Prin Săptămâna Patimilor, spre Înviere: Împreună-suferinţă şi împreună-bucurie

Călătoria spre Înviere se apropie de final. Dar, înainte de marea noastră împreună-bucurie cu Hristos, Biruitorul morţii, ne întâlnim la porţile Ierusalimului, gata să intrăm împreună în oraş.

Intrarea în Ierusalimul inimii
După ce tocmai am fost încredinţaţi că cei iubiţi de Domnul vor fi înviaţi (sâmbăta lui Lazăr asta ne descoperă), iată-ne pe toţi adunaţi împrejurul lui Iisus, la porţile Ierusalimului, aşteptând intrarea în cetate. Hristos intră în Ierusalim triumfal şi noi deopotrivă cu el. Noi suntem alături de Iisus şi Apostolii săi, dar suntem în acelaşi timp şi alături de mulţimea care-l aclamă. Noi suntem deci şi aclamaţi, dar şi aclamatori. Să ne ajute Domnul să nu fim însă printre cei care astăzi aclamă, iar peste câteva zile vor striga: „Răstigneşte-L!”.
Hristos nu intră numai în cetatea Ierusalimului, ci intră şi în cetatea inimilor celor adunaţi acolo să-L întâmpine. Noi intrăm în Ierusalim împreună cu Hristos, dar în acelaşi timp, Iisus intră şi în Ierusalimul inimilor noastre. Este o zi de praznic, adică de mare bucurie, chiar dacă marchează şi începutul unei săptămâni de întristare şi durere. Este o zi de bucurie care nu face decât să pregătească Marea Bucurie. Este, dacă-mi îngăduiţi, doar o pregustare a Bucuriei Adevărate, depline, totale.

Împreună în suferinţă, împreună în înviere
E începutul unei săptămâni cumplite, dureroase, obositoare (Săptămâna Patimilor) dar care se va termina triumfal, vindecător, odihnitor. Hristos va Învia, iar noi suntem ridicaţi deasupra păcatului şi a morţii. Intrarea Lui în Ierusalim asta pregăteşte: Învierea! Intrarea Lui în cetatea Ierusalimului şi în cetatea inimilor noastre asta urmăreşte: învierea noastră, ridicarea noastră din păcat şi din moarte. Vedem însă că Învierea vine după suferinţă, după un efort susţinut, după încercare. Învăţăm acum că ridicarea noastră din păcat şi din moarte nu se poate face fără efort personal, fără jertfă personală. Fiecare duce propria cruce. Ce se poate face în această situaţie? Atunci când ”crucea” ta e mai uşoară, să te grăbeşti să pui umărul şi să-l ajuţi pe omul de lângă tine, care dă să cadă sub greutatea crucii sale. Dacă fiecare trebuie să-şi ducă propria cruce, asta nu înseamnă că nu ne putem ajuta între noi. Vine o vreme când şi tu vei avea nevoie de ajutorul celui de lângă tine, să-ţi poţi duce mai departe crucea. Simon din Cirene este cel care duce un timp Crucea lui Hristos, iar Hristos ”îngăduie” acest lucru tocmai pentru a ne oferi încă o lecţie foarte importantă: în momentele cele mai grele trebuie să ne ajutăm unul pe altul pentru a izbândi.

Atenţie până la sfârşit
Un alt lucru important pe care nu trebuie să-l neglijăm este şi acela că nu toţi ce care au pornit în călătorie vor ajunge la capătul ei. Iuda Iscarioteanul a plecat în călătorie alături de Hristos şi Apostoli, dar nu a mai ajuns să guste din bucuria Învierii. Fiecare din noi trebuie să fim cu mare grijă până la sfârşit, până la finalul „călătoriei”, ca nu cumva să ne poticnim pe cale. A pleca în călătorie nu înseamnă neapărat şi că ajungi la ţintă. Trebuie să rămânem atenţi până la final, până la Înviere.
Nu pot decât să vă doresc să fiţi cu toţii de faţă la bucuria Învierii lui Hristos şi Hristos să fie de faţă la bucuria învierii voastre!

Pr. Marius Demeter

„Ziua aceasta aduce luminat începuturile Patimilor Domnului; veniţi, dar, iubitorilor de prăznuire, să-L întâmpinăm cu cântări. Că Ziditorul merge să ia răstignire, întrebări şi bătăi, judecat fiind de Pilat. Şi încă lovit fiind de rob cu palma peste cap, toate vrea să le rabde, ca să mântuiască pe om. Pentru aceasta să zicem: Iubitorule de oameni, Hristoase Dumnezeule, dăruieşte iertare de greşeli celor ce se închină cu credinţă preacuratelor Tale Patimi.”

Denia de luni în Săptămâna Patimilor (Duminică seara)

„Păcătoasa a venit la Tine, vărsând mir cu lacrimi pe picioarele Tale, Iubitorule de oameni, şi s-a vindecat cu porunca Ta de mirosul greu al răutăţilor; iar ucenicul cel nemulţumitor, suflând împotriva harului Tău, l-a lepădat pe el şi s-a amestecat cu noroiul, vânzându-Te pentru dragostea banilor.”
„Mai mult decât desfrânata făcând fărădelege, ploi de lacrimi nicicum nu Ţi-am adus, Bunule; dar cu tăcere rugându-mă, cad către Tine, sărutând cu dragoste preacuratele Tale picioare. Ca să-mi dai iertare de greşeli ca un Stăpân, mie celui ce zic: Mântuitorule, de întinăciunea faptelor mele curăţeşte-mă.”

Denia de Miercuri, în Săptămâna Patimilor (Marţi seara)

„Răstignitu-Te-ai pentru mine, ca să-mi izvorăşti mie iertare; împunsu-Te-ai în coastă, ca să-mi ţâşneşti pâraie de viaţă; cu piroane Te-ai pironit, ca prin adâncul patimilor Tale, crezând eu înălţimii puterii Tale, să-Ţi cânt: Dătătorule de viaţă, Hristoase, slavă şi Crucii Tale, şi Patimii Tale, Mântuitorule.“

Denia celor 12 Evanghelii

„Cu spini se încununează Dumnezeu, Care înfrumuseţează tot pământul cu flori; primeşte răni şi cu îndelungă răbdare rabdă ocări; poartă porfiră de ocară, şi toate le rabdă şi pătimeşte cu trupul, Dumnezeu fiind.”

Joi în Săptămâna Patimilor, la Pavecerniţa mică

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 51 - aprilie 2011