai frumos lucru pe care îl aduce Bradul este darul adus Pruncului divin: globurile, luminile, steaua Betleemului care se pune în vârful lui, jucăriile copiilor – pentru că trebuie să ai suflet de copil ca să poţi intra în Împărăţia lui Iisus. Bradul este cadou şi totodată simbol: cadou pentru sufletele curate ale copiilor şi prefigurare a Crucii. Primul semn de speranţă pentru om a fost ramura de măslin cu care porumbelul trimis de Noe a venit să anunţe sfârşitul potopului, iar nădejdea a fost desăvârşită în lemnul crucii sfinţite de sângele Mântuitorului. Toate se leagă: smirna, tămâia, aurul – semne ale regalităţii; patimile, biciul, coroana cu spini, Calea crucii şi ,,locul Căpăţânii“. Este „existenţialismul” care ne duce direct în ceruri. Dumnezeul Prunc ne învaţă smerenia, dar şi bărbăţia. Adică să fim inocenţi ca nişte prunci şi totodată să purtăm lupta războiului nevăzut cu spirit de ostaş. Luptători ai lui Hristos, pentru că trebuie să fim încinşi cu sabia Duhului, având drept scut Sfânta Cruce.
De fiecare dată când împodobim Bradul ne gândim la bucuria copiilor noştri. Prin bucuria lor ne zâmbeşte însuşi Domnul. Când se apropie sărbătoarea Naşterii Domnului împodobim Bradul pentru ca Praznicul ce ne-a răsărit lumina cunoştinţei să ne găsească adunaţi împreună cu cei dragi. Sărbătorile însă trec într-un mod tot atât de tainic precum au şi venit. Golim Bradul de podoabe şi cu fiecare glob pe care îl dăm jos parcă în suflet ne rămâne un gol. S-au dus magii, păstorii nu mai doinesc, eterul nu mai este înţesat cu îngeri, mirajul sărbătorilor a dispărut şi parcă ne-am trezit buimaci dintr-o poveste frumoasă în mijlocul realităţilor crude ale veşnicei tranziţii pe care o trăim, coşmar al unei ,,libertăţi“ transformate în sclavie. În mijlocul neajunsurilor, al lăcomiei, nedreptăţilor, răutăţii, invidiei, al goanei după funcţii şi câştiguri, ducem cu noi nostalgia Bradului care ne aminteşte că trebuie să ne întoarcem înapoi şi să devenim iarăşi copii pentru a ne bucura din plin de viaţă, care nu se reduce numai la averi şi funcţii.
Să ne bucurăm de fiecare clipă pe care o avem de la Dumnezeu aşa cum, copii fiind, ne bucuram atunci când împodobeam Bradul. De fiecare dată când trec sărbătorile ne apucă nostalgia după bucuria pe care am simţit-o în aceste zile. În această nostalgie să nu uităm însă că Dumnezeu S-a născut în ieslea Betleemului, acum mai bine de două mii de ani. Pentru noi. Şi nostalgia se preschimbă în nădejde.

Pr. Ştefan Botoran

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 60 - ianuarie 2012