Viaţa, o afacere personală

Mă întreba zilele trecute cineva, fără a avea în glas nici cea mai mică doză de ironie: ce e viaţa? Am fost surprins atunci de simplitatea întrebării, dar pe loc am realizat şi complexitatea ei.

Viaţa, între simplu şi complex
Un cuvânt simplu şi atât de banal, viaţa, capătă conotaţii esenţiale şi devine importantă abia atunci când o scot din cadrul general şi o raportez la propria mea persoană. Şi atunci întrebarea „ce e viaţa?” chiar capătă o importanţă majoră, căci ea nu rămâne la stadiul de întrebare retorică, ci se personalizează şi responsabilizează în acelaşi timp.
Ce e viaţa? E important să ştiu oare ce e viaţa, sau poate ar fi mai indicat să ştiu ce e cu viaţa mea? Căci aici este cuprins întregul mister. Viaţa mea, a ta, a celor din jurul tău, pe care îi iubeşti sau îi urăşti, pe care îi apreciezi sau îi critici, pe care îi ajuţi sau îi refuzi, pe care îi ridici sau îi cobori, această viaţă este cu adevărat relevantă.
Ce e mai ciudat este că viaţa a avut dintotdeauna o structură comună neschimbabilă: o naştere, o scurgere şi un „final”. O astfel de viaţă au trăit toţi oamenii din toate timpurile născându-se, scurgându-se prin lume şi apoi ajungând la un aşa-zis final. Şi aceasta este de fapt banalitatea sau simplitatea vieţii.

Viaţa, o afacere ca oricare alta
Dar atunci când o raportez la mine, viaţa mea devine ceva mult mai viu. Nu e doar o naştere şi o scurgere spre o finalitate, ci e o afacere personală în care mă implic cu toate puterile mele, astfel încât profitul să fie maxim. Şi atunci încep să învăţ strategii manageriale care să-mi ofere oportunităţi de afacere profitabilă. Îmi doresc ca profitul să fie maxim şi eu să mă bucur din plin de rodul muncii mele. Dar ştiu sigur că orice afacere nu funcţionează dacă doar eu sunt implicat în ea. De aceea am nevoie de parteneri de afacere, de o piaţă de desfacere în care clienţii pot să cumpere produsul meu.

La masa tratativelor
Şi atunci mă aşez la masa tratativelor şi încep să caut partenerul perfect care mă poate ajuta în afacerea mea, afacere care se numeşte simplu „viaţa mea”. Uneori, la această masă a tratativelor, gesturile şi trăirile sunt asemănătoare celor trăite într-un joc de poker. Emoţii, frică, dorinţă de câştig, incertitudine, fler, nonşalanţă, curaj şi multă speranţă. Da. Multă speranţă că poate partenerul meu nu are cărţile pe care eu le am. Nu de puţine ori însă mizând doar pe norocul meu mă ridic de la masa aceasta dezamăgit. Căci viaţa îmi oferă lecţii pe care nu le voi uita uşor.

Eu am un avantaj: viaţa celor dinaintea mea
Şi atunci ce trebuie să fac? Trebuie să caut în primul rând să învăţ din experienţa celor ce deja şi-au încheiat afacerea numită „viaţa mea” mai înainte de mine. Structura vieţii lor a fost asemănătoare cu a mea. De fapt cu a tuturor oamenilor. Unii însă au reuşit, alţii nu. Sunt sigur că acum mă veţi întreba care sunt criteriile după care pot cuantifica dacă afacerea „viaţa mea” a celor dinaintea mea a fost profitabilă sau nu.
Dacă o să mă raportez doar la ceea ce au lăsat în urma lor, s-ar putea să mă înşel. De aceea nu o să mă raportez la ceea ce au lăsat în urma lor, ci la ceea ce au dus cu ei. Căci aceasta este de fapt cheia afacerii vieţii.
Ştiu că o parte dintre voi acum o să zâmbiţi şi o să mă judecaţi întrebându-mă de unde ştiu eu că mai ducem ceva cu noi de aici. Dar eu vă întreb de unde ştiţi voi că nu duceţi nimic cu voi de aici. Unii poate că o să vă revoltaţi, spunând că nu mai e nimic dincolo, eu însă vă spun că ar trebui să mai reflectaţi, că poate mai e ceva dincolo.

Afaceri finalizate
Vreau să vă întreb dacă aţi stat vreodată la căpătâiul unui om pe care l-aţi iubit sau nu, pe care l-aţi cunoscut mai profund sau mai puţin, şi dacă aţi încercat să vă plimbaţi împreună cu el în ultimele secunde ale vieţii sale prin lumea lui, prin „afacerea” lui. Vreau să vă întreb dacă i-aţi urmărit ultimele sclipiri din ochi dinainte de plecare, pentru că în acele sclipiri stă ascuns întregul mister al vieţii. Abia atunci când o să faceţi lucrul acesta o să înţelegeţi că viaţa nu este o afacere pentru aici, ci pentru dincolo.
Cele mai frumoase plecări au fost cele ale căror protagonişti l-au avut ca partener de afacere în viaţa lor pe Dumnezeu. Indiferent că au fost bogaţi sau săraci, demnitari sau funcţionari, intelectuali sau oameni simpli, toţi deopotrivă au plecat având în ochi strălucirea ce trăda sentimentul datoriei împlinite dar şi a unei recompense de care se bucurau deja. Afacerea se încheiase, iar ei abia acum simţeau gustul succesului.

În loc de concluzie
De aceea acum am puterea să spun că viaţa nu e nimic altceva decât însăşi cea mai importantă afacere la care te-ai fi gândit vreodată. Nu-ţi pierde timpul cu afaceri inutile. Investeşte în viaţa ta totul şi vei câştiga totul. Alegeţi un singur partener de afacere: pe Dumnezeu. Şi nu o să fii dezamăgit. Din experienţa celor dinainte am învăţat un lucru esenţial: Dumnezeu nu a înşelat niciodată pe nimeni. Dumnezeu ştie să fie un partener loial. Provoacă-L şi-ţi garantez că nu vei fi dezamăgit.

Pr. Iosif Ciolan

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 54 - iulie 2011