Strigăt către adulţi: Fiţi exemple pentru noi!

Privind în urmă, la învăţăturile pe care le-am transformat în principii de viaţă şi în fel de a fi, recunosc în oamenii de la care am învăţat ceva solid pentru viaţa mea modele veritabile, care au exemplificat întotdeauna spusele lor. Niciodată nu am reuşit să transform o teorie în practică, dacă nu am văzut-o şi analizat-o mai întâi în viaţa altuia.


Cum poţi să trăieşti iubirea, dacă cel care ţi-o preaslăveşte nu o arată? Cum poţi să înţelegi ce înseamnă echilibrul, dacă în jurul tău oamenii trăiesc înecaţi în excese? Dar credinţa? – Cum o poţi cunoaşte şi simţi, dincolo de un superficial nivel teoretic, dacă nu ai în jurul tău oameni buni, smeriţi, evlavioşi... dacă nu îţi arată nimeni că viaţa este o Treaptă?

Nu-mi transmite nimic o mamă care merge la biserică, dar îşi batjocoreşte copiii; nu-mi transmite nimic un bărbat care se laudă că ţine post, dar care e plin de mânie şi invidie; nu-mi transmite nimic un preot intolerant, lacom sau orgolios... De multe ori, aceasta este societatea în care ne formăm noi, tinerii, pierduţi printre exemple şi contraexemple. Dar câţi dintre noi ştiu să le deosebească?

Sunt părinţi, bunici sau preoţi, care încearcă să-i aducă în suflet unui copil credinţa, prin vorbe şi teorii infinite şi repetate. Însă atunci când copilul nu le vede transformate în fapte de cei care le susţin, ele par rupte din altă lume.

Credinţa este, după părerea mea, o parte a vieţii despre care nu se poate vorbi prea mult – ea se trăieşte. De aceea, atunci când ni se explică ceva, este greu, de multe ori imposibil, să înţelegem, să facem... pentru că acel lucru trebuie oglindit în alţii, ca să poată prinde contur şi în noi. Aceasta este, în unele cazuri, marea lipsă în educaţia creştină. Acesta este universul confuz, creat de contrastul dintre teorie şi exemplu, pierzându-ne adânc în abisul îndoielii, al respingerii şi al înstrăinării faţă de valorile autentice şi profunde... faţă de Dumnezeu.

Am trăit multe situaţii, în care persoane ce slujesc Domnului sau care susţineau ca ar fi „cei mai credincioşi dintre credincioşi” au şocat prin vorbe sau fapte grave, odioase, iar noi, tinerii, ne întrebam zguduiţi: „Ce mai înseamnă credinţa?”; la fel cum, în lumea modernă în care trăim, ne întrebăm mereu: „Ce înseamnă iubirea, bunătatea, altruismul etc.?”.

Dar, cu siguranţă, întrebarea despre credinţă ni le poate lămuri pe toate celelalte; pentru că în credinţă găsim totul!

Dar pe aceea cine ne-o lămureşte?... Poate cineva dintre cei care ne ajută la clădirea tinereţii; sau măcar noi înşine – întorşi spăşiţi de pe drumul pierzaniei, pe care am apucat pentru că nu a avut cine să ne îndrume pe cel al Cerului.

Liliana Popa

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 43 - august 2010