Rugăciunea. Necesitatea vorbirii cu Dumnezeu

În numărul trecut, vorbind despre nădejdea omului în Dumnezeu, am spus că această nădejde se întăreşte prin rugăciune. Deşi lumea în care trăim nu ne îndeamnă la rugăciune, iar mulţi o consideră fără rost sau nepotrivită pentru vremurile moderne în care trăim, rugăciunea este de mare folos omului, iar ea nu poate lipsi din viaţa omului credincios.

Ce este rugăciunea
Rugăciunea reprezintă o necesitate a fiinţei noastre. Omul ca făptură după chipul lui Dumnezeu există, îşi păstrează valoarea sa şi se împlineşte doar în legătură cu Cel al cărui chip este. Rugăciunea este raportarea omului la Dumnezeu, comuniunea şi unirea cu El. Prin rugăciune vorbim cu Dumnezeu, Îl întrebăm şi primim răspuns la întrebări, cerem ajutor, mulţumim. Prin ea îl cunoaşte omul mai bine pe Dumnezeu şi se face părtaş vieţii dumnezeieşti. Precum floarea soarelui întorcându-se către soare este hrănită şi însufleţită de el, tot aşa şi omul întorcându-se către Dumnezeu prin rugăciune este hrănit şi însufleţit duhovniceşte de către El.

De câte feluri este rugăciunea
Rugăciunea în viaţa noastră ia diverse forme, toate având valoarea si însemnătatea lor, completându-se una pe cealaltă. Rugăciunea pe care o facem fiecare dintre noi acasă sau în orice alt loc (în afară de biserică), singuri sau împreună cu altcineva, în gând sau rostită cu voce tare, cu cuvinte spuse din cartea de rugăciuni sau din adâncul propriei inimi, este numită rugăciune particulară. Dar pe lângă această rugăciune putem participa la rugăciunea organizată a Bisericii, în Duminici şi sărbători sau cu prilejul altor evenimente, această formă de rugăciune fiind numită rugăciune obştească.

Dacă privim la cuprinsul rugăciunilor, atât cele particulare cât şi cele obşteşti, vedem că unele au un caracter de preamărire a lui Dumnezeu, altele de mulţumire adusă lui Dumnezeu, iar altele de cerere. Aceste trei aspecte ale rugăciunii de fapt se întrepătrund chiar şi în aceeaşi rugăciune.
Rugăciuni de preamărire a lui Dumnezeu spunem când ne minunăm de Dumnezeu. El este atotputernic şi mult milostiv, măreţia, strălucirea, sfinţenia şi slava Lui sunt fără de asemănare şi stârnesc în sufletul nostru stări care ne îndreaptă spre rugăciune. Cunoscând şi simţind măreţia lui Dumnezeu, credinciosul se pleacă smerit înaintea Lui şi Îl laudă şi Îl preamăreşte. Inima credinciosului exclamă: Mare eşti Doamne şi minunate sunt lucrurile Tale şi nici un cuvânt nu este de ajuns spre lauda minunilor Tale!

Prin rugăciunea de mulţumire credinciosul îşi arată recunoştinţa faţă de bunătatea lui Dumnezeu. El este cel mai mare Binefăcător şi Ocrotitor al nostru. Lui în datorăm tot ceea ce avem: sănătate trupească, tărie sufletească, vremuri cu pace, roade ale câmpului. De aceea lui Dumnezeu îi datorăm toată recunoştinţa noastră. Omul credincios mulţumeşte lui Dumnezeu pentru toate binefacerile pe care le ştie şi pe care nu le ştie, pentru cele arătate şi pentru cele nearătate.

Prin rugăciunea de cerere credinciosul cere de la Dumnezeu cele de folos pentru el şi pentru alţii. Mântuitorul a zis: cereţi şi vi se va da, căutaţi şi veţi afla, bateţi şi vi se va deschide (Mt. 7, 7). Prin rugăciunea de cerere credinciosul îi arată lui Dumnezeu că pentru a birui păcatul şi pentru a se întări pe calea binelui are nevoie de ajutor, el fiind slab şi neputincios; recunoaşte, de asemenea, că ajutorul de care are nevoie nu i-l poate da altcineva în afară de Dumnezeu.

Atunci când cerem ajutorul de la Dumnezeu pentru altcineva, aceasta este rugăciune de mijlocire. Această rugăciune este mai puternică decât barierele morţii căci, pe lângă rugăciunile pe care le facem unii pentru alţii, ne punem nădejdea şi în rugăciunile pe care le fac Maica Domnului şi Sfinţii înaintea lui Dumnezeu pentru noi. De asemenea ne rugăm şi pentru iertarea păcatelor celor adormiţi dintre cei dragi ai noştri.

Pr. Ovidiu Bostan

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 39 - aprilie 2010