Biserica „Sf. Nicolae“ din Berivoii Mari

La poalele Carpaţilor, pe malul drept al râului cu acelaşi nume, este aşezată parohia Berivoii Mari, la o distanţă de 12 km de Făgăraş. Este unul dintre cele mai vechi sate din vatra Oltului, alături de Voivodenii Mari, Şinca Veche şi alte comune de la poalele munţilor.

Biserică boierească şi biserică iobăgească
Parohia Berivoii Mari deţine două biserici, cunoscute sub denumirea de “biserica boierească” – o biserică mai mică, cu hramul Cuvioasa Parascheva, şi “biserica iobăgească” – o biserică mai mare, cu hramul Sfântul Ierarh Nicolae.
Biserica mică este primul locaş de cult a parohiei, ridicată din piatră. Se presupune că este ctitorită de către membrii familiei Brâncoveanu, care deţineau în zonă vaste proprietăţi.
Parohia a cunoscut o situaţia înfloritoare încă de la începuturile ei, fiind consemnată ca având la mijlocul secolului XVII chiar sediu protopopesc, iar locuitorii ei erau compuşi din iobagi şi foşti boieri.
După ce biserica mică a fost luată cu forţa de la credincioşii ortodocşi şi dată uniţilor, deşi aceştia erau doar 8 familii, pe când ortodocşi 55 de familii, în urma decretului împărătesei Maria Tereza credincioşii ortodocşi din Berivoii Mari rămân fără lăcaş de închinare. În 1733 toată parohia era greco-catolică, în frunte cu preoţii Radu şi David. Pe sfârşitul aceluiaşi an, o mare parte a poporului s-a dezis de greco-catolicism întorcându-se la ortodoxie.

Revoltă şi persecuţii
În anul 1761, preotul Ioan Răduleţ, amintit de marele istoric Nicolae Iorga, păstorea pe creştinii ortodocşi din Berivoiul Mare. În timpul acestui preot, pentru creştinii rămaşi fără biserică intervine un membru al familiei Brâncoveanu, care în 8 februarie 1766 cere voie episcopului de atunci, Dionisie Novacovici, să zidească o biserică pentru creştinii ortodocşi din Berivoii Mari. Episcopul Dionisie îi răspunde că “Berivoiul Mare şi cel Mic sunt lipite ca sate, fiind două biserici, una s-a dat uniţilor şi cealaltă neuniţilor, deci nu se poate cere alta”. Credincioşii ortodocşi din Berivoiul Mare trebuiau să meargă la biserica din Berivoiul Mic, căci a lor a fost dată uniţilor.
Oamenii însă nu se dau bătuţi şi peste 13 ani îi găsim încă în proces cu greco-catolicii pentru lăcaşul de cult răpit de stăpânire. După ce au trecut la revoltă de obşte, lucru ce a dus la persecuţii din partea stăpânirii austriece, cauzând plecarea multor familii peste munţi în Ţara Românească, unde plecaseră cu ani în urmă şi alţi localnici întemeind satul Berivoieşti, strădaniile ortodocşilor au învins până la urmă şi au reuşit să-şi construiască o biserică.

Actuala biserică
Biserica nouă construită de credincioşii ortodocşi din Berivoii Mari a fost zidită între anii 1779-1784, pe terenul unei grădini. Această biserică fiind probabil mai mică, în 1877 credincioşii satului, în frunte cu preotul Năftănăilă Răduleţ junior, îşi construiesc actuala biserică, de proporţii mai mari, în formă de navă cu absidă în trei laturi, cu ziduri groase.
Începând cu anul 1946, sub păstorirea preotului Grigore Chichernea, locaşul de cult ortodox a suferit unele reînnoiri. Astfel s-au ridicat zidurile, s-a înlocuit acoperişul, iar între anii 1950-1952 a fost pictată în frescă de către pictorul Ioan Căzilă din Sibiu.
În timpul preotului Constantin Prescure s-a împrejmuit biserica cu un gard cu grilaj din fier, proiectat şi executat de acesta, s-a introdus curentul electric, tot părintele lucrând şi frumoasele candelabre din biserică.

Pr. paroh Ioan-Liviu Fusărău

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 13 - februarie 2008