Editorial: Un an de Apostolat

Acum un an aveam prima "şedinţă de ziar". Părintele protopop avea de o vreme ideea editării unei "foi" a protopopiatului şi a apelat atunci la câţiva preoţi tineri, la care s-a gândit că le-ar plăcea şi ar putea să îşi asume realizarea unei publicaţii. Cum ne cunoşteam de mai demult, m-a rugat şi pe mine să îmi pun experienţa (nesemnificativă, desigur) în slujba acestei iniţiative. Am acceptat, ştiind că a te pune în slujba lui Dumnezeu, fiecare cu ce putem noi, este o datorie a noastră, dar împlinirea ei aduce şi o bucurie pe care numai Domnul o poate da. Aveam însă şi rezerve, pentru că munca în echipă pe care o cere editarea unui ziar este foarte greu de împlinit. Iar când m-am dus la întâlnire ca un simplu ajutor şi sfătuitor, şi am plecat fără drept de apel ca redactor şef, responsabilitatea mi s-a părut şi mai copleşitoare. Entuziasmul părinţilor redactori însă m-a cuprins şi pe mine, ca şi nădejdea că dacă te cheamă Domnul la o lucrare, îţi dă cu siguranţă şi puterea de a o împlini, cu toate greutăţile care pot apărea.

Şi a fost într-adevăr greu. În primul rând pentru că agenda unui preot este destul de încărcată, iar a găsi motivaţia şi timpul de a asuma şi sarcina de a scrie şi preda articolele la timp nu e uşor. Apoi, ca în orice lucru bun, există şi ispite, piedici sau descurajări… Dumnezeu este însă mai mare decât toate şi reacţiile bune pe care le-am avut din partea dumneavoastră ne-au dat curaj să mer-gem mai departe. Uitându-ne înapoi acum, la un an de la început, bucuria copleşeşte ori-ce amintire a vreunei greutăţi. Ne bucurăm că ne-a ajutat Dumnezeu să vă putem adu-ce în fiecare lună vestea bucuriei de a fi creştin, de a trăi în Hristos, de a-L pune pe Dumnezeu pe primul loc în viaţa noastră pentru că, vorba părintelui Teofil, dacă El nu e pe primul loc, atunci nu e pe nici un loc.

Căutând de curând ceva într-un dicţionar teologic, am dat şi de cuvântul "apostolat". Am fost curioasă să văd cum sună definiţia "oficială" a cuvântului şi, pe lângă „activitatea de propovăduire a Evangheliei", am găsit scris aici şi "convingere şi dăruire în desfăşurarea unei activităţi". Într-adevăr, nu cred că putea un cuvânt să exprime mai bine intenţiile noastre. Sperăm ca dăruirea şi convingerea noastră să se transmită şi la dumneavoastră, pentru că mărturisirea credinţei şi a Evangheliei, Vestea cea Bună că Hristos este aici, împreună cu noi, şi ne spune mereu ce să facem ca să primim bucuria Lui, este o misiune pe care o avem fiecare dintre noi, nu numai preoţii. Să urmăm deci îndemnul Sf. Ap. Petru: „vestiţi în lume bunătăţile Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa cea minunată" (IPt.2,9) şi să ne dăruim viaţa lui Dumnezeu, pentru că doar în El găsim bucuria adevărată, care nu piere la prima adiere a vântului.

Natalia Corlean

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 12 - ianuarie 2008