Să nu împodobim bradul mai mult decât sufletul!

Urarea „Să fiţi fericiţi de Crăciun!” e o urare deosebită. Dar a fi fericit de Crăciun (şi nu numai) înseamnă 3 lucruri: împăcat cu Dumnezeu, împăcat cu oamenii şi împăcat cu tine însuţi. De aceea, cei nespovediţi (pentru că doar prin Spovedanie te poţi împăca cu Dumnezeu, cu oamenii şi cu tine) în zadar au primit urarea, căci sunt ne-fericiţi.

Curăţirea şi împodobirea sufletului pentru Crăciun
Uneori, ca să fim fericiţi, ne înşelăm pe noi înşine şi încercăm să găsim fericirea în altceva: în mâncare, în îmbrăcăminte, în băutură sau în altceva. De ce? Pentru că omul simte nevoia să prăznuiască de Crăciun. Numai că, pentru a fi reală, această prăznuire trebuie să fie după rânduiala lui Dumnezeu.
Să nu împodobim bradul mai mult decât sufletul nostru! Sufletul nostru să fie cel împodobit! În primul rând trebuie să fie curat. Curăţirea sufletului se face numai prin Spovedanie, nu există altceva. Împodobirea lui se face cu post, cu abstinenţă, cu rugăciune, cu fapte bune, cu citiri din cărţile sfinte, cu modificarea comportamentului nostru, care, după cum simţim fiecare dintre noi, lasă de dorit. Acestea sunt podoabele sufletului.
Bine facem că împodobim bradul, numai că bradul trebuie să exprime forma văzută a formei interioare împodobite. Pentru că altfel este nimic, e doar o cheltuială, un lucru deşert. El trebuie să arate curăţenia familiei şi podoaba sufletului nostru.

Postul incomplet nu ne duce la fericire
Fericită este acea familie în care soţul, soţia, copiii, toţi din casă s-au spovedit şi s-au împărtăşit, au ţinut post, au încercat să facă ceva pentru Naşterea lui Hristos. Forma falsă, incompletă, înjumătăţită, în care am ajuns noi să ţinem postul, este o formă care nu ne duce la fericire. Este un pod cu două capete, un capăt aici şi unul dincolo de râu. Dar nu vom putea trece râul, pentru că nu e podul întreg. O săptămână la început şi una la sfârşit este bine, dar nu este complet. Este o formă personală, este o rânduială pe care şi-a făcut-o omul singur.
Dacă în urmă cu 50-60-70 de ani, poate mai bine, bunicile noastre foloseau două feluri de vase: de post şi de dulce (când începea postul urcau vasele de dulce în pod şi le coborau pe celelalte), acum este greu de tot. Se silesc soţiile să ţină post şi e greu. Se silesc copiii, şi nu pot să ţină post din cauza părinţilor. Forma de post pe care ne-o facem noi singuri, regula noastră personală, este o formă greşită. Măcar să recunoaştem că n-ar trebui aşa, ci ar trebui să ţinem rânduiala Bisericii.

Nu există inimă bună fără post
S-a mai născut o vorbă: Inima contează, nu postul! Nu-i adevărat! Nu există inimă bună fără post. Pentru că inima aceea este plină de mândrie. De ce insistăm să vină omul la biserică? Pentru că aici se distruge mândria, dacă eşti atent şi vrei. Omul mândru nu vine la biserică, omul care nu a considerat de cuviinţă să fie împreună cu ceilalţi. Poate se roagă mai mult decât noi, dar el stă acasă. Ei nu recunosc cuvintele: „pe noi înşine şi unii pe alţii şi toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm” sau „ca într-un gând să mărturisim”. Oamenii mândri nu vin la biserică. Cine nu se spovedeşte? Omul mândru. Ce înseamnă Spovedania? Căinţă, umilinţă, recunoaştere. Cine nu face asta? Omul mândru.
De aceea, înainte să începem Postul mare noi, din rânduiala Bisericii, citim despre vameş şi despre fariseu, adică despre smerenie şi despre mândrie.

Un copil exilat
Hristos S-a smerit! El S-a născut în iesle. Nici un copil în lume vreodată nu a fost înfăşurat cu paie. Pentru cel mai sărac copil, în cea mai săracă ţară, tot se găsesc două cârpe. Ei bine, pentru Hristos – nu. Foarte puţin oameni nu găsesc unde să doarmă. Tot găsesc undeva. Ei bine, pentru Hristos nu s-a găsit loc. El, care a făcut cerul şi pământul, n-a fost primit într-ale lui. Şi n-a fost primit încă de la naştere. Închipuiţi-vă un copil exilat. A trebuit să fugă în Egipt cu Iosif şi cu mama lui, ca să se păzească de Irod.
Pentru toate acestea, să venim şi noi cu jertfa noastră, cu cât putem şi noi, să participăm la ceea ce a făcut El ca jertfă pentru noi. De Tăierea împrejur vom asista la o altă jertfă, sângeroasă. Hristos S-a supus Legii. Aşa cerea legea Vechiului Testament, copiii să fie tăiaţi împrejur. Şi El, Dumnezeu, S-a supus. Noi, robii, nu ne mai supunem. Din păcate. Din ne-fericire. De aceea nu putem avea Crăciun fericit, decât dacă încercăm supunerea. Prin supunere, noi Îl urmăm pe Hristos.

Bucuria Naşterii e prezentă şi în post
Postul nu pare mare lucru. Dar aţi văzut că atunci când posteşti diavolul te luptă mai mult. Ţi se întâmplă fel de fel de lucruri, după cum spuneţi chiar dumneavoastră, la Spovedanie. Se întâmplă în casa ta lucruri care arată că deja diavolul e mai atent cu tine. De ce? Pentru că ai început să asculţi, aşa cum nu au făcut Adam şi Eva în rai. De aceea, fericiţi sunteţi aceea care aţi ţinut postul! Dar aceste lucruri sunt şi un îndemn pentru cei care nu aţi ţinut, să încercaţi să ţineţi, pe viitor. Mai ales că este un post al bucuriei. Aproape că nu îl putem numi post, pentru că sunt atâtea dezlegări, la vin, la untdelemn, la peşte. De ce? Pentru ca să se sublinieze şi prin post bucuria Naşterii lui Hristos.

Pr. Nicolae Tănase

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 47 - decembrie 2010