Editorial: Copilul cu ochii senini

,,Copil iubit cu ochi senini/ Tu vii din nou printre străini,/ În peşteră, pe paie reci,/ Tu capul iarăşi Ţi-l apleci.“

Acum mai bine de două mii de ani, „Copilul cu ochii senini” se năştea în Betleemul Iudeii şi i-a pus pe prinţii din Arabia să facă un drum îndelungat. Steaua le-a arătat drumul şi i-a condus până la castelul Împăratului – ieslea de vite. Copilul nu a avut alt adăpost în afară de locul amenajat pentru animale. Nu a avut nici căldură, dar boii l-au încălzit suflând pe El, să nu-i fie frig. La asta se rezumă lăcaşul în care a venit pe lume Însuşi Dumnezeu. S-a coborât în cel mai umil loc, luând trup plăpând de copil. A venit acolo pentru noi, ca să ne înveţe ce înseamnă smerenia şi calea spre cer. Au venit prinţii-magi şi i-au adus în dar aur, smirnă şi tămâie – simboluri ale regalităţii în vechea lume antică. ,,Şi intrând în casă, au văzut pe Prunc împreună cu Maria, mama Lui, şi căzând la pământ s-au închinat Lui, şi deschizând vistieriile lor i-au adus lui daruri: aur, tămâie şi smirnă“ spune Sfânta Scriptură (Matei 2, 11).
Împăratul nostru S-a născut sărac şi asta trebuie să învăţăm din Scripturi. Dumnezeu ne învaţă sărăcia, care înseamnă detaşare de cele materiale. Înseamnă să nu alergi după avere, justificând că „am familie şi copii”, dar nici să cerşeşti. Înseamnă să cauţi mai întâi ale sufletului, să te fereşti de păcat şi să cauţi mântuirea. Iar pentru cele materiale să mulţumeşti mereu Domnului pentru tot ce îţi îngăduie să ai, dar şi pentru cele pe care nu le ai. Din cele pe care le ai, să te gândeşti întotdeauna să dai şi la cel care nu are. Întotdeauna avem ceva de dat. Dacă nu avem o pâine, mângâierea adusă de o vorbă bună, ascultarea celuilalt şi iubirea nu costă nimic, dar preţuiesc mult mai mult în lumea plină de răutate şi egoism în care trăim.
Lumea aceasta, în care ne zbatem astăzi, nu Îl primeşte pe „Copilul cu ochii senini”. ,,La mii de uşi ai aşteptat,/ Dar în zadar! Erai uitat./ Azi tot mai mulţi Te-arunc-afar’,/ Ceresc şi sfânt şi drag hoinar“, mai spune poezia. Nu mai auzim îngerii, nu mai vedem magii. În schimb, ne plouă în cap cu reclame care mai de care mai atractive. Zgomotul ,,erei Vărsătorului“ acoperă simfonia tainică şi lină care se coboară din cer, iar desfrânatele care-şi spun ,,crăciuniţe“ pervertesc ,,taina cea din veac ascunsă“. Copilul cu ochi senini nu mai are loc într-o lume care nu-L mai vrea, pentru că omul de astăzi vrea să-şi fie sieşi dumnezeu.
În această lume e tot mai greu să mai auzi chemarea îngerilor… Dar e suficient să deschizi portiţa sufletului pentru Prunc. Iubirea Lui îţi dă putere şi îndrăzneală să înfrunţi nebunia lumii. ,,Mai vii şi astăzi? Mila iar Te poartă,/ De sus, spre staulul din Betleem?/ Din lume n-ai cules destul blestem?/ Iubirea Ta nici astăzi nu e moartă?“. Da, Domnul încă vine. Să Îl aşteptăm să se coboare de sus, din cer, pentru ca să putem urca şi noi acolo.

Pr. Ştefan Botoran

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 47 - decembrie 2010