Pagini

sâmbătă, 20 martie 2010

Căsuţa copiilor: Cum ne spovedim?

Cum ne cerem iertare lui Dumnezeu?
Iertarea este un lucru foarte important. Atunci când greşim faţă de cineva ne cerem iertare, iar când suntem iertaţi ne împăcăm cu persoana faţă de care am greşit, iar apoi ne simţim mult mai bine. Tot aşa, atunci când greşim şi nu ascultăm de ce ne învaţă Dumnezeu, noi Îl întristăm pe Dumnezeu, care ne iubeşte foarte mult şi vrea tot ce este mai bun pentru noi. De aceea trebuie să ne cerem iertare lui Dumnezeu, iar El ne-a învăţat să facem acest lucru prin Taina Spovedaniei.

Cum mă pregătesc pentru Spovedanie?
Mai întâi trebuie să ne gândim la ce am greşit şi cu ce L-am supărat pe Dumnezeu, ce porunci am încălcat. Iată câteva întrebări care te vor ajuta:

Cum m-am purtat faţă de Dumnezeu?
• M-am rugat în fiecare zi? Mi-am amintit să-I mulţumesc? – dimineaţa, la masă, seara sau oricând mi-am adus aminte de lucrurile bune pe care Dumnezeu le-a revărsat asupra mea?
• Îl iubesc într-adevăr pe Dumnezeu şi încerc să trăiesc aşa cum porunceşte El? Sau uit repede de El şi calc cu uşurinţă poruncile Lui? Mi s-a întâmplat ca la supărare să înjur sau să vorbesc urât?

Faţă de familie şi prieteni
• M-am rugat pentru familia mea şi pentru toţi prietenii şi cunoscuţii? Am fost bun cu ei, m-am purtat frumos?
• Am fost sincer cu ei şi am spus întotdeauna adevărul? Sau am minţit, am fost neascultător? M-am enervat, am supărat pe cineva?
• Am fost amabil cu bunicii sau cu persoanele mai în vârstă, i-am ajutat când au avut nevoie?
• Am fost bun cu surorile sau fraţii mei? Sau am fost egoist, am luat eu mai mult decât ei şi i-am necăjit?
• Am făcut ce m-au rugat părinţii mei (ordine, cumpărături etc.)?
• Am încercat să ajut pe cineva, oricât de puţin?
• Am vorbit urât despre cineva? Am fost rău cu cineva?
• M-am purtat bine cu lucrurile pe care le-am primit de la Dumnezeu, părinţi sau prieteni? M-am purtat frumos faţă de animale?

Faţă de mine
• Am ascultat sfaturile părinţilor sau ale profesorilor despre cum să am grijă de trupul meu, spălându-mă, dormind suficient, mâncând sănătos? Trupul nostru şi sănătatea sunt un dar de la Dumnezeu, de care trebuie să avem grijă.
• Sunt invidios faţă de alţi oameni? Cred că sunt mai bun decât alţii? Mă enervez des? Sunt egoist şi mereu vreau totul pentru mine? Sunt leneş?

Şi…
• Îmi pare rău pentru ce am greşit? Îmi pare rău că îi supăr pe cei din jur? Îi iert pe cei din jur atunci când mă supără?
• Vreau să îmi schimb comportamentul şi să mă port aşa cum îi place lui Dumnezeu?
• Cred că sunt copilul lui Dumnezeu, Dumnezeu mă iubeşte şi mă va ajuta să nu mai fac rău şi să fiu mai bun? Cred că Dumnezeu mă va ierta şi va fi cu mine întotdeauna?



Gândeşte-te la greşelile pe care le-ai făcut. Dacă vrei, poţi să le scrii pe o hârtiuţă, pe care o vei rupe după ce te spovedeşti. Iartă-i pe toţi cei care au greşit faţă de tine şi cere-ţi iertare de la cei faţă de care ai greşit. Gândeşte la Dumnezeu, care te iubeşte şi este trist pentru păcatele tale. Mulţumeşte-i pentru toate lucrurile bune pe care le-ai primit şi roagă-L să te ierte şi să te ajute să nu mai greşeşti.



Rugăciune când am greşit faţă de Dumnezeu sau faţă de oameni

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu şi Mântuitorul lumii, iată vin acum înaintea Ta şi te rog să fii milostiv faţă de mine. Doamne, Tu m-ai văzut şi atunci când am greşit, dar eu am uitat cu totul de Tine. Iartă-mi, Doamne, greşeala pe care am săvârşit-o şi Te rog luminează-mi sufletul, ca să nu se întunece în întristare. Dă-mi putere să nu mai cad în greşeli şi fapte rele. Te rog să îi mângâi pe toţi cei care au avut de suferit în urma faptei mele, iar mie dă-mi putere să le cer iertare. Doamne, ajută-mi să ajung la spovedanie şi să-mi mărturisesc greşelile ca să mă învrednicesc de iertarea pe care Tu o dăruieşti prin preoţii Tăi. Amin.

Rugăciuni înainte de Spovedanie

Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, Tu îi iubeşti atât de mult pe oameni, încât Ţi-ai dat viaţa pentru ei. Iată, acum vin în faţa Ta şi-mi mărturisesc greşelile şi faptele mele rele. Ştiu că ni-mic nu poate fi ascuns de privirea Ta atotputernică şi atotvăză-toare. De aceea, Te rog să-mi luminezi sufletul ca să mă mărtu-risesc înaintea preotului Tău. Sfinte Împărate, dăruieşte-mi iertare şi pune în mine putere să împlinesc sfintele Tale porunci. Întăreş-te-mă, Doamne, prin împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Tău şi-mi dăruieşte bucurie, linişte, sănătate sufletească şi trupească. Amin.
***
Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, tu ai fost de faţă la răstignirea Fiului tău şi ştii cât de mult a suferit Domnul Hristos pentru păcatele lumii. El şi-a dat viaţa ca să dăruiască mântuire şi viaţă veşnică oamenilor şi a suferit şi pentru greşelile şi păcatele mele. Ajută-mi, Preacurată Fecioară, să nu mai greşesc faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni şi dăruieşte-mi putere să duc o viaţă curată şi bună. Amin.
***
Sfinte Îngere, păzitorul vieţii mele, roagă-te Mântuitorului Hristos pentru mine, ca să-mi pot mărturisi toate greşelile şi păcatele mele. Amin.
Pe drum spre biserică şi în timp ce aştepţi să îţi vină rândul să te spovedeşti, repetă această rugăciune scurtă:
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, că am greşit înaintea Ta.

Pagină realizată de Natalia Corlean

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 38 - martie 2010

Varianta de tipărit sub forma unei cărticele o găsiţi aici.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu