Bâjbâind spre nicăieri

Tare mi-e teamă că viaţa pe care o trăiesc acum cei mai mulţi dintre cei din jurul nostru este una lipsită de sens. Ni se vorbeşte tot mai mult despre o epocă a vitezei şi, într-adevăr, ne dăm seama că totul se mişcă în jurul nostru cu o viteză ameţitoare.

Viaţa actuală, o imensă vâltoare haotică
Suntem luaţi adesea de valul mişcării din ce în ce mai accelerate a lumii în care trăim. Încercăm să ţinem pasul cu acest iureş de nestăvilit al cursului vremii şi, dintr-o dată, nepregătiţi fiind, ne trezim într-o vâltoare haotică.
Vedem cum totul se mişcă în jurul nostru şi trăim senzaţia unei ameţeli înăbuşitoare. Avem impresia că toţi cei din jurul nostru, care se afundă în aceeaşi vâltoare şi sunt luaţi de diferiţi curenţi şi propulsaţi cu o putere impresionantă prin faţa ochilor noştri, ştiu sigur unde merg şi ce au de făcut. Şi atunci, dintr-un instinct de conservare, ne forţăm să facem şi noi parte din acest joc al ielelor, lăsând impresia celor din jur că şi noi ţinem pasul cu vremurile nebune care se scurg ireparabil, dar care duc spre nicăieri.

Omul modern este un imitator frustrat
Nu mai avem timp să întrebăm pe nimeni încotro merge, căci fiecare secundă de comunicare ar însemna timp pierdut, iar timpul pierdut înseamnă bani pierduţi: „Time is money”, spune englezul. Şi nu mai avem timp să pierdem secunde preţioase, căci fiecare oprire a noastră ne-ar scoate din circuitul haotic al vitezei, creând avantaj celor din faţa noastră, care se grăbesc la fel ca şi noi, lăsând întotdeauna impresia că ştiu spre ce se îndreaptă. Dar şi ei aleargă din păcate tot ca şi noi, luându-se după alţii, ca într-un imens perpetuum mobile.
Ce e ciudat e faptul că în această imensă vâltoare nu există drumuri, ori cărări, ori poteci delimitate sau semnalizate în vreun fel. Nu există reguli sau semne de circulaţie. Nu există legi. Nu există sens. Nu există scop. Ci doar mişcare. Mişcare pură. Din ce în ce mai accelerată. Din ce în ce mai ameţitoare. Dar încotro? Încotro se duc toţi?

Lumea între iluzie şi realitate
Paradoxal este că tot ceea ce vedem a fi o viteză ameţitoare nu este decât o bâjbâială lamentabilă a omului modern, care se învârte în acelaşi cerc vicios, într-o lume fără sens, orbecăind prin bezna neştiinţei, a ignoranţei şi a indiferenţei.
Sărmanul om modern. Stă la porţile luminii, dar nu are timp să bată în ele. Se plânge că e obosit, dar nu are timp să se odihnească. Nu are un scop în viaţă, dar aleargă, pentru a da impresia celorlalţi că ştie spre ce se îndreaptă. Sesizează că totul în jurul său este o beznă cumplită, dar lasă impresia celor din jur că el e înconjurat de un nimb lumină.
O, sărman actor! Îţi dai seama că rolul nu ţi se potriveşte. Că nu eşti creat pentru un asemenea rol. Că ar trebui să fii în lumină şi nu în beznă. Că ar trebui să fii fericit şi nu nefericit. Că ar trebui să râzi, nu să plângi. Că ar trebui să fii liber, şi nu înlănţuit.

Lumea este o scenă magistral regizată
Poate te întrebi cine este de vină pentru acest vacarm al vieţii tale. Scena vieţii? În nici un caz, căci ea este aceeaşi pentru toţi cei din jurul tău, care trăiesc în acelaşi timp cu tine. Şi nu uita că unii dintre ei sunt fericiţi. Sunt în lumină. Atunci cine este de vină? Răspunsul categoric este: TU. Tu eşti de vină, căci îţi place să orbecăi în întuneric, să te laşi ispitit de viteza ameţitoare şi ademenitoare a vieţii false, care este regizată magistral de către cei care iubesc întunericul. Refuzi cu bună ştiinţă oferta MARELUI REGIZOR al LUMINII – oferta lui Dumnezeu.

Poarta Luminii, un dar pentru toţi
Interesant este că într-o bună zi cortina va cădea pentru fiecare dintre noi. Şi toţi vom ajunge la poarta luminii. Unii am alergat haotic fiind obosiţi de această grabă nebună, vânând în tot cursul vieţii himere. Şi poate, de obosiţi ce suntem, nu vom mai avea puterea să deschidem această poartă. Ceilalţi, odihniţi de drumul mult mai scurt dar drept, senini şi împăcaţi cu ei înşişi, vor reuşi să treacă fără emoţii de poartă.
Scena este aceeaşi pentru toţi. Legile sunt aceleaşi pentru toţi. Indicatoarele sunt aceleaşi pentru toţi. Doar drumul îl alegem noi.

Pr. Iosif Ciolan

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 47 - decembrie 2010