Pagini

miercuri, 21 decembrie 2011

Cuvântul protopopului: Numai cu Domnul avem sărbători frumoase



Luna decembrie, fiind luna cadourilor, dă mari bătăi de cap tuturor celor preocupaţi să aducă „fericire” celor dragi prin găsirea cadoului potrivit. Trebuie găsit timp pentru a studia ofertele magazinelor, fie ele clasice, fie virtuale. Dacă preţul este prea mare, altă problemă – care trebuie musai rezolvată. Chiar dacă ne aflăm în plină criză financiară, o soluţie tot trebuie găsită: un credit bancar, economiile din cont sau împrumutul de la un prieten. Puţini se mai gândesc la consecinţe; cei mai mulţi aleargă într-o parte şi-n alta, fac orice, numai să-şi atingă scopul.
Altă problemă este cea a mulţumirii stomacului şi papilelor gustative. Unii aleargă după alimente pentru a avea o masă cât mai îmbelşugată, alţii caută un preţ bun la hotelul-restaurant unde vor petrece sărbătorile de iarnă. Pe lângă toate acestea, mai avem şi problema garderobei, cu bătăile de cap pe care le implică înnoirea ei. Numai aşa te poţi încadra perfect în societatea consumistă din care facem parte!
Deşi omul este înzestrat cu libertate, cu puterea de a discerne între ceea ce-i foloseşte cu adevărat şi ceea ce este în plus pentru el, acum parcă libertatea lipseşte cu desăvărşire. Ea devine activă doar în prezenţa lui Dumnezeu. Când Dumnezeu este prezent în viaţa omului, acesta are puterea de a se opune oricărei agresiuni din afara lui. Dumnezeu umple de sens existenţa mea, încât nu mai simt nevoia să alerg după lucruri materiale, căci nu găsesc fericirea în ele. De aceea, frământările cu adevărat folositoare din această lună, ca de altfel din toate zilele vieţii mele, ar trebui să fie în legătură cu căutarea lui Dumnezeu şi chemarea Lui în viaţa mea, ca El să locuiasă permanent cu mine, iar eu să locuiesc permanent cu El.
Creştinul, în această perioadă, este discret. Petrece puţin timp printre lumea agitată de febra cumpărăturilor şi nu se chinuie cu gândul lipsei banilor. Nu îşi procură bucuria sărbătorilor din pomul de Crăciun, nici din haine noi şi nici din bucate alese. Chiar dacă acestea sunt prezente în viaţa lui, nu ele sunt sursa bucuriei şi nici centrul atenţiei. Întâlnirea cu Hristos-Pruncul mijlocită de slujbele Bisericii, naşterea Lui în Betleemul inimii prin curăţirea hainei duhovniceşti a Botezului la Taiana Spovedaniei şi prin împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Său, sub chipul pâinii şi a vinului de la Sfânta Liturghie, umplu de strălucire dumnezeiască viaţa lui şi de o bucurie ce nu se poate exprima în cuvinte. O bucurie aparte o trăiesc cei care au binecuvântarea de a se împărtăşi cu Sfintele Taine în chiar ziua Naşterii Domnului. Cu Domnul, numai cu El, sărbătorile noastre sunt frumoase!
Pr. protopop Ion Tărcuţă

 Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 59 – decembrie 2011

2 comentarii: